Comentariile cu privire la alegerile prezidențiale din Federația Rusă (desfășurate timp de trei zile, între 15 și 17 martie) s-au înscris în arsenalul de confruntare cu aceasta. Din păcate, acest lucru nu ajută prea mult la înțelegerea situației și nu înseamnă analiză. Or, pentru a fi utili publicului care ne citește, inclusiv decidenților care obișnuiesc să mai urmărească o emisiune de dezbatere sau să răsfoiască paginile unei reviste, avem nevoie de analize reci, fără adjective. Cine nu este capabil de așa ceva, că lucrează la vreun institut al Academiei sau la Universitate, să se autointituleze eseist, însă în niciun caz expert, specialist, istoric sau analist. Ar fi mai cinstit! Și acum să trecem la analiza acestor alegeri, punct cu punct.
O DEMONSTRAȚIE. Alegerile prezidențiale din Rusia anului 2024 au fost importante, deoarece au reprezentat o demonstrație a capacității echipei decidente de la Kremlin de a controla aparatul de stat. Alegerile înseamnă mobilizarea și răspunsul la comenzi pentru a produce un rezultat al unor zeci de mii de birocrați, al unor guvernatori, al unor responsabili, al unor mii și mii de membri ai secțiilor de votare.
Această demonstrație a capacității de a controla mașinăria de stat este făcută pentru cetățenii ruși, pentru elitele ruse și pentru străinătate. Este în același timp și un test de loialitate pentru administrație și pentru aparatul de partid reprezentat de formațiunea proprezidențială Rusia Unită și formațiunile de sistem din opoziție.
Această demonstrație și acest test au fost trecute cu succes de echipa lui Vladimir Putin. Înseamnă că, și de acum înainte, cine va dori să discute cu Federația Rusă va trebui să discute cu Vladimir Putin. Până la finele deceniului, în 2030.
UN MESAJ. Contracandidații nu și-au făcut campanie în oblasturile anexate din Ucraina, punând astfel în evidență conceptul de „democrație suverană“ – cu alte cuvinte, toate forțele politice trebuie să concure la construcția de putere a statului rus. Chiar într-un regim autoritar există necesitatea alegerilor, pentru a dispune de un narativ de legitimitate. Să nu se uite că în Spania lui Franco se organizau alegeri!
Alegerile din Rusia sunt și un mesaj către așa-numitul Sud Global, care este mai puțin atent la existența unor reguli democratice, a unor alegeri autentice. În definitiv, Vladimir Putin este la fel de legitim precum președintele Xi Jinping al Chinei.
Participarea de peste 74% și votul în favoarea lui Vladimir Putin de 87% trebuie puse și în contextul aniversării a zece ani de la anexarea Peninsulei Crimeea: aceste rezultate au și valoare de celebrare a evenimentului din 2014.
UN CEC ÎN ALB. Alegerile prezidențiale din Federația Rusă au avut și un caracter de plebiscit pentru politica lui Vladimir Putin, în situația dată de război și de ruptură cu Occidentul. Este un aspect care trebuie să ne intereseze în cel mai înalt grad, deoarece înseamnă că efortul de război din Ucraina va continua, indiferent de pierderi, că echipa de la Kremlin dispune de un cec în alb pentru asumarea costurilor umane (probabil va anunța în curând o nouă mobilizare parțială) și materiale care se prefigurează în cursul anului 2024 – cu atât mai mult cu cât vârful producției industriei militare rusești va fi atins în octombrie –, dar și în anii care vor urma.
La conferința de presă care a urmat anunțării rezultatelor alegerilor, președintele Vladimir Putin a oferit mai multă claritate obiectivelor în teren din Ucraina – crearea unei zone-tampon la frontierele cu Rusia, ceea ce înseamnă că operațiunile vor continua și în ipoteza în care vor atinge limitele administrative ale oblasturilor deja anexate, plus o zonă de protecție care ar putea să cuprindă controlul Harkovului.
DOAR DOUĂ CĂI. Debarasat de alegeri, Vladimir Putin are de partea sa un timp lung, iar acest lucru ar trebui să ne oblige și pe noi să avem o strategie care să depășească orizonturile electorale și care să ducă la o cultură strategică comună în Uniunea Europeană. Acesta a fost și sensul spuselor președintelui Franței, Emmanuel Macron – necesitatea ca Uniunea Europeană să se doteze cu capacități pentru a face față unei vecinătăți estice care se anunță din ce în ce mai dificilă și pentru a evita un deznodământ în Ucraina care ar „reduce la zero credibilitatea Uniunii Europene“.
Acestea fiind spuse, în istorie există numai două căi de a pune capăt unui conflict: prin capitulare ori prin negociere. Dacă prima opțiune nu este realistă, având în vedere încadrarea conflictului în parametrii descurajării nucleare, cea de-a doua necesită din partea noastră capacitatea de a stabili un raport de forțe care să ne fie favorabil pe terenul ucrainean și în Marea Neagră și care să determine echipa din jurul lui Vladimir Putin să pună capăt operațiunilor militare.
Acest articol a apărut în numărul 184 al revistei NewMoney
