X probleme pentru Musk

Preluarea platformei Twitter (actuala X) de către Elon Musk e o mișcare de pe urma căreia, deocamdată, a avut doar de suferit. Din păcate, se anunță o perioadă și mai tulbure, de vreme ce profiturile rețelei scad și doar dobânzile anuale datorate băncilor care l-au creditat pentru a face achiziția se ridică la 1,3-1,5 miliarde de dolari.

Potrivit cotidianului britanic Financial Times, cel mai bogat om din lume i-a asigurat în repetate rânduri pe bancherii de la Morgan Stanley, Bank of America, Barclays, MUFG, BNP Paribas, Mizuho și Société Générale că nu vor pierde niciun ban de pe urma faptului că l-au creditat cu 13 miliarde de do­lari. Aceștia s-ar putea confrunta cu pierderi seri­oase în cazul în care s-ar decide să vândă aceste datorii către alte bănci.

Se pare că, la finalul lui 2022, mai multe fonduri de hedging s-au arătat interesate să preia datoriile cu un discount de 35%. Pe de altă parte, ziarul britanic arată că aceste propuneri au încetat în ultima vreme pentru că investitorii – chiar dacă au apetit pentru risc – nu-și pot da seama dacă Linda Yaccarino, actualul chief executive officer (CEO) al companiei, e capabilă să scoată X din dificultate. Mai mult, unii consideră că obligațiunile și creditele în discuție sunt, pur și simplu, de evitat.

Partea proastă pentru miliardar e că s-a împrumutat într-un moment în care băncile centrale din toată lumea ridicau dobânda-cheie pentru stăvilirea infla­ției, scumpind creditarea la cote nemaiatinse de câ­teva decenii. Or, Musk era obișnuit cu credite ieftine, în condiții economice normale.

FUGA PUBLICITARILOR. Lucrurile s-au înrăutățit drastic pentru Musk luna trecută, după ce mai mulți clienți de publicitate de talie mare și-au retras re­cla­ma de pe X. Motivul? O agenție independentă a descoperit bannere afișate lângă mesaje cu conținut nazist. Care credeți că a fost reacția exoticului miliardar? I-a înjurat la propriu pe foștii săi clienți și l-a criticat, în mod particular, pe Bob Iger, șeful de la Disney. În cifre concrete, cheltuielile de publicitate pe X ale primilor săi o sută de clienți din Statele Unite au scăzut cu 45% în noiembrie 2023 față de octombrie 2022, când Musk a cumpărat compania pentru 44 de miliarde de dolari.

Ce-i drept, fondatorul Tesla a trecut prin multe situații încurcate, dar, de data asta, i s-ar putea înfunda de tot. E drept că Bloomberg îl cotează cu o avere de peste 230 de miliarde de dolari, însă la fel de adevărat e că o bună parte din activele sale constituie colaterale pentru credite personale. Business Insider arată că, în martie, peste 60% din pachetul de acțiuni (circa 20%) pe care îl deține la Tesla erau garanții bancare.

Iar dacă acțiunile producătorului de mașini electrice scad sub un anumit nivel, băncile creditoare îi pot cere să vină cu bani de acasă. Cam acesta ar fi motivul pentru care nu poate să vândă titluri Tesla pentru a salva X. Atunci când a mai avut nevoie urgentă de bani, Musk s-a mai împrumutat de la SpaceX – a făcut-o, de exemplu, când a preluat rețeaua socială. Doar că fondurile producătorului de rachete comerciale sunt insuficiente pentru o astfel de manevră.

Nici businessul Tesla nu are perspective prea roz. Cota sa de piață a scăzut, pe măsură ce au apărut tot mai mulți competitori. Musk a fost nevoit să reducă prețurile mașinilor electrice pentru a impulsiona vânzările. Însă profiturile au avut de suferit.

Pe de altă parte, compania nu-și împrospătează garnitura de modele, deși crește capacitatea de producție.

PERSPECTIVE. Să nu credem însă că Musk stă cu mâinile în sân. Planul său este să transforme X într-un „everything app“, adică locul în care utilizatorii, pe lângă publicarea de mesaje, pot să comande un taxi sau să facă plăți către diverși furnizori online. Până acum, 13 state americane au autorizat X să facă tran­sferuri de bani. Un reper pentru o asemenea platformă bună la toate este aplicația WeChat din China. Unii angajați au declarat pentru Reuters că, în unele state, compania a demarat demersurile pentru autorizare chiar înainte de venirea lui Musk – New Hampshire reprezintă un exemplu în acest sens. Deci ar fi o idee mai veche.

Miliardarul nu e, nici pe departe, la prima încercare pe tărâmul serviciilor financiare. Prin 1999 a cofondat X.com, o companie care facilita plăți prin intermediul mesageriei electronice (acum ne ex­plicăm și cauzele bizarului rebranding al platformei de socializare). După mai multe plecări și întoarceri ale lui Musk în companie, în cele din urmă, boardul l-a înlocuit la conducere cu Peter Thiel, o altă le­gendă din Silicon Valley. În 2001, compania a fost redenumită PayPal. Un an mai târziu, eBay a cum­părat PayPal, iar Musk a primit aproape 200 de mili­oane de dolari din afacere, pentru că încă era acțio­nar minoritar.

E cumva prematur să vorbim despre o eventuală insolvență a businessului X, însă scenariul nu e cu totul exclus. Principala pricepere a lui Musk e să facă imposibilul posibil. Va reuși el asta la infinit?

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.