Într-o țară care a avut, mult după 1989, un premier plagiator, nu e de mirare că se plagiază pe rupte. Într-o țară în care Elena Ceaușescu a obținut un doctorat în chimie, nu e de mirare că plouă cu doctori – foarte mulți ieșiți din incubatoarele Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ și ale Academiei […]
Foarte multă cerneală a curs despre rezultatul alegerilor din Statele Unite ale Americii și încă va curge, având în vedere că președintele în exercițiu, republicanul Donald Trump, candidat la propria-i succesiune, nu și-a recunoscut încă înfrângerea, iar procesul de numărare în derulare în Arizona, Georgia și Carolina de Nord, la ora închiderii ediției, va continua […]
Care sunt măsurile de guvernare incluse în programul electoral al lui Joe Biden? Acum putem să privim mai atent, plecând de la premisa că sunt șanse mari ca noul președinte să pună în practică majoritatea promisiunilor prezentate în program. Așadar, în materie de fiscalitate, Biden afirmă că va crește impozitele, dar în anumite condiții. De […]
O dilemă existențială de când lumea și pământul: e mai bine să te aștepți la ce e mai rău sau, dimpotrivă, să pui sub preș scenariile pesimiste și să acționezi ca și cum totul merge și va merge perfect? Adeseori se spune că doar cei care îmbrățișează a doua variantă reușesc să ducă la bun […]
Nu se cunosc între ei. Noi, în schimb, îi cunoaștem. Îi prețuim, îi comparăm, îi punem în relație. E privilegiul celor pentru care situație-limită înseamnă întârzierea metroului sau pierderea unui nasture. E, totodată, un răsfăț comod pentru cei care pot, mimând compasiunea, să se scalde în admirația prietenilor. E de presupus că Ahmet Altan și […]
Recent, ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a deschis o temă aproape tabu în România: rezervele de materii prime de care au nevoie noile „industrii verzi“ pentru a-și dezvolta produsele. O temă sensibilă, pentru că în timp ce la nivel global este cunoscută harta rezervelor, de exemplu, de litiu, România este cel puțin discretă în […]
Parisul reprezintă cea mai importantă escală pentru un șef al guvernului de la București, având în vedere că Washingtonul este o destinație rezervată președintelui țării. În perioada interbelică, tradiția voia chiar ca prima vizită în străinătate a șefului de guvern și a ministrului de externe să fie la Paris. Titulescu a spart această tradiție în […]
În teorie, industria turismului vinde exact opusul vieții cotidiene: lipsă de stres și rutină, experiențe noi menite să aducă relaxare și bună dispoziție. În pandemie, toate aceste ingrediente esențiale sunt serios puse sub semnul întrebării, cel puțin în cazul turismului de masă, care a explodat în ultima jumătate de secol la nivel mondial. Potrivit The […]
Cine vrea să se distreze de alegeri are mereu materie primă de calitate. Votantul găsește de toate pe afișe. (De pildă, personaje pe care simpla privire în buletin, plus un strop de simț al ridicolului, le-ar obliga la un strop de prudență: Labă, Muia, Cinzeacă, Minciună, Hoțescu etc.) Cine vrea să-și aducă aminte că România […]
Actualitatea internațională este dominată de câteva săptămâni de conflictul „dezghețat“ dintre Azerbaidjan și separatiștii armeni din enclava Nagorno-Karabah. Manifestații și acțiuni de sensibilizare ale activei diaspore armene (evaluată la circa 12 milioane de persoane) dau conflictului o adevărată dimensiune internațională, cel puțin din punctul de vedere al acoperirii mediatice. DECIZIA LUI STALIN. Enclava Nagorno-Karabah este […]
În Europa, efectele economice ale crizei încep să se vadă și la nivel macroeconomic. După ce s-au contabilizat pierderile pe sectoare (și au fost destule: în industria ospitalității, în transportul aerian sau în domeniul asigurărilor), acum încep să fie vizibile evoluțiile macroeconomice. De exemplu, în lunile august și septembrie, în zona euro, inflația a revenit, […]
Reflexul general al presei de business, mă includ în discuție, este de a scrie despre companii aproape exclusiv din perspectiva aspectelor financiare: cifră de afaceri, profit, dividende, investiții, credite, vânzare sau cumpărare de acțiuni. Produsul din spatele vânzărilor ne interesează prea puțin. Justificarea e că nu e treaba noastră să spunem dacă un automobil are […]
Cu câteva decenii înainte de Black Lives Matter, de lichidarea titlului „Zece negri mititei“ și de noile criterii pentru Oscar, Umberto Eco scrie „Opera deschisă“ și conchide că opera de artă își ajunge sieși. Altfel spus, că nu are nevoie de contextualizări – cu atât mai puțin de cele ideologizante. Nefiind mobilier de bucătărie sau […]
Recent, Banca Mondială a publicat raportul privind indicele capitalului uman. În România se vorbește foarte mult despre importanța capitalului uman, dar se face foarte puțin. O dovadă în acest sens este chiar analiza Băncii Mondiale, care nu semnalează progrese făcute de România la acest capitol. Indicele privind capitalul uman nu este spectaculos. Modul de prezentare, […]
„Pentru că voi mai aveți această concepție asupra timpului complet diferită de a noastră. Trăiți în efemer și găsiți soluții de ultim moment. Nimic nu pare reglat, dar, în ultimul moment, totul se reglează ca prin miracol. Pentru noi poate fi un pic cam mult, pentru că ajungem să ne temem, dar pentru voi e […]
La un moment dat, un startup superstar, WeWork, companie care închiriază spații de lucru într-un regim flexibil companiilor mici și freelancerilor, a avut mult de suferit în ultimul an. La început de 2019, SoftBank, un conglomerat de firme din Japonia, a evaluat WeWork la 47 de miliarde de dolari. Pentru a avea un punct de […]
La fel cum „orice lucru poate să fie obiect de artă din China“ (Adrian Năstase), orice criză poate fi aducătoare de profit. Mai ales într-un domeniu vitregit în general și persecutat în particular cum e ceea ce se cheamă, cu o formulă care sună rău, „industria cărții“. Se știe, editurile și librăriile din România suferă […]
A căuta să înțelegem lumea este un exercițiu intelectual. În cazul nostru, al românilor, este mai puțin o datorie cetățenească. Într-o țară fără politică externă și într-o societate neinteresată de locul ei pe harta lumii, interesul pentru politica externă al unui cetățean nu poate fi decât un simplu demers de cultură generală și de luciditate. […]
La sfârșitul anului 2018, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, venea cu o propunere: transportul public în București să fie gratuit. Ideea a câștigat la data respectivă destul de mulți susținători, dar și destui adversari. Erau câteva argumente pentru introducerea unei astfel de măsuri – și anume transportul public gratuit ar fi trebuit să crească […]