România, între SUA şi Franţa

Dimensiunea euroatlantică reprezintă baza politicii externe a României. Ea este afirmată de liderii politici români ori de câte ori au ocazia și repre­zintă în același timp un element de legitimare a acestora în fața electoratului.

O vizită la Washington sau la Paris reprezintă un element de recunoaștere pentru aleșii români. Sigur că aceste exerciții de imagine sunt importante mai ales că orientarea transatlantică a României este puternic susținută de populație. Dialogul politic însă nu este suficient în lumea contemporană. Este nevoie de mai mult. De mult mai mult.

Atragerea intereselor americane pe termen lung nu se face numai prin oferirea unor locații pentru baze militare, dar mai ales prin atragerea de in­vestiții. Nu mai vorbim de o politică externă inte­li­gentă care nu înseamnă simpla aliniere la pozițiile americane, ci soluții inteligente care să creeze complementaritate cu politica americană pe diverse dosare.

Do you speak english? Cu excepția notabilă a factorilor implicați în domeniile de apărare, securitate și intelligence, avem încă de lucrat la socializarea reprezentan­ților politici români cu cei americani. Pentru a socializa și lega prietenii ai nevoie să cunoști limba engleză și să ai ce spune. Iată de ce, uneori, este foarte dificilă obținerea unor vi­zite la Washington. Nimeni de la Depar­tamentul de Stat sau de la Casa Albă nu te primește doar pentru a posta o fotografie pe Facebook.

De asemenea, în ce privește Franța, o țară care a venit cu mari investiții în România, dar care nu pot fi dezvoltate ușor din cauza lipsei de infra­structură, mai este necesară o politică euro­peană proactivă care să însemne și altceva decât repetarea unor clișee, o atenție ceva mai mare prezenței în Organizația Internațională a Francofoniei care poate constitui și un instrument de revitalizare a unor relații în Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est.

Totodată, câteva măsuri care să oprească declinul limbii franceze în școli ar face bine rela­țiilor cu Franța și, în egală măsură, ar contribui și la păstrarea unei tradiții și a unei realități care dădea o anumită imagine culturală României, de rafinament și de elită occidentalizată, un element care conferea multă prestanță diplomației românești.

Astăzi, relațiile transatlantice sunt traversate de crize succesive care pot duce la o redefinire a acestora deși sunt și aspecte încurajatoare, precum solidaritatea franco-americană pe dosarul sirian, complementaritatea franco-americană în Africa și Magreb și, mai recent, în regiunea Asia-Pacific (afirmată de președintele francez Emmanuel Macron în vizita sa în Australia).

Dar ieșirea Marii Britanii din mecanismele de decizie europene și politica spre o autonomie strategică a Uniunii Europene, dar mai ales deplasarea interesului ame­rican spre Asia-Pacific și, concomitent, scă­derea interesului Statelor Unite pentru Europa pot îndepărta cele două maluri ale Atlanticului.

În fața unei alegeri dificile. Într-o asemenea ipoteză, România, țara de fron­tieră a lumii euroatlantice, ar fi pusă în mare dificultate și obligată la alegeri dificile. Diplomația româ­nească, ca, de altfel, întregul establishment de la București, nu se poate limita numai la de­clarații privind necesitatea clubului transatlantic, ci trebuie să și acționeze. Pre­șe­dinția Consiliului Uniunii Europene pe care o vom exercita vreme de șase luni începând cu 1 ianuarie 2019 ar trebui să fie o ocazie. Aceasta ar putea fi comple­tată cu inițiative regionale, alături de parteneri din Europa Centrală și Orientală, din Balcani pentru găsirea de noi instrumente de complementaritate transatlantică în această parte de lume.

Pe energie, agricultură, IT și educație și știință pot fi găsite sinergii franco-americane, alături de cele în materie de securitate într-o regiune învecinată cu Arcul de Criza din Levant și Orientul Mijlociu care să ducă la evitarea fracturii transatlantice deasupra intereselor românești. Aducerea în prim-plan a unor momente din trecut, precum Centenarul Marelui Război și al Conferinței de Pace, care pun în evidență soli­daritatea și complementaritatea franco-ame­ricană, beneficiile multilateralismului inițiat de americani (Liga Națiunilor, urmată de Organizația Națiunilor Unite) trebuie folosite pentru a învăța lecțiile istoriei.

Înapoi la Woodrow Wilson. Nu trebuie uitat că Marea Unire de la 1918 a fost posibilă pe baza principiilor enunțate de președintele american Woodrow Wilson și mai ales a angajamentului militar francez.

← Close