Periodic, au loc la București reuniuni ale miniștrilor de externe ai României, Poloniei și Turciei, puse sub umbrela unui format de cooperare instituit în 2012 sub numele de trilaterală. Acestea au drept obiectiv cooperarea aprofundată dintre cele trei țări în domeniul securității.
UN „CORDON SANITAR“. Dacă privim o hartă, inițiativa României, căci țara noastră se află la origine, își găsește din plin justificarea, fiind vorba de cei mai mari membri ai Alianței Nord-Atlantice la contactul cu spațiul ex-sovietic. Această poziție ar trebui să ducă automat la identificarea de sinergii și la un format de cooperare consolidat – un fel de „cordon sanitar“, așa cum formau în istmul balto-pontic în perioada interbelică statele care erau în favoarea menținerii și consolidării statu-quoului, idee care i-a inspirat, fără îndoială, pe inițiatorii români opt decenii mai târziu.
DECLARAȚII COMUNE. Însă crearea unui front comun nu este chiar atât de simplă, chiar dacă bunele intenții nu lipsesc și nici declarațiile comune, așa cum a fost cea dată cu ocazia reuniunii trilateralei din 22-23 aprilie, prin care miniștrii de externe ai României, Poloniei și Turciei au „reiterat apelul [lor] pentru implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk și pentru respectarea strictă a regimului de încetare a focului [în estul Ucrainei]; [convenind] că rămân importante consolidarea suplimentară a posturii de descurajare și apărare a NATO și a dimensiunii politice a Alianței, consolidarea rezilienței și sprijinirea politicii «ușilor deschise», precum și a partenerilor estici și a celor din Balcanii de Vest; [reafirmând] sprijinul pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și Ucrainei în interiorul granițelor lor recunoscute la nivel internațional și pentru aspirațiile euroatlantice ale ambelor state“.
Meritul acestei declarații, ca, de altfel, al reuniunii de la București, la care s-au asociat în marjă și miniștrii de externe ai Ucrainei și Georgiei, este de a da vizibilitate țării noastre la nivel regional, în cadru european și euroatlantic, dar și de a ne oferi posibilitatea unor dialoguri bilaterale, așa cum a fost cel cu ministrul ucrainean pe tema situației minorității românești.
CONJUNCTURĂ. Contextul în care s-a desfășurat evenimentul de la București a picat cum nu se poate mai bine: pe fondul răcirii relațiilor dintre Washington și Ankara, în urma recunoașterii genocidului armenilor de către președintele american Joe Biden, România s-a poziționat, cu înțelepciune și realism, ca partener al Turciei.
Și pentru că am adus în discuție acest subiect, o paranteză fie-mi permisă. Simpatia noastră pentru cauza poporului armean și înțelegerea pentru tragedia din anul 1915 nu pot ascunde harta regiunii în care se află România, proximitatea față de Turcia și obligația impusă de geografie de a păstra bune relații cu acest stat. Pur și simplu, suntem condamnați la echilibru față de Turcia, chiar dacă nimeni nu își face iluzii cu privire la noul curs al politicii externe turce.
Acesta este unul din motivele pentru care voiam inițial să așez articolul sub titlul de „Trilaterala virtuală“. Angajamentul Turciei în NATO este diferit de cel al României și al Poloniei, interesele regionale ale acesteia sunt diferite, inclusiv raportarea la Rusia. În plus, Turcia nu prea este interesată de spațiul baltic, după cum interesul Poloniei pentru spațiul pontic este destul de redus.
Ceea ce observ este tendința Poloniei, naturală, de a orienta Ucraina spre Baltica. Obiectivul polonez de a face din terminalul de gaz natural lichefiat (LNG) de la Swinoujscie poarta energetică a Ucrainei este numai un exemplu, iar Triunghiul de la Lublin, formula de cooperare Polonia-Ucraina-Lituania, este un altul.
La nivel regional, Polonia acordă prioritate Vișegradului, iar în Europa de Sud-Est, alegerea Poloniei s-a îndreptat spre Croația pentru lansarea Inițiativei celor Trei Mări, iar nu spre România.
ATENȚIE SPRE BALCANI. Din păcate, țara inițiatoare a trilateralei, România, nu are ponderea necesară de a le atrage pe cele două, Polonia și Turcia, într-o consistentă formulă comună de cooperare. Cele două, îndeosebi Polonia, au propriile inițiative și ambiții regionale care intră în concurență cu proiectul României.
Este poate momentul ca România, chiar dacă tentația spațiului ex-sovietic e mare, să își îndrepte atenția cu prioritate spre formulele de cooperare din Balcani, acolo unde își poate face simțită ponderea de cel mai mare stat, unde inițiativele sale cu dimensiune regională pot fi acceptate de celelalte state și unde poate obține rezultate dincolo de declarații de bune intenții.
