Cum se pregătește China să ajungă anul acesta la o creștere economică de 5%, în condițiile în care în ultimii ani producția sa industrială a avut mai probleme

Prognoza agreată pentru creșterea eco­nomică a Chinei în 2024 este între 4,5% și 5%. Factorii de decizie chinezi ar pu­tea accepta acest lucru ca o nouă normalitate pentru economia Chinei, la fel cum au acceptat încetinirea de după 2012, scrie revista britanică The Economist. Dar ar trebui să facă acest lucru?

După criza financiară globală din peri­oada 2007-2009, economiștii au înțeles rapid că economia mondială nu va mai fi niciodată la fel. După ce dezastrul va fi fost depășit, lumea va trece la noua normalitate. Nu va mai fi o revenire la statu-quoul de dinaintea crizei. Câțiva ani mai târziu, abordarea aceasta este îmbrățișată și de liderii Chinei – țara se schimbă, lă­sând în urmă creș­terea accelerată, forța de muncă ief­tină și excedentele comerciale monstruoase. Actualele schimbări re­prezintă o evo­lu­ție necesară în economia Chinei, susține Beijingul, schimbări ce tre­buie să fie acceptate.

Perspectivele de creștere economică ale Chinei par să fie „structural“ mai slabe – un motiv pentru care Moody’s a anunțat la începutul lunii că ar putea fi nevoită să reducă ra­tingul de credit al țării pe termen mediu.

Mai mulți economiști vorbesc de o nouă normalitate în piața imobiliară agi­tată a Chinei. Sunt comentatori care speră la un nou echilibru în relațiile Chinei cu Statele Unite în urma întâlnirii de la final de an 2023 dintre liderii celor două țări. Ba mai mult, în septembrie 2023, Cai Fang, de la Academia Chineză de Științe Sociale, a identificat o „nouă“ nouă normalitate, generată de o combinație de elemente – populația în scădere a Chinei, consumatori mai vârstnici și angajatori din ce în ce mai exi­genți.

Obiective

Această calibrare la noua normalitate a devenit o chestiune urgentă. Liderii Chinei s-au reunit la jumătatea lunii decembrie 2023 la Beijing pentru conferința anuală pe teme economice a Partidului Comunist. În urma discuțiilor, au stabilit un obiectiv de creș­tere pentru 2024, care va fi anunțat în martie.

Majoritatea analiștilor se așteaptă ca eco­nomia Chinei să crească cu mai puțin de 5%. Moody’s prognozează 4%. Sigur va fi o în­cetinire, după standardele chineze, astfel că oficialii trebuie să decidă cât de energic să reziste acestui trend.

Dacă văd noul ritm drept un punct de echilibru, ar putea să-l accepte și să reducă obiectivul de creștere. Dacă însă cred că eco­nomia chineză poate crește mai rapid, ar putea să rămână la obiectivul de 5% stabilit pentru 2023. Numai că pragul de 5% va fi mai dificil de atins în 2024 decât a fost anul acesta, deoarece economia nu va beneficia de pe urma stimulentelor injectate după pandemie.

Pe de altă parte, un obiectiv ambițios ar putea servi și drept scop – semnalează clar angajamentul guvernului față de creștere și asigură investitorii că, dacă e nevoie, va fi acordat ajutor fiscal suplimentar.

Capitolul imobiliar

Un lucru e clar – nu poți face un scenariu de creștere fără să iei în considerare cum se va sfârși prăbu­și­rea pieței imobiliare din China. Deși cei mai mulți economiști sunt de acord că piața „nu se poate întoarce la gloria sa trecută“, așa cum a afirmat Liu Yuanchun, de la Universitatea de Finanțe și Economie din Shanghai, sunt puțini care vorbesc la unison de cât de… neglorios va fi viitorul acesteia.

În trecut, vânzările au fost susținute de ce­rerea speculativă pentru apartamente din partea cumpărătorilor, care au presupus că prețurile vor crește. În viitor, piața va trebui să se adreseze în principal cererii fun­damentale a acelor cumpărători care-și doresc o casă nouă sau mai bună.

Întrebarea este câtă cerere fundamentală mai există? China se bucură acum de o su­prafață locuibilă de 42 de metri pătrați per persoană, potrivit recensământului din 2020, suprafață comparabilă cu multe țări europene. Cifrele sugerează că piața este deja saturată. Dar cifrele europene iau în cal­cul în mod obișnuit doar suprafața utilă a unei proprietăți, așa cum a subliniat Ro­sealea Yao, de la firma de cercetare Gavekal Drago­nomics. În cazul Chinei, cifrele se re­feră la tot ceea ce este construit, inclusiv la zo­nele comune partajate de mai multe gos­podării.

Potrivit lui Yao, China ar putea atinge o su­prafață locuibilă de aproximativ 45-50 de metri pătrați per persoană. Asta înseamnă că e loc de creștere după prăbușirea din 2023, chiar dacă nu la nivelul anilor prece­denți. Yao anticipează că vânzările ar trebui să scadă cu aproximativ 25% față de nivelurile din 2019 (în ultimele luni, scăderea a fost mai aproape de 40%).

