Să nu credeţi cumva că bugetul de stat al României a suferit vreodată din cauza insuficienţei banilor pentru acoperirea nevoilor curente ale societăţii. Din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, problema constă în proasta administrare a finanţelor româneşti. Şi aici nu este vorba numai de furt. Este adevărat că spaţiul în care ne-am născut […]
Vă amintiți de personajul „Dr. Jekyll și Mr. Hyde“? Un fel de doi într-unul, adică un doctor bun care se transformă, prin experimente, într-un personaj malefic? Cam așa arată guvernele Grindeanu și Tudose. Extrem de protectoare cu sectorul public, extrem de darnice cu bazinul lor electoral și dispuse să crească pensii și salarii. Acesta este […]
Decernarea acoladei de „maestru“ în jurul celebrităţilor româneşti din cultură vorbeşte despre câteva hibe majore ale presei: obtuzitate, furie clişeizantă, lipsă de imaginaţie, mediocritate despletită, dispreţ pentru sens, tâlc şi nuanţă. Cititorii dotaţi cu puţintică răbdare vor descoperi că „maestru“ acoperă trei ipostaze ale celui vizat: popularitatea, vârsta înaintată sau trecerea în lumea drepţilor. Binemeriţi […]
Educaţia sau ştiinţa de carte, cum se zicea pe vremuri, şi, deopotrivă, averea sunt motoarele capitalismului tradiţional. Unii ar spune că nu neapărat în această ordine. Pionierii colonialismului nord-american şi-au folosit abilităţile native de businessmeni pentru ca generaţiile care le-au urmat să aibă şansa de a purta haine curate în fiecare zi şi de a […]
18.381.910 dolari. Acestea erau câștigurile din tenis ale Simonei Halep în ziua de 15 iunie 2017. Cifra este în continuă mișcare, pentru că orice turneu la care participă jucătoarea de tenis din România crește suma, în funcție de nivelul performanței obținute. Dar pentru a ajunge aici, nu a fost simplu pentru Simona Halep, așa cum […]
Întrebat cum le explică acționarilor săi suedezi (una dintre cele mai bogate familii din statul nordic) criza politică din România ultimelor săptămâni, Cornel Marian – unul dintre cei mai experimentați specialiști în investiții români și protagonistul cover story-ului din numărul curent al NewMoney – zâmbește și lasă de înțeles că e pus în această situație […]
Politeţea simplă e pentru unii naturală ca respiraţia. Politeţea strategică – există şi aşa ceva – presupune un repertoriu variat, de la temeneaua amplă la zâmbetul dulceag, de la solicitudinea pedantă la flateria uleioasă, de la complicitatea oportună la ipostaza de ecou slugarnic. E plină lumea de inşi cu şira flexibilă, care pot deveni iute […]
În mai puțin de un an și jumătate, imaginea românilor în lume a oscilat de la dezastruos la miraculos, cu o viteză amețitoare. Coincidența face ca lentilele presei britanice să fie aproape exclusiv răspunzătoare pentru această întorsătură spectaculoasă de percepție. În februarie 2015, la un an după deschiderea pieței muncii pentru români și bulgari, un […]
De ceva vreme, România este bombardată cu știri și dezbateri privind sumele exorbitante pe care le primesc unii sau alții în contul indemnizației pentru creșterea copilului. Recent, în dezbatere s-a intercalat (inevitabil!) și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Ministrul a dat exemplul cu Messi, despre care spune că, dacă s-ar transfera în România și ar […]
Gluma e veche şi are un „je ne sais quoi“ transfrontalier şi xenofob: „Cine a scris «O, brad frumos?»“ „Un ungur, fiindcă, dacă era român, scria corect: «Un brad frumos».“ Dacă bradului i se înfige un „n“ mai spre sfârşit, rezultă un cuvânt care excită fanteziile identificării naţionale. Discuţia despre noul brand al României, pornită […]
Creșterea economică record pe primul trimestru, 5,7%, a stârnit reacții interesante. „Este foarte ciudat“ și „este o creștere uimitoare“ au exclamat doi dintre analiștii români. La polul opus, premierul Sorin Grindeanu a exultat făcând trimitere către cifra creșterii economice. Reacțiile diametral opuse sunt de înțeles. Fiecare se uită unde îi este mai convenabil. Premierul, la […]
În articolul „Tragerea de brăcinar“ de pe blogul Certocraţia, Dorin Tudoran citează cu vreo patru ani în urmă un episod din volumul „Dites-moi tu!“ de Claude Aubry. E vorba de un dialog dintre François Mitterrand, la ora aceea prim-secretar al Partidului Socialist Francez, şi un militant cu vechi state de serviciu. Acesta din urmă îl […]
În mai puțin de o jumătate de an, două mari companii antreprenoriale românești au ajuns pe Bursa de Valori București (BVB), care – pe nesimțite – a devenit o destinație frecventabilă. E vorba de MedLife, fondată și condusă de familia Marcu, și de Digi (RCS&RDS, așa cum este cunoscută publicului larg), începută în Ardeal de […]
Pe 9 mai am sărbătorit ziua Uniunii Europene. Momentul a oferit ocazia liderilor europeni să reafirme încrederea în proiectul european, iar momentele festive au căutat să exprime în toate colțurile Uniunii bucuria de a fi împreună. Unitate – acesta este cuvântul cel mai des pronunțat de liderii europeni și mai ales de către cei din […]
Doar un încuiat poate crede astăzi că autorul unui articol este mai în temă cu privire la ce-a vrut să scrie decât cei care-l citesc. Prejudecata a trăit destul şi trebuie dizolvată. E periculos şi jignitor să-ţi închipui că tu, scriitorul, ştii mai bine. Cel care ştie cu adevărat şi care poate pătrunde în mintea […]
În vreme ce Warren Buffett – un fel de icoană globală a investitorului perfect – prorocea, la început de mai, că retailul tradițional va dispărea, comerțul românesc este descris drept un Tărâm al Făgăduinței de cotidianul britanic Financial Times. Oracolul din Omaha își bazează predicția pornind de la cele peste 3.000 de magazine închise în […]
Trebuie să recunosc că, pentru mine, de câțiva ani buni, compania RCS&RDS era învăluită într-un mare și profund mister. Am văzut-o cum crește în businessul de distribuție TV prin cablu, cu o dorință „hămesită“ de a acapara piața. Toate scările de bloc aveau la parter câte un afiș care îi invita pe locatari să se […]
Emmanuel Macron va fi ales pe 7 mai președinte al Republicii Franceze. Nu există nicio îndoială, în ciuda temerilor exprimate de presă și de unii lideri de opinie. Da, Frontul Național este o forță politică importantă și în creștere. Candidata acestui partid, doamna Marine Le Pen, a obținut cu peste un milion de voturi mai […]
Citirea legii de salarizare unitară este o lectură anostă. Aproape nimic din lege nu arată furtuna care s-a creat în jurul ei. Este firesc să se întâmple așa, pentru că, în lege, nu vom regăsi, în mod direct, cifrele de creștere amețitoare pe care de aproape două luni le aruncă în joc politicienii aflați la […]