Dintr-o anumită perspectivă, România se conturează drept copilul-minune al IT-ului est-european. E suficient să parcurgem un text publicat de Financial Times în toamna acestui an cu ocazia inaugurării biroului Fitbit (producător american de brățări pentru fitness) la București. Fitbit a descoperit România, odată cu achiziția Vector Watch, ceasul inteligent creat de o echipă locală. „La o primă vedere, România pare să fie o destinație puțin probabilă pentru startup-uri tehnologice inovative“, spun jurnaliștii britanici în articolul cu pricina. Dincolo de această percepție nefavorabilă, „achiziția Vector Watch de către americanii de la Fitbit pare să confirme că personalul calificat din IT, economia locală în creștere și apartenența la UE fac din această țară o destinație europeană promițătoare pentru investitorii în tehnologie“.
Dacă facem abstracție de tonul festiv al textului din Financial Times, vedem că lucrurile sunt ceva mai nuanțate. România este, într-adevăr, atractivă pentru investitori, însă startup-urile inovative sunt mai degrabă rara avis. Iar aceste păsări rare se numesc Vector Watch, Clever Taxi (cumpărat de Daimler) și, ca să ne întoarcem și mai mult în timp, LiverRail (cumpărat de Facebook).
PREA PUȚIN. „Noi nu avem startup-uri“, îmi mărturisea într-o conversație recentă Iulian Stanciu, CEO și acționar minoritar eMAG, cel mai mare magazin online din România. Voit exagerată, afirmația se referă la numărul redus al startup-urilor inovative care se nasc pe plan local. Un punct asemănător a fost atins și de Florin Talpeș, CEO Bitdefender, într-o conferință de tehnologie din octombrie. „Anual, în România, apar câteva sute de proiecte de inovație tehnologică. Sute! Din acestea câteva sute, doar câteva zeci ajung în startup-uri“, spunea Talpeș, citat de startupcafe.ro. Continuarea ar fi că mult mai puține reușesc să performeze. Același Talpeș crede că volumul de inovații este restrâns, mai ales când ne raportăm la industria 4.0, adică la robotizarea inteligentă a industriei producătoare (inclusiv industria auto), un domeniu „cu un spectru foarte larg“.
Dacă valoarea cumulată a finanțărilor atrase de startup-urile românești din tehnologie este de ordinul zecilor de milioane de euro, în Israel, o țară cu o populație de trei ori mai mică, proiectele IT atrag cel puțin două miliarde de euro anual. „Start-up Nation“ (una dintre cărțile despre antreprenoriat recomandată de Iulian Stanciu) lasă de înțeles că starea de pericol permanent este unul dintre catalizatorii-cheie ai inovației. Războiul i-a forțat pe evrei să inoveze din punct de vedere militar, iar o parte din tehnologia armatei a fost transferată, în timp, și către mediul civil.
Tot armata îi forțează pe indivizi să devină responsabili de tineri, să ia decizii repede și să lucreze în echipă. Pe scurt, în Israel este vorba despre o cultură a inovației continue, a unei stări permanente de a o lua din nou de la zero. Acest reflex este dus chiar la extrem: nicio companie din Israel nu a ajuns de talia Microsoft sau Apple, pentru simplul motiv că antreprenorii evrei vând repede și încep o altă afacere.
NU BANII SUNT TOTUL. Revenind acasă, și România se vrea un „Start-up Nation“. Lansat în vară de ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer (deloc străin de cultura israeliană), programul guvernamental cu același nume a finanțat 8.700 de companii. O parte dintre acestea provin din tehnologie. În ciuda optimismului ministerial – Laufer susține că 85% din acestea sunt viabile – primele efecte ale programului nu sunt tocmai îmbucurătoare. Aproape 20 dintre antreprenorii care s-au calificat și-au scos proiectele la vânzare pe olx.ro.
Reprezentanți ai mediului de afaceri au contestat eficiența programului din cel puțin două motive: nivelul finanțării per proiect (44.000 de euro) este prea redus pentru a genera rezultate impresionante și trierea firmelor selectate a fost mult mai superficială decât dacă banii ar fi venit din mediul privat.
Banii guvernamentali nu sunt însă tocmai soluția problemei. În ciuda percepției că România stă foarte bine la infrastructură tehnologică (țara noastră ocupă locul al treilea în lume la viteza internetului 4G în 2015), realitatea este exact pe dos. Indicele economiei și societății digitale din 2017, întocmit de Comisia Europeană, plasează România pe ultimul loc din UE. Indicele ține cont de mai mulți factori precum conectivitatea, tranzacțiile online, digitalizarea companiilor sau e-guvernarea.
Rezolvarea, în viziunea lui Florin Talpeș, vine dintr-o creștere a nivelului de specializare. Iar aceasta se referă la creșterea nivelului de educație universitară, dezvoltarea marketingului digital sau crearea unor comunități de cercetare a inteligenței artificiale.
Apropo de specializare, din cei peste 100.000 de IT-iști pe care îi are România, doar 3.000 sunt programatori de top. Deocamdată, insuficient pentru a deveni o veritabilă „Start-up Nation“.
