O chestiune de cerere: Cum este afectată piața petrolului de tranziția spre energia alternativă

Timp de 50 de ani, povestea petrolului a fost una de armonizare a ofertei cu cere­rea în creștere, pe măsură ce economiile se dezvoltau. Sfârșitul jocului ar putea fi extrem de disruptiv. În viitor, șocurile pe­troliere vor fi induse de cerere, nu de ofertă, ca până acum.

Decenii la rând, cele mai mari temeri le­gate de petrol s-au concentrat pe tot ce ți­nea de ofertă. Prima lecție a fost învățată acum o jumătate de secol, când statele arabe membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au interzis ex­­porturile către Statele Unite și către alte țări care susțineau Israelul în războiul ara­bo-israelian.

Astăzi, unii ar putea crede că piața energiei s-a decuplat de geopolitică, în sfârșit. Vedem că, deși războiul s-a întors în Orientul Mijlociu, iar invazia Rusiei în Ucraina a făcut-o pe cea dintâi un paria pentru Occi­dent, piețele petroliere au rămas în mare parte liniștite. În realitate însă, intrăm într-o nouă etapă, în care cererea de petrol (și nu oferta) este cea care va influența major pie­­țele energetice. Este o schimbare cu con­se­cințe geopolitice profunde, comentează revista britanică The Economist.

Noul joc

Guvernele lumii elaborează po­litici pentru a reduce cererea de petrol și pentru a stimula dezvoltarea surselor al­ternative de energie, în încercarea de a lupta împotriva schimbărilor climatice. Teh­nologii precum cele din spatele vehicu­lelor electrice devin din ce în ce mai ieftine și mai avansate. Acesta fiind contextul, vâr­­ful și declinul ulterior al cererii globale de petrol vor determina prețurile și pro­duc­ția în deceniile ce vor urma.

Cumva pervers, schimbarea le va oferi unor producători de țiței mai multă putere pe piață. De departe, cele mai mari și mai ief­tine rezerve de petrol sunt în Arabia Sau­­dită și pe la vecinii săi din Golful Persic. Pe mă­sură ce piața pentru petrol se mic­­șo­rează, cota de piață a acestora crește ra­pid.

În funcție de ritmul tranziției energe­ti­ce, cartelul ar putea deține o cotă de pia­ță de jumătate sau chiar două treimi din pro­ducția globală până în 2050, conform esti­mărilor făcute de British Petroleum (BP), comparativ cu mai puțin de 40%, cât are în prezent. Așa se face că tot în țări precum Ku­weit, Arabia Saudită și Emi­ratele Arabe Unite găsim și unele dintre cele mai mari fonduri suverane de in­vestiții din lume. Iar capitalul și dorința de a-și proiecta puterea în străinătate vor crește proporțional.

Perturbarea

Vor fi și puteri petroliere actuale care vor fi lăsate în urmă. Companiile naționale de petrol din câteva zeci de țări din Africa, America Latină și Asia extrag petrol care este mai costisitor și cu o am­prentă de carbon mai mare decât cel din țările din Golf.

Investiții de aproximativ 1.200 de miliarde de dolari (din cele 1.800 de miliarde de dolari planificate pentru următoarea de­­cadă) care ar urma să fie făcute de aceste companii naționale de petrol s-ar putea dovedi neprofitabile dacă vor fi res­pectate angajamentele oficiale de a atinge emisii nete-zero până în 2050. Astfel, expunerea cea mai mare o au companii precum NNPC din Nigeria, Pemex din Mexic sau Per­tamina din Indonezia, care riscă să ră­mână cu active abandonate.

Dat fiind că gu­vernele din multe țări producătoare de țiței depind adesea de veniturile din materii prime, un eșec al companiilor naționale de petrol (precum cel expus mai sus) ar putea antrena o criză a datoriei publice, falimente și o decadă de dezvoltare pierdută. Fenomenul ar fi cumva în oglindă cu criza datoriilor care a cuprins America Latină în anii ’80, după ce prețurile la petrol au crescut și au mărit deficitul comercial al țărilor importatoare și au afectat capacitatea aces­­tora de a-și rambursa datoriile.

Cum poate fi gestionat acest moment? Accelerarea tranziției energetice este nece­sară pentru a combate schimbările clima­tice, dar cu cât tranziția este mai rapidă, cu atât concentrarea puterii pe piață va fi mai mare. La fel va fi și șocul pentru pro­du­cătorii cu costuri ridicate.

Un mecanism de adaptare ar putea fi re­zervele strategice naționale de petrol, ce pot contribui la reducerea volatilității pentru statele consu­ma­toare de petrol. Meca­nismul ar trebui ex­tins pentru a include țări mari în curs de dezvoltare din Africa și din Asia, care vor de­păși în curând China în ceea ce privește creș­terea cererii de pe­trol. Agenția Interna­țională a Energiei coor­donează deja stocurile strategice deținute de economiile avan­sate. Noile negocieri cu India ale acestei agenții ar trebui extinse, pentru a include și alte mari economii emergente.

Deșteptarea

Pentru acei nefericiți pro­du­cători de țiței, prioritatea trebuie să fie di­versificarea, acum, când prețurile petrolului sunt relativ ridicate, iar cererea este încă puternică. Companii precum Edecopetrol din Columbia sau Petronas din Malaysia alocă deja o parte semnificativă din bugetele lor către adoptarea de tehnologii cu emisii reduse de carbon, inclusiv energii regenerabile, hidrogen și captarea carbo­nu­lui, care să le ofere un refugiu pe fondul unui colaps al petrolului.

Dacă, în medie, companiile naționale de petrol alocă doar puțin peste 5% din cheltuielile lor pentru diversificare, giganții petrolieri din Occident cheltuie 15%. Toto­dată, guvernele trebuie să-și diversifice eco­nomiile și să nu se mai bazeze masiv pe ve­niturile din țiței. Asta înseamnă facilități pentru alte sectoare, investiții în infra­struc­tură și educație, crearea unui mediu antreprenorial în care companiile să poată prospera. Chiar și așa, unele țări s-ar putea să nu facă față noului șoc și să aibă nevoie de aju­toare financiare, ceea ce va pune pre­siune suplimentară pe instituțiile financiare inter­naționale.

Șocurile petroliere induse de ofertă în ultima jumătate de secol au fost o sursă im­portantă de tulburări geopolitice. Așa­dar, dacă tranziția care vine nu este abor­dată cu mai mult simț de anticipare, urmă­toarea jumătate de secol nu va fi deloc mai lejeră ca provocări, scriu cei de la The Economist.

Schimbări

Trecerea către alte surse de energie aduce o schimbare în dinamica fundamentală a in­dustriei petroliere.

• MOMENT-CHEIE. ­­În octombrie 1973, înfuriate de sprijinul Statelor Unite pentru Israel în războiul de Iom Kipur, națiunile din Golful Persic din cadrul OPEC au impus un embargou al vânzărilor de petrol către americani și către aliații acestora.
• VOLATILITATE. ­­Înainte de embargou, un baril de petrol costa puțin peste 3 dolari. Până în martie 1974, costa deja 13 dolari. Înainte de embargou, prețul petrolului fusese stabil timp de decenii. După 1973, volatilita­tea a fost numele jocului.

Acest articol a apărut în numărul 184 al revistei NewMoney

FOTO: Getty