Tumultul cotidian, condimentat, printre altele, cu o remaniere-fulger, sinuciderea unui proprietar de agenție de turism și (dacă e să trecem Oceanul) cu un scandal de hărțuire sexuală la Hollywood i-au trecut – nemeritat – în planul uitării pe cei doi mari fugari ai României. Sebastian Ghiță și Gabriel Popoviciu au încins burtierele de breaking news ale televiziunilor, iar acum numele lor, deși bine întipărite în mentalul colectiv, reprezintă o amintire vagă, așa cum se întâmplă bunăoară cu personajele istorice. În această logică, poate e momentul unei radiografii a moștenirii lor.
Piloni. Din capul locului, trebuie spus că și Ghiță, și Popoviciu au reprezentat doi dintre pilonii capitalismului românesc de cumetrie. Au fost, fiecare în parte, eroii presei de business și protagoniștii știrilor sau analizelor construite pe cuvinte-cheie precum „creștere“, „dezvoltare“, „extindere“, „investiții“, „avere“. Imperiul IT al lui Ghiță s-a destrămat în ultimele luni. O bună parte dintre companiile pe care le controla indirect, potrivit autorităților judiciare, au intrat în insolvență sau chiar în faliment. Fără oxigenul licitațiilor pentru informatizarea statului, au rămas ceea ce fuseseră încă de la bun început: niște fantome economice.
Nu cu mult timp în urmă, Teamnet, una dintre firmele IT asociate numelui său, a fost inclusă în clasamentul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe al companiilor cu cel mai mare ritm de creștere. Ca o paranteză, tot o companie care se ocupă de informatizarea instituțiilor de stat este prima firmă românească din ultima ediție a acestui clasament, publicat săptămâna trecută.
Pentru cei pasionați de detalii juridice, Ghiță, cercetat în mai multe dosare penale în România, se află în Serbia, însă – pentru moment – nu poate fi extrădat. Nu există o procedură de extrădare între cele două state, ci doar una între România și Iugoslavia (ca forma statală, aceasta a dispărut în 1992), care datează din 1961. Potrivit legislației sârbe, Sebastian Ghiță a comis o infracțiune pe teritoriul statului sârb (a fost arestat de Paște, după ce s-a identificat cu documente false) și urmează să fie trimis în judecată pentru aceasta. Un eventual demers de extrădare va fi luat în calcul după soluționarea dosarului sârb.
METODA POPOVICIU. La polul opus, companiile lui Gabriel Popoviciu, fugar la Londra și condamnat definitiv într-un dosar de instigare la abuz în serviciu, continuă să țină steagul sus. Foarte sus, dacă e să ne luăm după anunțul unei investiții de 1,7 miliarde de euro pe care acționarii proiectului Băneasa o vor derula până în 2026. Banii vor merge către dezvoltări imobiliare pe segmentele comercial, rezidențial și de birouri. Condițiile în care a fost concesionat de la o universitate de stat terenul pe care vor fi făcute investițiile sunt chiar fondul dosarului în care Popoviciu (unul dintre acționari) a fost condamnat definitiv la șapte ani de închisoare cu executare.
Aflat în custodia poliției din Londra, o eventuală extrădare a lui Popoviciu va fi decisă de judecătorii britanici. Lucrurile trenează, pentru că infracțiunea care a făcut obiectul condamnării sale nu figurează în legislația britanică. Specialiștii spun că 99% din fugarii condamnați aleg o țară de refugiu, după tipicul cazului Popoviciu.
Nu în ultimul rând, compania care deține francizele restaurantelor KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și, mai nou, Taco Bell, se pregătește pentru o listare la bursă. În anii ’90, Popoviciu a contribuit la aducerea francizelor KFC și Pizza Hut, datorită conexiunilor pe care le-a dobândit în Statele Unite, imediat după Revoluție, când a emigrat în această țară împreună cu cumnatul său de atunci, Nicolae Badea. De asemenea, IKEA – afacere adusă în România de același Popoviciu, în urmă cu zece ani – a început construcția celui de-al doilea magazin. Treptat, Popoviciu a pierdut orice legătură și cu fast-food-urile, și cu IKEA.
DIFERENȚE. Apelul la pârghiile statului este ceea ce îi leagă pe Sebastian Ghiță și Gabriel Popoviciu. Ce îi separă, totuși? – aceasta-i întrebarea. Popoviciu este, probabil, printre puținii exponenți ai capitalismului de cumetrie care a înțeles că interfața directă cu consumatorul final este cheia succesului pe termen lung. A dobândit în circumstanțe tenebroase un teren imens într-o zonă foarte bună a orașului, însă, ulterior, modelul de dezvoltare a fost orientat spre capitalism pursânge. Ghiță, în schimb, s-a cantonat în afacerile cu statul. Ce-i drept, a fost investitor și în cel mai mare retailer online de la noi, eMag, însă implicarea sa în acest proiect a rămas strict financiară.
Cert este că, în cazul Popoviciu, o eventuală dezbatere din perspectivă etică a modelului său de dezvoltare e o chestiune aproape filosofică. În celălalt caz, lucrurile sunt mult prea clare.
