Prima mea investiție

Bursa e pentru toată lumea, așa ar putea suna mottoul cărții „Prima mea investiție“ – o inițiativă a Bursei de Valori București (BVB) – pe care NewMoney o oferă ca supliment abonaților și cumpă­rătorilor din rețeaua Inmedio și o parte din lan­țurile de benzinării, cu numerele 21 și 22. Cartea, pe care o veți putea găsi în curând și în librării,  este o culegere de zece povești despre tot atâția investitori obișnuiți care au preferat bursa în locul instrumentelor convenționale de plasament, atunci când a fost vorba să-și investească economiile personale. Fără pretenții didactice, cartea este o bună sursă de inspirație pentru cei care au trac sau, după caz, temeri legat de o investiție la bursă.

Iar povestea, genul ales de autoarea cărții, Natalia Negru – specialist în cadrul departamentului de comunicare și de relații cu investitorii din cadrul BVB –, este poate cea mai eficientă cale (nu e vala­bil doar în cazul copiilor) de transmitere a unui mesaj. Puterea intrinsecă de convingere a poveștii este atât de mare, încât orice artificiu teoretic pă­lește în fața sa.

A DOUA PENSIE. Nu am intenția să vă povestesc cartea, editată de NewMoney – vă invit să o citiți – însă câte ceva tot o să vă povestesc. Dintre cele zece personaje care alcătuiesc aluatul cărții, aventurile bursiere ale lui Emilian Rada, un pensionar de 64 de ani din Râmnicu Vâlcea, mi-au atras atenția în mod cu totul special. Prima investiție o făcea în urmă cu 20 de ani, când cumpăra acțiuni de pe Rasdaq la Peco Vâlcea. Au urmat și alte plasamente (de obicei, în companii din zona geografică în care trăiește), iar astăzi, randamentele investițiilor trecute îi asigură un venit suplimentar pe lângă pensie – insuficientă, de altfel. „Nu am bani cât aș vrea să investesc“, este formula prin care Rada își ex­primă legătura strânsă cu piața de capital.

La fel, Doru Hadimbu, un inginer de 55 de ani care lucrează la Reșița în domeniul minier, a făcut primul pas pe bursă tot în urmă cu 20 de ani. Po­vestea sa este despre perseverență: inginerul a „stat“ cu o acțiune (Banca Transilvania), în care, de atfel, își investise toate economiile, mai bine de un deceniu, pentru a-și recupera banii, în contextul în care, după un an de la plasament, valoarea acesteia s-a depreciat cu 90%. Povestea este cu happy end.

Evident, cartea relatează și experiențele unor investitori tineri la fel de pasionați ca Emilian Rada. Ne oprim asupra lui Iulian Ciobescu, un angajat din domeniul bancar, care e preocupat de bursă de doar șase luni. Iulian (28 de ani) întruchipează tipologia investitorului precaut, lucid, care își stabi­lește targeturi de randament. Faptul că după doar două luni de la prima investiție a obținut un randament de 4% cu doar un punct procentual mai mic decât obiectivul său pe un an întreg l-a convins să mear­gă mai departe.

Oarecum asemănător este și exemplul lui Alexandru Gadea, un inginer constructor, angajatul unei multinaționale germane, în a cărui rutină intră verificarea zilnică a site-ului bursei. Aici autoarea cărții ne oferă și o imagine concretă a câști­gului care poate fi obținut în urma unei investiții în acțiuni: dacă în 2016 portofoliul său valora între 10.000 și 17.000 de euro, valoarea acestuia a ajuns acum la 50.000 de euro.

Cartea conține și istoria unui investitor profesionist, în persoana lui Carmen Bobu, o absolventă de fizică nucleară, care de 18 ani a emigrat în Japonia. După ce a lucrat pentru Panasonic, și-a făcut propria companie de in­vestiții prin care face plasamente atât pe bursa de la Tokyo, cât și pe cea de la București. Diferența dintre cele două? „La bursa de aici (Tokyo, n.r.), chiar dacă este matură, nimeni nu oferă randamente ale dividendului mai mari de 2%. Ce se întâmplă pe bursa din România este magic – poli­tica de dividende este necrezut de bună, investiția apare efectiv ca una într-o obli­gațiune“, spune românca stabilită la Shirakawa, Fukushima ken.

ÎN TOPUL DIVIDENDELOR. Ce-i drept, piața româ­nească de capital oferă cel mai înalt nivel al dividendelor la nivel mondial, conform mai multor cercetări, una fiind realizată de banca de investiții Berenberg Investment Bank. Performanța se explică prin numărul mare de companii de stat de pe bursă care sunt obligate prin lege să acorde dividende. În aceeași ordine de idei, listarea operatorului telecom Digi și a companiei industriale Aages în prima jumătate a anului a transformat BVB într-una dintre cele mai active piețe de capital din regiune din punctul de vedere al IPO-urilor (oferte publice inițiale).

Cu toate acestea, numărul investitorilor persoane fizice de pe piața de capital românească este extrem de redus. Acesta este, de altfel, neajunsul pe care încearcă să-l îndrepte cartea în discuție.

O statistică neoficială spune că, în România, sunt des­chise doar 70.000 de conturi de tranzacționare, cu precizarea că doar a șaptea parte dintre acestea aparțin unor investitori activi.

Prindeți curaj și faceți primul pas și deschideți „Prima mea investiție“. Lectură plăcută!

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.