Premierul față cu benzinarii

Când premierul Mihai Tudose a afirmat că, în pofida majorării accizelor la carburanți, prețul combustibililor nu va crește nimeni nu știe pe ce s-a bazat. Este foarte posibil să fi fost doar o vorbă aruncată pentru public. De asemenea, s-a spus că premierul ar putea miza pe un fel de „șantaj“ la adresa singurei companii integrate din România: dacă măriți prețul, umblăm și noi la redevențe.

Cert este că realitatea economiei nu a luat în seamă dorința premierului. Benzina și motorina s-au scumpit. O explicație este aceea că mai mult de jumătate din prețul unui litru de carburant ajunge la bugetul de stat. Acciza nu este decât un impozit pe care companiile îl încasează de la consumator și îl plătesc către bugetul de stat. S-a spus că firmele lucrează în acest caz ca niște agenți ai Fiscului: încasează bani și îi dau mai departe către stat. La fel se întâmplă și în cazul taxei pe valoarea adăugată. Deci, creșterea accizei, decisă de guvern, se transferă, în principiu, automat în preț. La fel de adevărat este că firmele din industria petrolieră pot să internalizeze creșterea unei taxe sau a unui impozit, adică să nu crească prețul, asumându-și o creștere a cheltuielilor și, implicit, o reducere a pro­­fitului. Dar, acest lucru este decis exclusiv de companii și nu poate fi hotărât de la nivel administrativ.

Rupt(Ă) de realitate. Declarația premierului este în același timp popu­listă, ignorantă și ame­nin­țătoare. De altfel, cine a urmărit evoluțiile publice ale premierului Tudose poate constata că majoritatea intervențiilor ajung să fie „la caterincă“. Premierul abordează „la mișto“ tot felul de teme, de la cât de subțire este plicul în care primește salariul, până la tema mult mai sensibilă a băncilor. Pentru profesioniști, însă, „caterinca“ lui Tudose este mai degrabă semnul clar al superficialității.

Atitudinea premierului Tudose arată, însă, o pro­blemă mai gravă și anume o administrare ruptă de realitatea din piață. Acest lucru se întâmplă fie din motive legate de nevoia de bani a bugetului, fie din ignoranță, fie cu premeditare.

Nu este primul exemplu de ignorare a pieței. În ultimii ani, guvernele au făcut eforturi pentru a ie­f­tini medicamentele sau cum se exprima ministrul sănătății de acum câțiva ani România încerca să aibă cele mai ieftine medicamente din Europa. Rezultatele se văd acum, în sensul că medicamentele ieftine au dispărut pur și simplu de pe piață. Răs­punsul companiilor din industria medicamentelor a fost simplu: și-au îndreptat vânzările către piețe care au oferit un preț mai bun. Tot în acest domeniu, taxa claw-back este în continuare puternic con­testată de companiile din domeniu.

Într-o altă piață, cel puțin la fel de reglementată ca și cea a medicamentelor, cea a energiei electrice, anul acesta, au existat perturbări semnificative. La începutul anului, tariful a crescut spectaculos, iar în vară, creșterile de tarife au continuat. Expli­cațiile creșterilor de tarife s-au bazat pe regi­mul hidraulic al Dunării și pe condițiile naturale care au dus la scăderea producției de energie elec­trică provenită din surse regenerabile. Reprezen­tanții autorității de supraveghere au pus, recent, degetul pe rană: situația de pe piața energetică are drept cauză lipsa unor capacități suplimentare de producție. Așadar, pentru a echilibra piața, admi­nis­­trația ar trebui să se concentreze, pe termen mediu, asupra acestui aspect.

Politici de lemn. Un domeniu mai puțin cunoscut, mai puțin mediatizat, este cel al industriei lemnului. În acest do­me­niu are loc o ignorare a pieței. Astfel, guvernul a decis ca aprovizionarea cu lemne de foc a popu­la­ției să se facă pe un traseu extrem de birocratic. Cetățeanul ar trebui să facă o cerere la primărie, toate cererile se centralizează la prefecturi și sunt gestionate de compania de stat Romsilva. Practic, prin acest mecanism sunt scoase din joc firmele cu capital privat. Problema este că Rom­silva nu poate rezolva toate cererile populației.

La fel se întâmplă și cu resursele de lemn pentru industria mobilei. Cifrele arată că, în ultimii doi ani, companiile producătoare de mobilă nu au avut la dispoziție resurse de lemn sau le-au găsit la un preț mai mare decât în urmă cu câțiva ani. Mizele sunt diferite, dar la fel de importante. Lemnul de foc și prețul la care poate fi cumpărat este important pentru câteva milioane de români.

Prețul lemnului ca materie primă este esențial pentru industria mobilei, o industrie care a realizat performanțe notabile în ultimii ani doar dacă ne gândim că exporturile au ajuns la 2,2 miliarde de euro și are un excedent substanțial, ceea ce nu putem spune despre multe industrii din România.

Desigur, nu înseamnă că firmele au întotdeauna și în orice circumstanță dreptate. În mod evident, oamenii de afaceri și managerii marilor companii au propria viziune și propriul interes. Uneori se poate întâmpla ca acestea (viziunea și interesele) să nu fie concordante cu cele ale statului. Dar, totdeauna, ar trebui să se poată găsi o cale de dialog. Esențial este ca administrația de stat să ia decizii bazându-se pe informații care provin de la toți cei implicați. Statul atotputernic și care bate cu pumnul în masă nu rimează cu democrația.

← Close