Semnale de alarmă trase de generali

Mai mulți generali din forțele armate ale statelor NATO, dar și miniștri ai Apărării au ieșit în ultima vreme în spațiul public pentru a atrage atenția asupra carențelor organismelor militare pe care le re­prezintă și a riscurilor în cazul în care ar trebui să facă față unui conflict militar major.

Șeful Statului Major al Apărării din România, ge­neralul Gheorghiță Vlad, s-a alăturat și el, stârnind valuri de critici și polemici în stilul nostru caracte­ristic. Să spunem din capul locului că România este stat NATO, iar acest lucru reprezintă o pavăză reală, chiar dacă vom avea lângă noi o Rusie care ne va testa permanent capacitatea și voința de a ne apăra spațiile maritim și aerian de la Marea Neagră. De ase­­menea, este posibil să facem obiectul unor acțiuni hibride, al unor atacuri cibernetice, iar Repu­blica Moldova poate fi supusă unor acțiuni față de care nu vom putea rămâne indiferenți. Însă un răz­boi este exclus.

Totuși, problemele ridicate de generalul Gheor­ghiță Vlad sunt reale și ar fi meritat să beneficieze, înainte de a fi ieșit în spațiul public, de aportul unui comunicator care să-l pună pe șeful militar al apă­rării la adăpost de polemici.

PATRIOTISM ȘI IDENTITATE NAȚIONALĂ. Situația critică a resursei umane a Armatei Româ­niei are la bază degradarea structurală a demografiei țării, dar și dispariția pentru largi segmente ale po­pu­lației a oricărui simțământ de patriotism. Aici in­trăm într-o altă poveste, cea legată de construcția în spațiul pu­blic a identității naționale, educarea po­pu­lației, informarea acesteia.

Filmele pentru educarea masei au fost și sunt „Las Fierbinți“ și „La bloc“ – greu de crezut că urmăritorii asidui ai acestor seriale au vreo idee legată de apă­ra­rea țării. Filmul istoric a dispărut din preocupările cinematografiei noastre, cu excepția unor subiecte care fie nu ne aduc un serviciu, fie sunt de micro­istorie. Alte segmente ale populației se află numai într-o logică a supraviețuirii, uitate de stat și de reprezen­tanții politici. Imaginea miilor de români care în vremea pandemiei se înghesuiau pe aero­portul din Cluj-Napoca pentru a merge la cules de sparanghel ar fi trebuit să producă o mică dezbatere cu privire la direcția în care ne îndreptăm. Singurul mesaj primit de acei oameni din partea unui ministru șters a fost să fie atenți la contractele pe care le semnează, întrucât Ministerul de Externe nu îi poate ajuta.

Oare sondajele publicate periodic și care arată că un număr mare de liceeni au drept aspirație pără­sirea țării și căutarea unui rost pe alte meridiane sunt luate în calcul de oficialii noștri, de cei care ne conduc destinul?

Și, să nu uit, apropo de patriotism și de identitate națională, chestiuni punctate de ge­neralul Gheor­ghiță Vlad în interviul acordat Europei Libere. Bu­cu­reștiul încă așteaptă redeschiderea Muzeului Națio­nal de Istorie a României.

MODELUL POLONEZ. O comparație cu Polonia nu ar strica. Surata noastră fostă socialistă a profitat de criza din Ucraina pentru a-și construi un profil de mare putere regională. Programele de modernizare a armatei și de dotare cu echipamente au avut la bază o strategie bipartizană de dezvoltare, adoptată în 2017, și care are drept obiectiv transformarea industriei de apărare într-un motor de creștere econo­mică și atragere de investiții strategice. Ceea ce s-a și întâmplat.

Însă Polonia, spre deosebire de România, a știut să-și păstreze o industrie, nu rămășițe, așa cum avem noi. În plus, Polonia nu se află în de­ra­­pajul demografic în care se află România, dar poate că și aici vom aduce din Sri Lanka și din Nepal, așa cum facem în alte domenii ale vieții econo­mice. Adaug și elementul, poate minor, că renovarea Muzeului Național de Istorie din Varșovia a durat aproximativ doi ani, din 2011 până în 2012.

Iată problemele structurale care ne afectează toate domeniile, inclusiv apărarea și politica noastră externă, poziționarea noastră pe harta lumii. A început să vină scadența pentru trei decenii în care mai importante au fost îmbogățirea personală și exercitarea puterii decât soarta milioanelor de cetă­țeni ai acestei țări.

Organismele militare sunt națiuni în miniatură, problemele acestora reflectă problemele națiunii – economice, demografice, de moral, de percepție, de voință, de educație. Iată de ce orice semnal de alarmă venit din această zonă ar trebui tratat cu toată seriozitatea.

Organismele militare sunt și instrumente foarte importante în acțiunea externă a statului, contând și în ecuația echilibrelor regionale, oferind fundamentul cooperării cu alte state.