Rușinea de a avea profit

Trăim vremuri complicate. Orice neavenit poate judeca o firmă sau un profesionist că face profit. Profi­tul a ajuns aproape un „stigmat“ al economiei româ­nești și, desigur, cei care mai reușesc această „detes­tabilă“ performanță trebuie penalizați.

Spre exemplu, companiile din sectorul energetic trebuie puse la zid. Profiturile lor sunt „nemeritate“ în comparație cu chinul teribil prin care trec consu­matorii de gaze naturale sau energie electrică atunci când vine momentul plății facturii.

Ne aflăm, de fapt, într-un moment de răscruce, din punctul de vedere al principiilor de funcționare a pieței. Pe de o parte, consumatorii, persoane juridice sau fizice, cer cu insistență ajutor din partea statului pentru a-și achita factura la energie. Pe de altă parte, măsurile de sprijin luate de stat sunt în impas, pentru că deja costurile sunt substanțiale, iar întârzierile de plată (în ceea ce îi privește pe furnizorii de energie electrică) sunt foarte mari. Ceea ce arată că sistemul de compensare legiferat de stat nu funcționează pentru toată lumea și mai ales pentru toate companiile.

SUPRATAXARE. Profiturile obținute în această peri­oadă de către companiile din sectorul energetic sunt în mod clar influențate de evoluția pieței. Pre­țurile mari pe plan internațional la țiței și gaze naturale au condus la creșterea profiturilor companiilor de profil, o parte, cu capital de stat, o altă parte, cu capital privat. Dar legislația prevede o supraimpozitare a pro­fiturilor excepționale obținute de companiile din sectorul energetic, ceea ce se uită destul de ușor atunci când vine vorba despre criticile populiste re­fe­ritoare la profiturile obținute de firmele din domeniu.

De fapt, este clar că profitul mare obținut de companiile energetice este conjunctural. El se datorează unui context legat de creșterea prețurilor energetice pe plan internațional și alinierea tarifelor din România la cele europene.

Statul și-a creat un mecanism de recuperare a pro­fiturilor excepționale printr-o suprataxare a acestora. Publicul românesc nu este mulțumit sau nu este informat de suprataxarea companiilor energetice. De aceea, firmele energetice sunt luate la țintă. De fapt, există o adevărată ostilitate față de companiile care fac profit. Firmele cu profit trebuie penalizate. Mai exact, o parte din public și o parte din politicieni cred că profiturile obținute trebuie împărțite cu consumatorii. Acționarii unei firme care face profit nu mai contează, managerii care conduc compania ar trebui ignorați, angajații nu intră în calcul. Doar consumatorii se simt îndreptățiți să ceară prețuri mai mici și, pe cale de consecință, profituri scăzute ale companiilor care „îndrăznesc“ să îl mai obțină.

O IDEE VECHE. Politicieni precum Marcel Ciolacu, președintele PSD, au îmbrățișat și ei ideea că profiturile unor com­panii trebuie să fie plafonate. Este o aberație care încalcă grosolan principiile economiei de piață. Desigur, ideea supraimpozitării profiturilor obținute este scuzabilă pe o perioadă limitată, prin prisma evoluției prețurilor, dar economia ar trebui să se în­toarcă la normalitate, adică la momentul în care se aplică regulile de piață și nu cele viciate de stat.

Este o situație asemănătoare cu ideea tot mai pre­zentă conform căreia companiile cu capital străin active în România jonglează cu profitul pe care îl obțin. Politi­cieni și profesioniști afirmă de fiecare dată când au ocazia că firmele străine scot profitul din țară. Fără nicio dovadă și mai ales fără să men­țio­neze că agen­ția fiscală ar putea opri cu ușurință un eventual abuz.

Ideea scoaterii profitului din țară este veche, fără ca niciun politician să poată să o demonstreze, în pofida aparatului de stat pe care îl are la dispoziție. Se uită că România, prin instituțiile statului, poate să verifice orice forțare a legii. Există destule instrumente de verificare, precum metoda prețurilor de transfer, verificarea împrumuturilor intra-grup sau abuzul de consultanță. Din păcate, fiscul din România pare a fi foarte discret în ceea ce privește inspec­țiile fiscale făcute în „curtea“ companiilor multina­ționale. La acest capitol ar fi nevoie de o clarificare. Ori au loc controale și nu se găsesc nereguli majore, ori nu se fac controale fiscale, dar, în acest caz, șefii instituțiilor statului trebuie să explice de ce lucrurile stau în felul acesta.

CONCLUZIE. Sunt vremuri tulburi în care profitul obținut de o companie sau de un sector economic este pus sub semnul întrebării. Profitul nu mai este o unealtă în sine, ci un mijloc de a judeca firmele din punct de vedere social. Profitul este suspect, iar cel care îl obține ar trebui „ars pe rug“.

În concluzie, ideile de stânga sunt tot mai seducă­toare. Promit intervenția statului, măsuri de sprijin pentru toată lumea, bani aruncați din elicopter și uită cu nonșalanță de presiunea asupra bugetului de stat. Toate aceste măsuri au o limită. Odată depășită limita, raportul dintre venituri și cheltuieli poate să pună o presiune atât de mare asupra bugetului, încât să creeze o criză. Iar acest moment, pentru România, nu pare deloc departe.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la televiziunea Profit.ro. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.