Unul dintre lucrurile prin care îl recunoști pe mincinosul de vocație este imobilismul expresiei. Faptul că nu clipește și nu i se pune în mișcare niciun mușchi, în afara celor de care e nevoie pentru formularea enunțului. Mincinosul care deformează la fel de ușor precum respiră poate veni de oriunde: din politică, din sport, din afaceri etc. Mistificarea îi e consubstanțială. Mai mult, un asemenea personaj va găsi oricând justificări ale minciunii și va încerca să-ți prezinte falsul ca pe o epură a autenticului. Nu ca pe un rău necesar, ci ca pe un bine pe care nu ai putința să-l deslușești.
Previzibil, traiul sub comuniști aproape o jumătate de secol dă undă verde pentru ștafeta minciunii. Se minte în pulover și blugi sau la costum, în parlament sau la guvern, la palatul prezidențial sau în conferințele de presă. Unii se încurcă în minciuni, fără să se simtă jenați. Alții își construiesc lumi paralele din scorneli și pe urmă te arată cu degetul și te fac candid sau inadaptat. Adevărul circulă în zdrențe și găsește rareori adăpost.
RÂNJETUL CIRCULAR. Încă din decembrie 1989 se dă startul concursului de minciuni fondatoare pentru noul regim: teroriștii, otrăvirea apelor, atacarea reactorului de la Cernavodă și toate insanitățile debitate la comandă din studioul 4 al televiziunii publice. Abia pe urmă se înscrie la cuvânt Ion Iliescu: „Frontul Salvării Naționale nu va deveni partid politic și nu va participa la alegeri“.
Nu trec trei săptămâni și FSN se transformă în partid și declară, prin gura „ultimului de pe listă, cu voia dumneavoastră“, că va participa la alegeri. Nepătrunse sunt căile Domnului, minciunile Tovarășului și meandrele concretului. Recitalul continuă, din aceeași gură a rânjetului circular: Proclamația de la Timișoara e un document destabilizator pentru țară, Legea lustrației are un caracter stalinist, proprietatea e un moft, iar minerii au fost chemați la București de „Albatrosul“ lui Baudelaire.
Pilduitor în arta falsificării și a făcutului de stânga împrejur, Ion Iliescu poate minți și în profunzime, nu doar de la o zi la alta. O scoate la lumină Liviu Tofan în „Ne-au ținut în viață (Radio Europa Liberă, 1970-1990)“, publicată de Editura Omnium – carte pe care s-ar cuveni s-o citească toată țara asta.
În decembrie 1970, de pe poziția politrucului combativ, Iliescu vituperează (vezi pagina 95 din cartea amintită): „Cine lucrează la acest post, este de asemenea un lucru foarte bine cunoscut, sunt oameni, sunt fugari, sunt oameni vânduți, sunt oameni care n-au nimic cu interesele poporului nostru, sunt elemente înrăite, dușmănoase, foști legionari sau fugari mai recenți, niște băieți zăpăciți de o anumită propagandă și care până la urmă nu au găsit altă sursă de existență decât a se pune în slujba acestor cercuri vrăjmașe țării noastre“. (Nu Ion Iliescu e stalinist, nici vorbă, ci Legea lustrației, n.m.)
În noiembrie 2001, același Ion Iliescu declară la Cotroceni, în cadru festiv, că a fost un mincinos de ultimă speță în 1970: „Emisiunile românești ale Europei Libere au fost o îmbărbătare, un sprijin, o deschidere spre universul speranței. Oricine va rescrie istoria românilor din anii totalitarismului nu va putea face abstracție de rolul și de impactul Europei Libere asupra vieții noastre cotidiene de atunci. Postul de radio Europa Liberă a fost, într-adevăr, nu numai o sursă de informare asupra vieții din România sau din afara ei. De la începuturile sale, acesta și-a împlinit menirea de a da voce celor fără de voce, de a ține trează conștiința națională și de a da reprezentativitate adevăratei Românii“. (Paginile 220-221 din cartea lui Liviu Tofan.)
PATRU MĂSURI. Ce înseamnă asta? Înseamnă că încârdășirea dintre PNL și PSD și formarea struțocămilei PSNDL pot să ne întristeze sau să ne înfurie, dar nu au voie să ne mire. Iar aici nu intră în calcul doar înghițitul de broaște, sportul-fanion al politicii. Nu, e vorba în primul rând de mulți-mulți-mulți bani care pot fi sifonați fără control și rezistență. Iar în al doilea, de secrete-schelete ascunse în fundul unui dulap comun. Debarasarea de niște parteneri naivi, care greșesc, dar nu au o agendă și un trecut al fraudei, deschide drum liber jafului cvasilegal. Și fiindcă uitarea e prima condiție a memoriei, să ne amintim cum era în amăgitorul „ieri“ politic.
Klaus Werner Iohannis: „Eu nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României și împotriva românilor“. Florin Cîțu: „A negocia cu PSD înseamnă a negocia împotriva poporului român. Soluția e în discuțiile din coaliție“. Același Florin Cîțu: „Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie «Votați PSD». Suntem liberali“. În fine, conducerea PSD: „Florin Cîțu a ales să rupă orice punte de dialog prin atitudinea sa și face rău României, așa cum a făcut și cu dezastrul sanitar, explozia prețurilor la energie sau haosul din educație. Rezultatul acțiunilor sale iresponsabile continuă să facă victime în fiecare zi“. Acum amintiți-vă de primele patru măsuri din „Simfonia destinului“. Și intonați cu toții: E-ME-TI-RAAAAAAL!!!
