Ce efecte vor avea în viitorul Israelului protestele de la jumătatea lunii iulie la adresa „reformei judiciare” lansate de Guvernul Netanyahu

Israelul este zguduit de un conflict constituțional și de proteste de o amploare fără precedent, care durează deja de aproape jumătate de an, cons­ter­nând comunitatea internațională. Ceea ce se în­tâmplă acum în Israel nu este doar o luptă politică tre­cătoare, ci un eveniment decisiv ce va modela istoria țării, atrage atenția și cunoscutul istoric isra­e­lian Yuval Noah Harari.

Peste o cincime dintre israelieni au ieșit în stradă pentru a protesta față de Guvernul Netanyahu și de încercarea acestuia de a încălca ordinea constituțio­nală a țării. Votul inițial din Knesset (parlamentul is­raelian) din data de 10 iulie, de a merge mai departe și a aproba o lege care ar limita capacitatea Curții Su­preme de a bloca deciziile guvernului pe care le-ar considera „nerezonabile“, reprezintă încă un pas cri­tic în derapajul democratic al Israelului, scrie cotidia­nul israelian Haaretz.

La nivel politic, decizia Knessetului reflectă conti­nuarea eforturilor Guvernului Netanyahu de a impune un pachet legislativ menit să slăbească grav pu­terea instanțelor de justiție, schimbând regulile jocului democratic, în­călcând normele și sfidând ins­ti­tuțiile stabilite în ca­drul ordinii constituționale exis­tente în Israel.

La ni­vel public, reflectă extinderea pu­terii populiste a gu­vernului actual – cel mai de dreapta și cel mai reli­gios din istoria țării – și ten­dința de a favoriza fac­țiuni extreme de la periferia coaliției guvernamentale, în detrimentul opiniei pu­blice israeliene majoritare. Este de așteptat, așadar, ca mutarea agresivă din parlament să prelungească starea de criză din Israel, care durează deja de șase luni.

Chiar și dacă acest amendament va fi adoptat „în mod independent“ și nu ca parte a unui pachet mai amplu (pe care susținătorii săi îl numesc „reformă ju­diciară“, în timp ce protestatarii îl etichetează ceea ce este, o „lovitură de stat judiciară“), va fi supus re­vizuirii Curții Supreme. Cel mai probabil, instanța îl va respinge, ceea ce va duce la un conflict constitu­țio­nal cu guvernul.

„Caracterul rezonabil“

Protestele de pro­porții, cu sute de mii de israelieni ieșiți pe străzi în în­­treaga țară în fiecare săptămână, legitimează opo­ziția față de acțiunile Guvernului Netanyahu. Potrivit cifrelor colec­tate de Institutul Democratic Israelian, aproximativ 21% dintre toți israelienii au participat la pro­teste.

De câteva luni, acțiunile Guvernului Netanyahu sunt departe de a avea susținere democratică largă, iar direcția acestor acțiuni este imprimată în principal de membrii de extrema dreaptă ai coaliției. După cum arată sondajele actuale, protestele nu includ doar alegătorii de stânga. Inclusiv o parte semnifi­cativă dintre alegătorii care votează Likud (partidul condus de Netanyahu) se opun acțiunilor guvernului.

Sondajele realizate de Institutul pentru Democrație din Israel arată, de exemplu, că mai puțin de o treime dintre alegători susțin propunerea de amendament care i-ar bloca pe judecători să folosească argumentul „caracterului rezonabil“ pentru a anula deciziile luate de legiuitori. Dintre alegătorii care votează Likud, mai puțin de jumătate susțin propunerea (doar 45%).

Începând cu 12 iulie, liderii protestului au decis să intensifice pre­siunea și să declanșeze noi va­luri masive de demonstrații, ca reacție la reluarea planului de „reformă judiciară“.

Decizia coaliției de a aboli argumentul „caracterului rezonabil“ face parte, de fapt, dintr-un plan mai amplu – ambiția de a acumula putere nelimitată. De­monstranții israelieni înțeleg așa-numita „metodă a salamului“ pe care autocrații contemporani o preferă – porționează un plan de a submina o democrație în bucăți mai mici legislative, pentru a face ca fiecare dintre aceste mișcări „mai mici“ să pară inofensive. Iar lupta înverșunată a israelienilor de a păstra argumentul „caracterului rezonabil“ este o dovadă că au în­vățat din experiența altor națiuni că democrațiile nu mor brusc, ci treptat, așa cum pare să se întâmple și acum dacă planul coaliției conduse de Beniamin (Bibi) Netanyahu ar avea succes. Doar protestele au reușit să determine partidul Likud să revină la masa discu­țiilor în căutarea unui compromis.

