Wage-led Growth este o teorie economică apărută relativ recent, care poate fi caracterizată în câteva cuvinte astfel: aplici o creștere de salarii care îți va aduce creștere economică și, în felul acesta, tragi speranța să intri într-un cerc virtuos de dezvoltare a economiei.
În ultimii trei ani, România a pus în aplicare această aventură economică. A inclus-o în programele de guvernare și a luat decizii conform teoriei cu o consecvență demnă de o cauză mai bună.
Bagajul teoretic al modelului Wage-led Growth a venit ca o mănușă pentru politicienii populiști aflați la guvernare. Aceștia nu s-au obosit să explice prin teorie economică deciziile succesive de creștere a salariilor bugetare și a pensiilor (pentru că în România nu a fost suficientă aplicarea Wage-led Growth, am avut și Wage and Pension-led Growth).
Modelul economic a fost „vânturat“ doar pentru a închide gura intelectualilor cârcotași, celor care au avertizat că politica de creștere agresivă a pensiilor și a salariilor duce bugetul de stat într-o direcție periculoasă.
Dar elanul politicienilor de la putere a fost și este de neoprit. Totul a culminat cu o Lege a pensiilor care include promisiuni atât de exagerate, încât acum analiștii independenți ajung să afirme că legea nu va putea fi gestionată de bugetul de stat.
Efectele negative. În continuare, în campaniile electorale se defilează cu o idee centrală – „am făcut ceva pentru români: am mărit pensiile și salariile“ – și se continuă, de fiecare dată, cu tema „când vor veni ceilalți la guvernare, vă vor tăia pensiile și salariile“.
Numai că politicienii care au luat aceste măsuri nu vorbesc niciodată despre efectele negative pe care le-a adus aplicarea unei teorii populiste și aventuriere asupra economiei românești.
În primul rând, creșterea salariilor s-a făcut cu precădere în sectorul bugetar. Nici nu se putea altfel, pentru că guvernul nu avea pârghiile să influențeze și economia privată. Deși, parțial, s-a întâmplat și acest lucru. Pe de o parte, prin creșterea salariului minim, care a atras creșteri de salarii pe verticala companiilor.
Pe de altă parte, creșterea bruscă a salariilor din sectorul public a pus în mare dificultate mediul privat. Unii dintre angajații companiilor private și-au căutat locuri de muncă la stat, iar cei care au rămas în firmele private au presat conducerile firmelor să le crească salariile. Iată cum, indirect, măririle de salarii de la stat au pus presiune și asupra zonei private.
În al doilea rând, s-a dat liber la salarii și la angajări în administrațiile locale. Iar primarii nu s-au lăsat invitați prea mult: au mărit atât de mult salariile, încât în unele zone nu au mai avut bani să le plătească.
Așadar, efortul, început în urmă cu câțiva ani, de a încerca o reorganizare administrativă s-a risipit. În loc să se micșoreze numărul de comune din România, avem o creștere substanțială a cheltuielilor administrației locale. Dar nu avem nicio performanță în plus.
La nivel macroeconomic, situația este deja complicată. Anvelopa salarială bugetară a ajuns la 10% din produsul intern brut (PIB) și va urca în anii următori la 12% din PIB, în condițiile în care media europeană este de 10% din PIB. Aplicarea Legii pensiilor va crește sumele plătite pentru pensii de la 8% la 14% din PIB. Analiștii independenți consideră că nivelul de creștere nu poate fi susținut de buget și recomandă deja o amânare a aplicării acestei legi. Desigur, ar fi o decizie nepopulară din punct de vedere politic, dar rațională din punct de vedere economic.
Mai trebuie spus că, în numai trei ani, în perioada 2017-2019, masa salarială bugetară practic s-a dublat, crescând de la 52 de miliarde la 102 miliarde
de lei. Cel mai adesea, se aude întrebarea: „Ce este rău în creșterea salariilor și pensiilor?“. Tocmai acest lucru este rău, că aplicarea unei creșteri agresive nu a ținut cont de puterea economiei.
Teorie cu slăbiciuni. Recent, a apărut și o analiză realizată pe baze științifice a teoriei Wage-led Growth, realizată de Cezar Boțel, economist care a lucrat în Statele Unite și la Banca Națională a României. Dincolo de elementele tehnice, sunt de reținut câteva concluzii ale studiului. Ele spun foarte clar că teoria Wage-led Growth este slab susținută de studii teoretice, că rezultatele sunt contradictorii, că slăbiciunile ei i-au făcut chiar și pe cei care au recomandat-o să propună renunțarea la schematismul ei și, nu în ultimul rând, că teoria poate fi contaminată de influențe sociale și politice (ceea ce s-a și întâmplat în România).
În concluzie, teoria nu este susținută de elemente științifice solide. Numai că politicienii români au aplicat-o deja. Au creat așteptări și speranțe pentru oameni. Mirajul a apărut și a fost deja folosit în cheie politică. Politicieni fără scrupule au vândut iluzii, spunând doar jumătate de adevăr. Și anume, acela că vor crește salariile și pensiile. Au omis să explice și prețul pe care trebuie să îl plătească bugetul și economia. Va fi cineva responsabil pentru această aventură politică și economică? Probabil că nu.
Acest articol a apărut în numărul 76 (21 octombrie – 3 noiembrie 2019) al revistei NewMoney
