Regizorul documentarului despre Generația de Aur a fotbalului românesc: „E un film de văzut cu toată familia“

Despre Generația de Aur a fotbalului românesc nu s-a făcut, până acum, niciun documentar care să conțină povestea sa completă. Regizorul Claudiu Mitcu (autorul unor documentare pe teme sociale, precum „Nisipuri“, „Australia“, „Maria“, „Rețeaua“ sau „Procesul“) s-a ambițio­nat să aducă pe marele ecran această poveste și astfel a ieșit documentarul „Hai, România!, ce va fi lansat în cinematografe pe 1 martie. „E un film de văzut cu toată familia“, spune Claudiu Mitcu.

Filmul aduce în atenție victoriile și eșe­cu­rile Generației de Aur ardoarea publi­cu­lui, fenomenele sociale născute în jurul fotbalului, șocul fotbaliștilor la întâlnirea cu Occidentul, felul în care era vă­zută România dincolo de granițe.

„E un film de văzut cu toată familia“, ne asigură regizorul, iar noi ne imaginăm deja sălile de cinema pline de părinți, copii și bunici.

NewMoney: Cum s-a născut dorința de a face un astfel de film și ce anume a ținut-o vie în tot acest timp?

Claudiu Mitcu: Propunerea a venit dinspre producători și le mulțumesc lui Călin Crețu și Simion Apreutese că s-au gândit la mine. Nu a fost ușor, într-ade­văr. A fost greu, dar am avut câteva su­perpu­teri. O echipă foarte bună, pasio­nată. Oameni cu o mare experiență, i-aș numi pe: Andrei Butică, Luchian Ciobanu, Ștefan Schultz, Daniel Dobre, Ioa­chim Stroe, Ileana Bîrsan. L-am avut pe Andrei Crăciun scenarist, care are viteza lui David Popovici în bazinul de înot în a înțelege și rezolva pro­blemele care apar. Și, desigur, am avut cu toții răbdare. Dacă nu era vorba despre Generația de Aur, pro­babil că n-am fi avut atâta răbdare. Dar dragostea face și astfel de minuni.

– Cât de anevoioasă a fost munca la film și care a fost primul moment în care ați simțit că sunteți în direcția bună?

– Noi am fost de la început în direcția bună, dar apar tot felul de obstacole pe drum, pe care trebuie să le depășești. Munca la un astfel de film de cinema și la o miniserie documentară, care va fi ulterior difu­zată pe o platformă de streaming, în­seam­nă o grămadă de variabile pe care nu le poți controla. Nu poți să faci film dacă ești control freak. Trebuie să te adaptezi din mers. Munca a fost de lungă durată.

„O să mai auziți de noi“

– Cum ați ajuns să colaborați cu scriitorul Andrei Crăciun și cum v-ați înțeles pe durata scrierii scenariului?

– Ne-am înțeles bine. Ne cunoșteam de vreo zece ani, dar nu colaboraserăm îndeaproape. Să fim noi sănătoși, că o să mai colaborăm. Sau cum spun eu: o să mai au­ziți de noi. Și cu o vorbă pe care am pre­luat-o de la antrenorul Emeric Ienei: „Mai mult decât să ne bată nu au ce să ne facă“.

– Documentarul va fi împărțit în două formate, un lungmetraj pentru cinema și un serial pentru o platformă de streaming. Care sunt diferențele și punctele lor comune?

– Filmul de cinema acoperă o perioadă mai scurtă – din anii 1980 până în 1994. Miniseria duce povestea generației până la sfârșit, în 2000. Fiindcă Generația asta de Aur s-a întins pe aproape 20 de ani, de fapt. Și se suprapune cu cariera lui Hagi. Asta e viziunea noastră despre ea. Nu au fost oameni care au dansat o singură vară. Au mai dansat și înainte – la Italia 1990. Au mai dansat și după – în Anglia, în Franța, în Belgia și Olanda. Campionatele Europene, Mondiale –, au avut constanță, palmares.

– Care a fost cel mai emoționant interviu pe care l-ați luat? Dar cel care v-a creat cele mai multe bătăi de cap?

– Cele mai emoționante părți din interviuri au fost mereu cele în care a venit vorba despre regretatul Didi Prodan. Din păcate, nu am putut dezvolta foarte mult subiec­tul, dar las și eu aici spus: toți l-au iubit pe Didi!

„Pui castraveți și vrei pepeni?“

– Ce anume a făcut ca Generația de Aur să ajungă la astfel de performanțe, în condiții discutabile, și de ce nu a mai existat o astfel de generație în România de atunci încoace?

– Condițiile acelea discutabile s-au dovedit propice performanței. Știți vorba lui Gică Hagi: pui castraveți și vrei pepeni? După 1990, sectorul de copii și tineret a fost lă­sat în paragină și abia ne-am dezmeticit din delăsarea asta. Drept dovadă că suntem totuși din nou pe drumul cel bun e că naționala României s-a calificat la Europea­nul din acest an din Germania.

– Ce credeți că va însemna acest film pentru generația de fotbaliști români de azi, dar și pentru generațiile următoare?

– Pentru generațiile de fotbaliști, nu știu. Dar pentru spectatori e un film de văzut cu toată familia. Povestea Generației de Aur e una de povestit nepoților, cum zice Crăciun. Aduceți nepoții la cinema! Nu e cu înjurături. Doar Florin Prunea spune la un moment dat cuvântul „bastârci“. Dar nu e o înjurătură. Iar Ilie Dumitrescu men­ți­onează că în 1994, la loviturile de departajare, i-a adresat „cuvintele inferioare“ lui Ravelli, portarul suedezilor. Dar nu precizează care au fost. Se poate veni cu încredere cu toată familia.