Un paradox epocal: trăim evul cu cel mai ușor acces la informații, dar nu ne putem bucura de această liberalizare globală fiindcă nu mai avem pic de răbdare. În această nouă realitate a acțiunilor simultane, pe care tot noi am creat-o cu ajutorul tehnologiei, suntem asaltați în permanență. Suntem captivi, așa cum eram în fața televizorului când se transmitea serialul „La limita imposibilului“, iar o voce orwelliană ne dădea fiori rostind lugubru: „Nu e nicio problemă cu televizorul vostru. Nu încercați să reglați imaginea. Noi o controlăm, și pe orizontală, și pe verticală…“. Pe atunci, serialul ne ținea cu ochii pironiți de micul ecran, care s-a tot mărit între timp, pentru o oră.
Era pe vremea în care eram cititori, nu utilizatori, când întorceam pagina, nu navigam, când ne adânceam în lectură, nu trăgeam cu ochiul pe sărite la cuprins, când scrutam, nu „scanam“, când telefoanele încă aveau disc, butoane, fir și nu erau inteligente, ci doar utile.
Azi, abia ne putem menține concentrarea preț de câteva secunde, din cauza unor ecrane cu adevărat mici, unde suntem distrași concomitent de puzderie de informații, pe care nu avem răgaz și nici putință de a le procesa. Așa că, în era informațiilor, rămânem neinformați, când nu suntem dezinformați. Înștiințările curg în cascadă și nu avem nici unde, nici când să le stocăm, de unde triumful superficialului asupra rigorii.
De ce e alarmant deficitul nostru de atenție care se agravează pe zi ce trece? Deoarece, observă jurnalista de știință Caroline Williams, de la publicația New Scientist, specializată în explicarea unor concepte dificile în termeni lesne de priceput, „ca să pătrundem sensurile lumii înconjurătoare, trebuie să filtrăm aproape totul și să ne concentrăm doar asupra a ce e relevant. Mai mult decât atât, focusul atenției e esențial pentru învățare și memorare“. Cu alte cuvinte, azi, intervalul de atenție, redus la aproape nouă secunde, e tot ceea ce putem oferi proceselor de învățare și de ținere minte. Cam ce cunoștințe temeinice putem acumula când atenția noastră sare ca un purice de ici-colo, când să le corelăm și să putem trage concluzii?
CLICK PE NIMIC. Viața modernă ne vlăguiește capacitatea de concentrare. „Noi creăm cultura. Carența de atenție a modelat media, iar aceasta, în schimb, ne-a modelat atenția“, observă Elle Hunt, jurnalistă independentă, în The Guardian. Iar atenția noastră pierde teren pe toate fronturile. Inclusiv în artă, scuze pentru menționarea acesteia. De artă ne arde nouă când avem de consumat totul și dăm, la nesfârșit, click pe un nimic care ne ia ochii?! „Lumea artistică se schimbă, fără dubii. Devine tot mai vizuală, mai oculară, și tot mai puțin cognitivă, mai puțin bazată pe idei, mai puțin conceptuală. Cred că ne-am obișnuit ca arta modernă să ne caute atenția. Ne vrea atenția! Și e o competiție atât de acerbă din punct de vedere vizual pentru că sunt atât de mulți artiști azi – cred că pe lume sunt mai mulți artiști decât profesori!“, constată artistul britanic Ryan Gander, intervievat de jurnalista Ana Bogdan în prestigioasa publicație de dialog The Talks.
ATENȚIE LA NEATENȚIE! Într-o zi ploioasă din aprilie 2016 am fost invitat să asist la o oră de creație desfășurată într-o școală primară din Dristor, în cadrul săptămânii Școala Altfel. Să captezi atenția a 28 de copilași era, și înainte de internet, o întreprindere dificilă. Și totuși am asistat la un mic miracol. Învățătoarea a ridicat mâna și a desfăcut palma: „Ce am eu aici?“ „Atenția noastră!“, au răspuns în cor prichindeii din clasa a II-a. Secvența m-a inspirat – iată că mai găsesc și acum ceva de învățat de la o învățătoare. Așa că, în clipa în care i-am invitat la radio pe niște copii și adolescenți instituționalizați, pentru a le arăta cât de interesant ar fi să lucreze într-un grup media când ajung mari, am repetat gestul. Am ridicat pumnul strâns și le-am spus că țin în el lucrul cel mai de preț de pe lumea asta. Cel mai apreciat și cel mai râvnit. Și i-am rugat să ghicească ce țineam în el. Încă nu citisem interviul cu Ryan Gander, așa că n-am putut reproduce revelațiile sale: „În mod ironic, când ne gândim la valoarea lucrurilor din viețile noastre, credem că banii și spațiul sunt printre cele mai importante bunuri. Dar, de fapt, cele mai valoroase bunuri ale noastre sunt timpul și atenția. Nu oricine se naște cu aceleași resurse, bani, privilegii, dar toți ne naștem cu același timp la dispoziție. Ce e important e ce facem cu timpul și la ce suntem atenți. Dacă te uiți în social media și la marile subiecte de azi, nu fac decât să ne ocupe atenția și timpul“.
Niciun copil n-a ghicit ce aveam în pumn. E drept, nici nu s-au străduit prea tare. Când le-am dezvăluit că atenția e cea mai importantă în ziua de azi și că eram nespus de mândru că reușisem să le-o captez pentru câteva clipe, ca orice pământean din miliardele de oameni care populează azi planeta și toți vor să atragă atenția asupra lor, am declanșat o larmă veselă pe care mi-a fost limpede că n-aveam cum s-o domin, oricât m-aș fi bazat pe elocință, elemente-surpriză, bune practici.
Am încercat să ridic un stindard pe câmpurile de bătălie ale omenirii de azi, intenționând să apăr un bun care ni se scurge printre degete, atenția, ca simbol al interesului, al setei de cunoaștere, al dezvoltării, al învățării temeinice, al înțelegerii. Scuze, am pierdut.
