Mândria de a fi ungur

Un mic antreprenor secui din Miercurea Ciuc creează o marcă de bere cu tentă etnică care stârnește furia Heineken. Urmează un proces prin care multinaționala olandeză acționează micul producător în justiție, solicitându-i să retragă brandul de pe piață. Olandezii acuză că antreprenorul de etnie le-a piratat unul dintre branduri și creează confuzie în rândul consumatorilor. Deși olandezii câștigă procesul, micul producător își menține berea pe piață. Guvernul de la Budapesta intervenise în problemă, amenințând fără oco­li­șuri Heineken că, în cazul în care nu scoate steluța roșie (un simbol comunist) de pe etiche­tele de bere, îi va fi interzis accesul în magazinele din Ungaria. Heineken se sperie și cade la pace cu producătorul din Harghita.

Detaliile acestui război dintre Csíki Sör (Bere de Ciuc, într-o traducere liberă) și Heineken (companie care deține brandul Ciuc Premium) sunt fascinante și le puteți găsi într-o poveste extinsă din numărul curent al NewMoney, sub titlul „Spuma discordiei“. Acest caz nu este neapărat despre conflictul dintre multinaționale și micii producători locali, cât mai ales despre cum pro­tejează guvernul de la Budapesta interesele antreprenorilor maghiari de pretutindeni.

Într-un răspuns pe larg furnizat redacției noastre, oficialii guvernului maghiar spun – pe un ton triumfalist, ce-i drept – că sunt mereu pregătiți să se angajeze într-o bătălie „de partea intereselor maghiare“ și că au vrut să transmită un mesaj ungurilor care trăiesc dincolo de granițe că pot conta pe sprijin și ajutor guvernamental. Dincolo de propaganda de rigoare, reținem eficiența intervenției (într-o oarecare măsură, la limita șantajului).

Dat afară din franța. Cazul Csíki Sör versus Heineken mi-a amintit de o împrejurare de acum doi ani, protagonistul fiind de data aceasta un antreprenor român, cu o afacere în Franța. Suntem în august 2015 și o companie deținută de un om de afaceri brașovean (care, din păcate, a decedat ulterior) urmează să execute lucrările de între­ținere pentru Universitatea de Vară La Rochelle, organizată de Partidul Socialist francez – cel care l-a propulsat pe fostul președinte François

Hollande. După doar o zi și jumătate de lucru, echipa de muncitori a românului este concediată, pe fondul unui scandal de presă. Ziariștii francezi acuzau Partidul Socialist că angajează muncitori români, în condițiile în care șomajul creștea alarmant în Hexagon.  Firma românească pierde contractul pe considerente etnice. Ministerul Afa­ce­rilor Externe (MAE) din România are o inter­venție timidă. MAE spune într-o autentică limbă de lemn că Ambasada României la Paris „s-a autosesizat, efectuând demersuri pe lângă toți cei implicați în această situație, în vederea clarificării aspectelor semnalate“. Nu se întâmplă nimic, iar cazul este dat uitării.

Greu de extins. Suprapunerea celor două situații conduce discuția spre o nedumerire care a tot măcinat mediul de afaceri românesc: de ce companiile românești sunt atât de slabe când vine vorba despre extinderea peste granițe? O sta­tis­tică a Băncii Naționale a României indică doar 134 de companii care au trecut frontiera între 2005 și 2015. Cel mai probabil, o parte dintre acestea nu și-au continuat activitatea internațională.

Impotența expansionistă a fost pusă, de-a lungul timpului, pe seama lipsei capitalului autohton. De asemenea, consultanții au invocat și alte motive care țin de incapacitatea antreprenorilor ro­mâni de a delega responsabilități, a lipsei de încredere în propriii manageri și a lip­sei generale de cultură managerială și de abi­lități de lucru în mediul internațional. Poate că acest inventar de carențe ar trebui completat și cu ab­sența unui sprijin instituțional în extinderea peste hotare a brandurilor autentice românești.

Desigur, această viziune poate părea retrogradă și contra curentului european de unitate dincolo de interesele naționale ale fiecărui stat membru în parte. Să nu uităm însă că valul protecționist mă­tură întregul continent din Polonia până în Marea Britanie, în sensul că guvernele sprijină fără trac interesele comerciale ale propriilor cetățeni atât acasă, cât și peste granițe.

Ce-i drept, protecționismul manifestat de guvernul Orban este expresia cea mai stridentă a acestei tendințe, însă, într-o măsură mai mare sau mai mică, și guverne „luminate“ din Occident fac, de fapt, același lucru.

La noi, interesele românești sunt apărate cel mai adesea printr-o retorică economico-xenofobă care nu duce la nimic. Adepții teoriei conspirației ar putea obiecta că, totuși, statul i-a ajutat să se extindă pe românii care au făcut deja afaceri cu statul la ei acasă. Iar Siveco și Teamnet, pe vremea fondatorilor Irina Socol și Sebastian Ghiță, sunt două exemple în acest sens. Evident, nu există dovezi palpabile, ci doar suspiciuni. Din belșug.

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.