Cristian Covaciu, personajul principal al cover story-ului din numărul curent al NewMoney, este un om de afaceri din Alba Iulia despre care, până acum câteva luni, nu se știa aproape nimic. Conduce împreună cu mama și fratele său o fabrică de farfurii al cărei client principal este IKEA, cel mai mare retailer de mobilă și decorațiuni din lume. „Ce atâta interes pentru mine, dintr-odată?“, este aproape primul lucru pe care Covaciu ni l-a spus după ce am pășit în sala de ședințe în care ne-a acordat interviul. Cel mai probabil, atenția crescută de care se bucură omul de afaceri se datorează unei distincții, „Antreprenorul anului 2016“, pe care firma de consultanță EY i-a acordat-o în februarie anul acesta. Nici acum nu se poate spune că omul de afaceri este un star național, însă numele său a început să circule mai des în mediul de business.
Covaciu nu este nici pe departe singurul proprietar al unei companii importante pe care publicul larg îl cunoaște puțin spre deloc. Reprezintă – am putea spune fără să forțăm lucrurile – noua generație (nu în sens biologic) de antreprenori, din epoca post-Dinu Patriciu. În aproape un an de funcționare, revista NewMoney i-a căutat și intervievat pe mulți „colegi de generație” ai lui Covaciu. Printre ei se numără Dan Isai (unul dintre fondatorii rețelei de restaurante SaladBox), Eliodor Apostolescu (coproprietar Phonexy, producătorul pufuleților Gusto), Emil și Vasile Ancuța (proprietarii Derpan, al doilea cel mai mare producător de croissante), Florin Cucu (coproprietar al producătorului de pijamale Sofiaman din Târgu Neamț), Matei Datcu (proprietarul Pescăriei lui Matei) sau Horia Țepeș (proprietarul producătorului de țigle metalice Bilka).
CEI FĂRĂ STAT. Ce au în comun aceste nume? Vorbim, fără excepție, de antreprenori ale căror produse sau servicii au trecut testul pieței. De asemenea, niciunul dintre ei nu și-a construit compania pe o relație vinovată cu statul, ci – în multe cazuri – printr-o interacțiune nemijlocită cu clientul final. Lipsa de notorietate (de care se bucură) se datorează în primul rând lipsei de implicare politică. Nu în ultimul rând, vorbim de afaceri cu venituri de ordinul milioanelor sau zecilor de milioane de euro, nu al sutelor de milioane sau al miliardelor, așa cum se întâmpla cu predecesorii lor din epoca Dinu Patriciu și Ioan Niculae.
Cei doi erau percepuți acum un deceniu drept exponenții mediului de afaceri, datorită anvergurii și intervențiilor publice frecvente. Când ești foarte mare, imoralitatea metodelor de acumulare a capitalului devin un detaliu neimportant. Iar capitalismul – nu-i așa? – nu trebuie să fie neapărat moral. Topurile bogăției fie s-au restrâns, fie s-au subțiat, însă averile de azi sunt mult mai apropiate de realitate decât cele de ieri. Mult mai mici, averile prezentului au șanse să se conserve sau chiar să crească, tocmai pentru că sunt construite organic.
Capitalul românesc nu a dispărut, în ciuda lamentărilor din ce în ce mai sonore în ultimii trei-patru ani, ci s-a reașezat. Ce-i drept, companii-mamut din sectorul IT, precum Teamnet (Sebastian Ghiță) sau Siveco (Irina Socol) sau cel al construcțiilor, de talia Romstrade (Nelu Iordache), Spedition UMB (Dorinel Umbrărescu) sau Tehnologica Radion (Theodor Berna) au cvasidispărut după întreruperea contractelor cu statul.
Banii câștigați ușor în perioada de glorie a capitalismului de cumetrie au și fost cheltuiți ușor. Și spectaculos. De aici, notorietatea așa-zișilor „regi ai asfaltului“ sau, în multe cazuri, a copiilor acestora.
DALLAS FĂRĂ REPETIȚIE. Dacă e să vorbim de notorietate la parametri maximi, trebuie să ne întoarcem în primii ani ai capitalismului postdecembrist. Nici acum, opulența lui Ilie Alexandru, creatorul „imperiului“ Hermes, construit prin înșelăciune și evaziune fiscală a rămas neegalată. Afaceristul a construit la Slobozia o replică a fermei Southfork din serialul Dallas (care timp de trei ani a fost vizitată de zeci de mii de turiști), motiv pentru care a fost supranumit de media „J.R. Ewing de România“. Manifestări de acest fel par grotești azi și – să sperăm – imposibil de repetat. (Din acest punct de vedere, continuarea procesului de consolidare a justiției rămâne probabil cea mai importantă direcție strategică a României pe termen scurt și mediu.)
Discreție, venituri și averi proporționate la dimensiunile economiei românești sunt tot atâtea semne de normalitate. Chiar dacă nu ocupă prima pagină a tabloidelor prin vacanțele sau achizițiile de lux, capitaliștii de azi sunt interesanți pentru frumusețea proceselor de business. Ca să revenim la Cristian Covaciu, „eroul“ acestei ediții, deși deține un Ferrari, a devenit mai cunoscut într-un cerc relativ restrâns pentru cei 250 de roboți industriali pe care i-a cumpărat pentru compania sa. Fabrica sa este un experiment românesc de implementare a industriei 4.0. Sună SF, dar, senzațional, se întâmplă chiar acum.