Între timp, vedem că partidele de opoziție din Israel nu par să mai aibă nicio pârghie pentru a bloca guvernul să promoveze legislația nocivă privind „reforma judiciară“. În condițiile în care negocierile privind un compromis sunt în impas, acțiunea extra­par­lamentară sub forma protestelor masive a rămas ul­timul resort.

Criză profundă

Lupta actuală în jurul așa-nu­mitului „standard al rezonabilului“ nu este doar un efort de a opri guvernul să erodeze democrația is­raeliană, ci, totodată, expresia unei lupte culturale mai profunde în societatea israeliană și care privește natura relațiilor dintre cetățeni și stat.

În dreptul public israelian, „standardul rezonabilului“ în deciziile guvernului a devenit pârghia prin care Curtea Supremă asigură sporirea responsa­bi­lității puterii executive, care în Israel este aproape om­nipotentă, fără exagerare, precizează într-un articol de opinie Nadiv Mordechay, de la Haaretz. În aceste condiții, „standardul rezonabilului“ nu mai este doar un instrument legal. Deși încorporat formal în dreptul administrativ, este o instituție în ca­drul ordinii constituționale israeliene care sporește gradul în care toate autoritățile guvernamentale – la diferitele lor niveluri – își justifică acțiunile pe scena publică și politică.

De altfel, „standardul rezonabilului“ este descris drept o componentă importantă a „revoluției cu ajutorul căreia crește“ inițiate de fostul președinte al Curții Supreme, Aharon Barak, și care a marcat evo­luția gân­dirii democratice a Israelului în anii ’80. Se intra în era în care acțiunile guvernamentale aveau nevoie să fie justificate în fața publicului.

Acum se petrece o mișcare contrară. Presiunea de a aboli „standardul rezonabilului“ nu reflectă doar dorința guvernului de a relaxa restricțiile în materie de decizii politice sau privind numirea oficialilor publici. Simbolizează și respingerea totală a moștenirii revoluției constituționale, care impune o cultură gu­vernamentală a justificării. Mai mult, mișcarea face parte dintr-o serie de proiecte de lege care se înca­drează în definiția legislației… „nerezonabile“.

Un exemplu semnificativ este un proiect de lege care ar extinde posibilitatea detenției administrative (puterea guvernului de a închide pe cineva suspectat de o crimă, fără proces) pe teritoriul Israelului. Israelul folosește deja această practică împotriva pa­­lestinienilor pe care îi arestează și îi încarcerează în Cisiordania. Un al doilea exemplu ține de un proiect de lege ce le-ar permite miniș­trilor să promoveze absolut clientelar funcționari pu­blici care le sunt lo­iali, pentru a candida în alegeri locale.

Mai mult, toate schimbările avute în vedere de Gu­vernul Netanyahu s-ar aplica și teritoriilor palestiniene aflate sub ocupație israeliană. De altfel, guvernul actual – cea mai extremistă coaliție din istoria sta­tului Israel – nu își ascunde intențiile de a extinde colonizarea în Cisiordania, iar unii membri ai guvernului chiar în­curajează în mod deschis violența evre­i­lor ex­tre­miști.

Mare donator

Orice demers de acest gen are în spate și o susținere financiară. Într-un alt articol, cei de la Haaretz arată către Jeffrey Yass, care este și un important donator al republicanilor din Statele Unite ale Americii, că ar susține financiar personaje-cheie din spatele loviturii de stat judiciare a Guvernului Netanyahu.

Yass, a cărui avere a fost estimată la aproape 30 de miliarde de dolari, este cofondatorul companiei Susquehanna International Group, din Pennsylvania, împreună cu prietenul său din liceu Arthur Dantchik. Cei doi sunt considerați arhitecții intelectuali ai pla­nu­lui care ar slăbi în mod fundamental democrația israeliană.

O mare parte din donațiile lor sunt redirecționate prin intermediul Fundației Claws, care a donat 36 de milioane de dolari unor grupuri de reflecție libertare, alături de alte zeci de beneficiari. În ultimii ani a făcut donații pentru câteva campanii politice care se opuneau unor reglementări guvernamentale sub incidența cărora ar fi intrat și propriile afaceri. Yass s-a opus public oricărui fel de inter­fe­rență gu­ver­namentală, iar rapoartele detaliază cum a evitat plata unor taxe de un miliard de dolari, sus­ți­nând în același timp inițiative împotriva impozitelor. De altfel, donațiile sale politice au crescut de peste 600 de ori în ultimul deceniu, cele mai multe fiind direcțio­nate către candidați și cauze cu orientări liber­tare.

