Malldova nu e a noastră

O ştim de aproape două decenii: mallul a încetat să fie un complex comercial şi a căpătat o nouă identitate. Acum el e mai degrabă o unitate geografico-administrativă, o provincie cu frontiere de nichel, un minioraş, o ţară în devenire şi – peste toate – martorul unui mod de viaţă deviat. În mall nu mai cumperi, ci trăieşti. Asta explică fugar şi fără adâncime herghelia de ghiduşii semantice la care se pricepe atât de bine românul dinaintea, din timpul şi din urma tranziţiei. Românul acela care nu mai e molcom, ci mallcom. Care a înlocuit Moldova cu Malldova şi s-a apucat să fabrice cockteiluri Mallotov. Românul care s-a integrat în consumism încă înainte să intre în NATO sau în UE şi care acum ţine morţiş să nu se înece ca ţiganul la mall.

Condică de prezență. În acest furnicar frenetic se petrece, de fapt, un fenomen care ţine de pubertatea vieţii sociale. Doar în primele zile ale primului mall lumea a dat importanţă spaţiului central din acest bastion al negoţului, unde populaţia de cum­părători se apro­viziona gospodăreşte cu pamperşi, cârnaţi amba­laţi sub vid, detergent, napolitane, apă minerală, vrăbioară, cafea, hârtie igienică, avocado, fistic decojit şi cotlete. După asaltul inaugural asupra rafturilor cu produse de uz mai mult sau mai puţin casnic, românul a făcut un pas înapoi şi s-a pus pe chibzuit. Din căpşorul lui doldora de idei, una s-a înfipt în faţă şi n-a mai putut fi ocolită: mallul ca magazin e vacs. (Corecţie: mallul ca magazin e va­la­bil doar în măsura în care cumperi la preţuri mari aceleaşi mărfuri  pe care le găseşti unde vrei şi unde nu vrei la preţuri convenabile.) Rostul lui ade­vărat e de spaţiu unde trebuie să fii văzut când trebuie de cine trebuie. Mallul nu e o fortăreaţă ali­mentar-vestimentară, ci locul unei condici de pre­zenţă în care nu semnează doar inadaptaţii, pa­seiştii sau cei pe care nu-i preocupă propria ima­gine. Ciudată atitudine, bizar punct de vedere, dar, până la urmă, o chestiune de gust.

Ideea vieţii la mall a prins contur pe mai multe paliere. Există notabilităţi TV care îşi fac periodica baie de mulţime în acest spaţiu, tocmai ca să pară populari, fără nazuri, „de-ai noştri“. Despică masa de gură-cască, vorbesc preocupat la iPhone şi surâd fără ţintă, în timp ce poporul se freacă de ei, sedus de perspectiva de-a respira acelaşi aer. Există echipe de fotbal care practică mersul la mall, unde mallfăie un hamburger şi fumează un (Pall) Mall departe de ochii antrenorului, ca pe un exerciţiu de coeziune cu martori. Pe de altă parte, ştiu familii pentru care statul în mall ţine loc de vizită la prieteni, trai obişnuit sau concediu în străinătate. Ele sunt compuse din oameni pentru care mersul la mall e mai util decât controlul medical. Din soți care nu acceptă să nu-şi plimbe din trei în trei zile (uneori chiar mai des) soţia prin faţa vitrinelor strălucitoare unde se răsfaţă costumele de la X, televizoarele de la Y sau etolele de la Z. Există şi cazuri-limită – tot mai des, din păcate. E vorba de cei pentru care deplasarea cu familia la mall are aerul unei internări ritualice, iar asta mai ales în weekend. Atunci Fane, Sanda şi copiii se duc la mall cum ar ieşi la iarbă verde, cu singura diferenţă că sub cupolă, în incinta unde forfoteşte atâta lume, n-ai voie să faci grătar. Odată ajuns, echipajul familial combină cumpărăturile cu statul în cafenea şi intratul la film cu luatul mesei la unul din puzderia de fast-food-uri. Totul este acolo, la îndemână: socializare, antren, preaplin papilar, comerţ, cultură şi loisir. O singură pată ar putea să strice la un moment dat acest tablou: gândul că viaţa trăită astfel pierde din naturaleţe exact ce şi cât câştigă în mondenitate. Se fac nişte gesturi, se parcurg nişte trepte şi se mimează febrilitatea citadină. Numai că produsul final are uneori gust de iască şi miros de plastic.

Acum și atunci. Sigur, mallul de azi nu mai are multe lucruri în comun cu cel din 2000, care, la o privire în urmă, seamănă cu un produs din pleistocenul tranziţiei. Mallurile contemporane au patinoar, multiplex, casă a căsătoriilor, piscină, magazine cu şi pentru animalele de companie. Lozinca e peste tot aceeaşi: „distracţie, shopping, relaxare“. Trei cu­vinte reciproc incompatibile cu tot atâtea decenii în urmă. Atunci aveai cozi compuse fie din oameni, fie din plase care ţineau locul oamenilor (plecaţi cu alte plase ca să-şi lase rând la alte cozi, iar pe urmă până sus, spre a se încălzi cu o cană de ceai). Acum ai parcări subterane, hărţi interactive şi cluburi VIP. Atunci juisai la cumpărarea unei pungi de pui Petreuş. Acum alegi între o sută de mărci de parfum, şampanie sau pantofi. Atunci ţopăiai de frig prin apartament. Acum vine Moş Nicolae şi împarte cadouri pe gheaţa patinoarului, se ţin concerte de Crăciun, se câştigă maşini la tombole. Până la urmă, mallul e răzbunarea consu­mistă a celor care pot avea totul după ce fie ei, fie părinţii lor n-au avut nimic. Măcar pentru atâta lucru, e bine să între­ţi­nem relaţii de colaborare cu noua Re­publică Malldova, compusă, în urma marii uniri, din toate mallurile noastre. Având grijă să nu uităm că nu e noastră, la fel cum Moldova din vechime nu era a lui Ştefan.

← Close