Muzică pentru bogați

Într-o blând însorită dimineață de vară din vremea crizei (circa 2010), o colegă de la corporația la care lucram a făcut un comision pentru un prieten: a lipit o pagină A4 de pervazul unui geam de la parterul clă­dirii unde lucra fata pe care o îndrăgea discret prie­tenul meu, cu mesajul „Aici fumează cea mai fru­moasă fată din această curte“. Aveam să râdem de fiecare fată ieșită într-o mică pauză, care se uita în jur, bănuind că ea fusese vizată. Dar prietenul meu era în stare și de gesturi mai romantice de atât pentru o necunoscută: spera să câștige la loto, ca să îi tocmească pe The Rolling Stones, pentru un recital dedicat fetei de la corporația vecină.

Prietenul meu (eram aproape la fel de romantic) nu s-a îmbogățit, așa că The Rolling Stones nu au cântat în curtea comună a unor corporații din Pipera. M-am gândit la dumnealui când am citit articolul „Cum să angajezi un star pop la petrecerea ta pri­vată“, cu subtitlul „Pentru cei foarte bogați, chiar și cei mai mari cântăreți ai lumii – Beyoncé, Drake, Jennifer Lopez, Andrea Bocelli – sunt disponibili, pentru un anumit preț“.

PREȚUL CORECT. Ador stilul reporterului Evan Osnos, de la The New Yorker. Și felul în care descrie tarifele artistului Flo Rida pentru show-uri private în SUA, de la 150.000 la 300.000 de dolari, până la un milion în afara Americii, în funcție de loc, dimensiunea spectacolului etc. La o petrecere de bar mitzvah din Lincolnshire, suburbie a Chicago-ului, Flo Rida a încasat o sumă cu șase cifre pentru a cânta în fața unui băiețel de 13 ani și a prietenilor acestuia.

Osnos menționează o listă întreagă de artiști care cântă în privat, „Sting, Andrea Bocelli, Jon Bon Jovi, John Mayer, Diana Ross, Maroon 5, Black Eyed Peas, One­Republic, Katy Perry, Eric Clapton, care depășesc net lista celor cunoscuți pentru că spun nu (Bruce Springsteen, Taylor Swift și, din motive pe care nimeni nu le poate clarifica, AC/DC)“. Jurnalistul ame­rican citează revista Billboard, potrivit căreia trupa Eagles a primit șase milioane de dolari de la un client din New York pentru a cânta o singură dată „Hotel California“.

Despre Rod Stewart, Osnos dezvă­luie că a luat 1,25 milioane de dolari la o petrecere corporatistă în Las Vegas, pentru un fabricant sud-coreean de mașini. Și o pomenește pe Jennifer Lopez, care, în 2013, a fost angajată de China National Petroleum Corporation ca să cânte pentru niște executivi în Turkmenistan, momentul de vârf fiind când a fredonat „Happy Birthday, Mr. President“, pre­cum Marilyn Monroe pentru JFK, lui Gurbangulî Berdîmuhamedov (tiranul care și-a lăsat fiul la conducerea Turkmenistanului).

The Human Rights Foundation a calculat că Jennifer Lopez a strâns cel puțin zece milioane de dolari în cântări cu audiență controversată în răsăritul Europei și în spațiul ex-sovietic, Thor Halvorssen, președintele organizației newyorkeze, întrebându-se candid: „Care e urmă­toarea oprire a turneului, Siria?“.

CUNOȘTINȚA MEA RIDICOL DE BOGATĂ. Apropo de JLo – e amică a unei femei amețitor de bogată, pe care am cunoscut-o la București. Odată, Goga Ashkenazi a cheltuit o mică avere la o licitație doar pentru că a dat din mână. Organizatorii și-au închi­puit că înstărita kazahă, care a abandonat o pungă imensă de gaz pentru a se lansa în lumea modei, licitase. Dar Goga schițase numai un gest discret de salut când o văzuse pe prietena ei Jennifer Lopez.

Din greșeală, a devenit astfel posesoarea unei opere a artistului grafic canadian Richard Hambleton contra sumei de „doar“ 400.000 de dolari.

Goga e copilul de bani gata al unui imperiu de pe­trol și gaze din Kazahstanul natal, deținătoarea și directoarea de creație a unui legendar brand de modă franțuzesc (cusătoreasă cu ștaif, Madeleine Vionnet a brevetat cu aproape un veac în urmă tăietura oblică). Am întâlnit-o în 2014. A fost inconfundabilă, nu doar pentru fizionomia orientală și nonșalanța celei care se simte bine în propria piele, ci și pentru ținuta care a luat ochii: pantalonii oliv aveau o croială abraca­da­brantă, bustiera neagră era o extravaganță. Am ple­cat îngândurat după cunoștința cu această femeie nespus de bogată, născută în Kazahstan, educată la Mos­cova, la o școală exclusivistă, şi apoi la Oxford.

La doar 24 de ani, cea care se autocaracteriza „o fată nouveau riche din Kazahstan“ înfiinţase o companie de petrol şi gaze, MunaiGaz Engineering Group, şi devenise o femeie de afaceri îmbrăcată în costume bărbăteşti.

Sunt amic cu Goga pe Instagram, dar nu știu dacă a angajat pe cineva să-i cânte. Dacă aș avea însă banii ei, n-aș plăti pentru o reuniune Pink Floyd, deși cu ani în urmă aș fi dat oricât să-i văd pe Roger Waters și Dave Gilmour jucând table în pauza de cântare.

Cred că mi-am pierdut romantismul de acum un deceniu. Adică aproximativ din vremea în care mem­bri ai familiei pe atunci atotputernicului colonel li­bian Muammar Gaddafi chemau să le cânte vedete internaționale precum 50 Cent, Mariah Carey, Usher și Nelly Furtado. Nu-i rău să cânți pentru cei care nu se uită la bani, însă e preferabil să te uiți cât se poate de atent la proveniența acelor bani înainte de a accepta să-i încasezi. Poate că e o platitudine, dar nu orice zornăit sună atât de bine ca un hit.