Yass a fost al patrulea cel mai mare contributor politic în ultimul ciclu electoral, după ce a cheltuit peste 56 de milioane de dolari în principal pentru sus­ținerea republicanilor americani. A donat deja două milioane de dolari către Partidul Republican în Pennsylvania și alte 2,5 milioane de dolari în comi­tetul de acțiune politică al guvernatorului din Flori­da, Ron DeSantis.

Al treilea templu

Evreii din întreaga lume vor co­memora în curând Tisha B’Av, care marchează dis­trugerea Primului Templu de către babilonieni și a ce­lui de-Al Doilea Templu de către romani. Întreba­rea pe care și-o ridică într-un amplu articol de opinie istoricul Yuval Noah Harari este dacă iudaismul va supraviețui distrugerii celui de-Al Treilea Templu (prin care înțelege prospera democrație is­raeliană), de data aceasta de către evreii înșiși. Și încearcă să des­crie prin mai multe scenarii cam cum ar arăta o astfel de distrugere, plecând de la criza ac­tuală care zguduie țara.

Un scenariu ușor de imaginat ar fi dacă ne uităm cum Al Doilea Templu a fost distrus de fanatismul re­­ligios. În timpul Marelui Război Evreiesc (66-73 d.Hr.), zeloții mesianici au preluat comunitatea evre­iască din Țara Sfântă, au ucis sau au înăbușit toate vocile moderate și, convinși de propria infailibilitate, au condus poporul evreu către distrugere politică și eco­nomică.

Dacă a treia distrugere ar arăta la fel ca a doua, atunci, indiferent de cât de teribilă ar fi, pu­tem spera că iudaismul va supraviețui, dat fiind că evreii sunt deja căliți în această privință.

În ultimii 2.000 de ani, iudaismul a rezistat la re­pe­tate acte de dis­trugere politică și economică – expulzarea evrei­lor din Spania, masacrele lui Bogdan Hmel­nițki în Ucraina sau Holocaustul. Părea că există de fie­care dată un scenariu predefinit conform căruia evreii construiesc un centru politic și economic undeva – în Țara Sfântă, în Spania sau în Europa Cen­trală și de Est –, dar, tocmai când ajung la apogeul prosperității, o ca­lamitate teribilă îi lovește, iar mai târziu trebuie să adune cioburile și să o ia de la capăt.

Ce se întâmplă însă dacă a treia distrugere va fi di­ferită de cele două anterioare? Dacă de data aceasta zeloții reușesc să creeze un stat mesianic care să dis­­trugă democrația israeliană și să îi persecute pe toți cei care nu sunt ca ei? Dacă s-ar întâmpla acest lucru, atunci iudaismul va trebui să se confrunte cu un tip de distrugere fără precedent – o distrugere spi­rituală. Ce se va întâmpla dacă viitorul Israel ar adopta o ideologie rasistă a supremației evreiești? Sunt câteva dintre întrebările ridicate în articol de ce­lebrul istoric.

Sionism secular vs sionism religios

Harari ne propune să ne imaginăm o lume în care „iudais­mul“ ar deveni un sinonim pentru fanatism religios, rasism și opresiune brutală. Ar putea iudaismul su­pra­viețui unei astfel de distrugeri spirituale? În opi­nia lui Harari, sioniștilor religioși (un curent al iudaismului) le va fi cel mai dificil să facă față unei astfel de distrugeri spirituale, mai ales că vor fi direct res­ponsabili.

De generații, sionismul religios a produs lideri, gânditori, învățați, oameni de știință, ofițeri și mii de alți oameni dedicați care au adus contribuții importante statului Israel și chiar întregii lumi. Doar că sionismul religios a alunecat într-un colț dificil al istoriei, asumându-și rolul de lider în proiectul de co­lo­nizare a teritoriilor ocupate, iar recent, implicându-se într-o acaparare antidemocratică a puterii care zgu­duie Israelul din temelii.

Problema a apărut când mulți dintre liderii și gânditorii sionismului religios au început să susțină că sionismul religios este superior sionismului secular, pe motiv că evreii seculari au abandonat Tora și au adoptat o viziune de viață materialistă și imorală. Iar pentru a-și dovedi superioritatea, sionismul religios avea nevoie de un proiect istoric comparabil cu reu­șita sionismului secular – înființarea statului Israel. Unde puteau găsi sioniștii religioși proiectul istoric important, pe care să-l conducă ei înșiși? După 1967, sionismul religios a lansat proiectul de colonizare a teritoriilor palestiniene. Din acest proiect au apărut politicieni precum Bezalel Smotrich, Itamar Ben-Gvir și Simcha Rothman, vârfuri de lance în acapararea antidemocratică a puterii de către coaliția condusă azi de Netanyahu.