Dezvoltatorii imobiliari ar putea beneficia în contextul eforturilor guvernului de re­novarea așa-numitelor „sate urbane“ (orașe care s-au extins în localități clasificate odinioară drept rurale). Această urba­nizare a inclus aproximativ 55% din cele 175 de milioane de oameni de la țară care au devenit locuitori ai orașelor în perioada 2011-2020, conform agenției chineze de ra­ting Golden Credit Rating International. Con­form unor estimări, proiectul guvernului pri­vind „satele urbane“ ar putea cuprinde până la 40 de milioane de oameni în 35 de orașe în următorii ani.

Totodată, căderea pieței imobiliare a scos la iveală necesitatea instituirii unor noi norme la nivel fiscal. Recesiunea a afectat vânzările de terenuri, tăind o sursă vitală de venituri pentru autoritățile locale, ceea ce a îngreunat susținerea datoriilor companii­lor pe care le dețin și a „vehiculelor de finan­țare“ pe care le sponsorizează.

Guvernul e prins cumva la mijloc – vrea să prevină un faliment direct al obliga­țiu­nilor tranzacționate public și emise de vehiculele de finanțare ale autorităților locale, dar vrea și să evite un bail out extins, care în viitor ar risca să încurajeze împrumuturi iresponsabile către astfel de vehicule. Acum, riscul este că orice ajutor al guvernu­lui central, dacă e dat cu rea-voință, poate slăbi finanțele publice. Dar și refuzul de a ajuta ar putea fi costisitor dacă falimentele subminează încrederea în sistemul financiar de stat. Așa că, pentru moment, relația dintre guvernul central al Chinei, autorită­țile locale și vehiculele de finanțare ale aces­tora rămâne un proces în desfășurare.

Sub presiune

Oricare ar fi evoluția, scă­de­rea sectorului imobiliar este inevitabilă pe termen mediu. Întrebarea este cu ce va fi înlocuit acesta în creșterea economică. Se vorbește deja de „noua triadă“, un trio de in­dustrii care să includă mașinile electrice, bateriile litiu-ion și energia regenerabilă (în special energia eoliană și cea solară).

Oricât de dinamice, aceste industrii sunt relativ mici – reprezintă doar 3,5% din produsul intern brut (PIB) al Chinei, conform lui Maggie Wei, de la Goldman Sachs. Sectorul imobiliar încă înseamnă aproape 23% din PIB. Chiar dacă „noua triadă“ ar crește cumulat cu 20% pe an, nu va putea contribui la fel de mult la creșterea economică în următorii ani astfel încât să compenseze scăderea sectorului imobiliar.

Cele trei sectoare nu sunt la fel de intensive din punctul de vedere al forței de muncă, așa cum este sectorul imobiliar, care generează un mix util de locuri de muncă pentru muncitori (constructori, gulere albastre) și de cariere pentru agenți imobiliari și bancheri (gulere albe). Iar o perioadă de tranziție de la un set de industrii la altul va face piața muncii mai impre­dic­tibilă, ceea ce implicit va inhiba și cheltuielile consumatorilor chinezi, care oricum tind să devină mai conservatori odată cu înaintarea în vârstă.

Deși perioada lockdownurilor a lăsat urme adânci și durabile, iar consumatorii încă declară în sondaje că sunt pesimiști, ei par mai puțin zgârciți în magazine – cheltuielile cresc mai rapid decât veniturile.

Sunt voci printre economiști care cred că scăderea continuă a prețului locuințelor va inhiba consumul, pe fondul deteriorării averii oamenilor. Pe de altă parte, dacă oamenii nu se mai simt obligați să economisească pentru apartamente care au devenit tot mai scumpe, atunci ar putea cheltui mai mult pe bunuri de consum.

Hui Shan, de la Goldman Sachs, susține că vânzările cu amănuntul, excluzând ma­și­­nile și articolele ce țin de relocare (mobi­li­e­rul), sunt negativ corelate cu prețurile lo­cuințelor. Când casele devin mai ieftine, vân­zările cu amănuntul cresc mai puțin ra­pid. Implicit, rata de economisire va continua să scadă, chiar dacă gradual, mai crede aceasta.

Noua normalitate chineză

După o recuperare în salturi, economia chineză are de înfruntat în 2024 vânturi ostile.

• RISCUL. După criza financiară globală, multe economii s-au resemnat în fața „noii norma­li­tăți“, doar pentru a aluneca, de fapt, într-o „nouă mediocritate“, avertiza șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde. China ar putea să se găsească în situația de a face aceeași greșeală.
• TESTE DE SUPRAÎNCĂLZIRE. Factorii de decizie pot determina când o economie depă­șește limitele de viteză și începe să se supra­în­călzească. Iar semnalul tradițional al supra­în­călzirii este inflația. Prin această măsură, China poate crește mai rapid decât în ritmul actual. Un alt semn potențial de supraîncălzire este creditarea excesivă. Problema Chinei acum nu este oferta excesivă de credit pentru companii și gospodării. Este o cerere slabă de împrumut. Niciunul dintre cele două teste aplicate nu sugerează că economia Chinei crește prea rapid.
• DEFLAȚIE. O creștere prea lentă vine la pachet cu propriile provocări. Dacă factorii de decizie nu reușesc să stimuleze mai mult cere­rea, nu vor reuși să combată deflația, ceea ce va eroda profitabilitatea companiilor, va crește povara datoriei și va consolida pesimismul consumatorilor.

Acest articol a apărut în numărul 178 al revistei NewMoney

FOTO: Getty