România, de 15 ani în NATO

În 2004, pe 29 martie, România depunea instrumentele de ratificare pentru aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, iar la 2 aprilie avea loc ceremonia arborării drapelului românesc la Cartierul General NATO. Aniversarea este impor­tantă pentru că marchează cel mai important moment de politică externă românească din ultimii 30-40 de ani.

Primăvara anului 2004 este o dată-frontieră deoarece aderarea la NATO a însemnat o clarificare a spațiului de apartenență geopolitică al României, ieșirea dintr-o zonă gri, o zonă-tampon, între spațiul de influență al Rusiei și cel al Occidentului. Numai după această clarificare a fost posi­bilă, aproape trei ani mai târziu, aderarea la Uniunea Europeană.

Plusuri. Pentru o țară de dimensiunile României și mai ales cu problemele economice și sociale, aderarea la NATO a fost salvatoare. În cei 15 ani, establishment-ul românesc a știut să întărească prezența noastră în organizație, iar acesta a fost singurul obiectiv urmărit cu continuitate în politica noastră externă.

Un alt succes al prezenței în NATO a fost socia­lizarea militarilor români cu omologi din țările membre și adoptarea unor bune practici. Stagiile de specializare la instituții de învățământ prestigi­oase din SUA, Marea Britanie și Franța, experiența unor unități românești pe teatre de operațiuni com­plicate precum Afganistanul sunt realizări ex­cepționale, cu implicații pentru întreaga societate românească. Toate acestea ar trebui să fie o lecție din care să învățăm ce înseamnă să fii consecvent, să cons­tru­iești indiferent de schimbările politice interne și să încercăm să aplicăm rețeta în toată politica noastră externă.

Dacă în alianța NATO România a obținut găz­duirea unor structuri supranaționale, coordonarea unui program în apărarea cibernetică, nu se poate spune același lucru despre prezența noastră în rândul statelor Uniunii Europene, unde am ratat, în fața Sloveniei, în 2009, găzduirea Agenției Europene de Reglementare în Energie, unde am ratat găzduirea Agenției Europene a Medicamentului. România a rămas astfel, în afară de Bulgaria, singura țară a regiunii fără instituții europene pe teritoriul național.

Nu mai amintesc prefigurarea eșecului candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU, în fața Estoniei! Iată cum, plasată în peisajul diplomației române, aniversarea a 15 ani de prezență în NATO capătă o semnificație și mai mare.

Minusuri. Desigur, orice aniversare trebuie cele­brată cu exigență, punând în față pașii de urmat pentru a crește și mai mult relevanța României în orga­nizație, valoarea sa de întrebuințare pentru aliați, inclusiv în contextul proiectelor de întărire a dimensiunii europene. Mă gândesc în primul rând la consecvența programelor de dotare a armatei române și mai ales la dezvoltarea industriei de apărare.

Declinul acesteia din urmă, lipsa de strategii serioase pentru a salva acele sectoare de producție cu cercetarea aferentă aruncă o umbră asupra acestei aniversări și nu trebuie să ne sfiim să o punem în evidență, cu atât mai mult că apărarea, în orice țară serioasă, reprezintă un motor al creș­terii și dezvoltării economice.

Industria de apărare trebuie să fie un element important al întăririi prezenței americane și europene în România. Numai astfel putem avea un angajament pe termen lung, care să fie mai puțin vulnerabil la agenda sau capriciile diverșilor locatari de la Casa Albă. Numai astfel putem dispune de o infrastructură umană de specialiști de înalt nivel tehnic, acest lucru fiind nu mai puțin important pentru capacitatea de apărare a României.

Să amintim și calitatea drumurilor și a infrastructurii feroviare, limitele interconectării cu aliați precum Bulgaria, care pun probleme deplasării trupelor alianței atât în cadrul exercițiilor multinaționale, cât și în ipoteza unei situații de urgență.

În sfârșit, că tot sunt la capitolul bilanțului critic, este imperativ ca establishment-ul militar să fie ținut în afara luptelor politice interne. Și, totodată, militarii cu experiență internațională trecuți în rezervă ar trebui să nu fie tratați cu indiferență, ci implicați în structuri apropiate de dispozitivul instituțional, așa cum sunt Fundația de Apărare Națională din Franța sau centrele de analiză strategică din SUA.

Dezvoltarea economică și oprirea declinului demografic, întărirea statului de drept sunt alte aspecte esențiale ale apărării și securității națio­nale dacă vrem ca România să își poată dezvolta pe termen lung influența în NATO.