Inclusiv dintre cei care au susținut proiectul de co­lonizare, mulți au rămas dedicați democrației și plu­ralismului și sunt șocați de ceea ce se petrece pe străzi și înspăimântați de „spectrul dictaturii mesia­nice“, în formularea lui Harari.

Antisemitism propagat de evrei

Într-o lume în care Israelul ar deveni o dictatură mesianică, co­mu­nitățile seculare angajate în toleranță, egalitate și libertate nu și-ar mai găsi locul. La fel ca în zilele în care evreii au fost expulzați din Spania catolică, cei care doresc să plece și au mijloacele pentru a face acest lucru vor fugi din țară, iar cei ce rămân vor fi ne­voiți să se convertească.

Unul dintre cele mai șocante lucruri care se în­tâmplă astăzi în Israel este că țara devine antisemită, în sensul profund al cuvântului. Antisemitismul nu este antiiudaism. Motivul pentru care evreii au fost persecutați timp de secole în Europa nu a fost osti­li­tatea față de practicile evreiești precum respecta­rea Sabatului. Evreii au fost persecutați pentru că erau acea minoritate care refuza să urmeze majorita­tea. Evreii erau astfel calomniați ca fiind agenți stră­ini, cosmopoliți, fără legături cu locul sau trădători care servesc diverse tipuri de conspirații liberale și globale.

Exact aceleași acuzații sunt făcute astăzi de Guvernul Israelului împotriva cetățenilor liberali ai țării. În propaganda Guvernului Netanyahu împo­triva „stân­giș­­tilor“, dacă se înlocuiește cuvântul „stân­giști“ cu „evrei“, sunt aceleași texte pe care ge­ne­rații de anti­semiți le-au propagat împotriva evrei­lor, arată Harari. Nu este de mirare că Guvernul Netanyahu gă­sește ușor să colaboreze cu mișcări antisemite din țări precum Ungaria.

Aceasta fiind situația, istoricul Yuval Noah Harari se întreabă legitim ce se întâmplă atunci când antise­mitismul este propagat de evrei? Dacă evreii seculari scapă de persecuția antisemită în Israel emigrând în țări mai liberale, ar mai dori să păstreze vreo legă­tură cu iudaismul? Ar dori evreii seculari care scapă dintr-un Israel antisemit să continue să vor­bească ebraica? Sau ar în­toar­ce spatele oricărui lucru legat de iudaism?

Salvarea în diaspora?!

Dacă o dictatură mesia­nică ar prinde rădăcini în Israel, va deveni din ce în ce mai dificil să fie considerată doar o abatere isto­rică trecătoare, o mutație monstruoasă în ADN-ul na­țional care nu reprezintă adevăratul spirit iudaic. Până la urmă, statul Israel a fost proiectul stabilit și sus­ținut de generații de evrei din întreaga lume – evrei seculari, evrei reformați, evrei conservatori, sioniști religioși și haredi.

Harari face, așadar, un exercițiu retoric amplu în care creionează diverse scenarii în jurul întrebării „ce-ar fi dacă?“. Tot el spune și speră în final că toate în­tre­bările ridicate vor rămâne pur teoretice și că Gu­vernul Netanyahu se va opri din acapararea anti­de­­mo­cra­tică a puterii și va preveni o a treia distrugere, fie ea materială sau spirituală.

Dacă totuși guvernul merge mai departe cu politicile sale periculoase, atunci este datoria tuturor evrei­lor, oriunde ar locui, să reziste acestui guvern în orice mod nonviolent cunoscut. Pentru a face acest lucru, este important ca lumea să realizeze că tot ceea ce se întâmplă acum în Israel nu este o luptă po­litică trecătoare, ci un eveniment decisiv care va modela istoria evreiască pentru generațiile viitoare, conchide Harari.

Derapaje

Reforma judiciară dorită de Netanyahu include și un amen­dament legislativ care ar facilita numirea confidentului său, Arye Dery, în guvern.

• STUDIU DE CAZ. În ianuarie, Curtea Supremă decidea că Arye Dery, fost minis­tru, lider al partidului Shas și confident al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, nu va putea face parte din guvern din cauza con­damnării sale penale din anul pre­cedent și a sentinței ulterioare cu sus­pendare. În respectivul caz, Curtea a invocat „standardul rezonabilului“, afirmând că este nerezonabil ca el să fie numit într-o funcție în guvern.
• ASALTUL. De la formarea Guvernului Netanyahu, Curtea Supremă s-a văzut nevoită în mai multe situații să apere standardul constituțional sub asaltul politic brutal la adresa legitimității instanței și asupra procurorului general al Israelului, Gali Baharav-Miara, care se confruntă cu ame­nințări constante de demitere.