Cum sună viitorul mediei după încheierea anului 2022, bornă istorică în care inteligența artificială a devenit accesibilă pe scară largă, prin intermediul unui program intitulat ChatGPT, prototipul care răspunde inteligent șaradelor noastre?
Și va înlocui acest software de AI (artificial intelligence – inteligență artificială), emițător de mesaje automate și capabil să poarte, pertinent, o conversație în timp real cu un interlocutor uman, mijloacele de informare în masă, așa cum le cunoaștem azi? The New York Times decretează că ChatGPT e cel mai bun chatbot. Dar acest software dotat cu AI și destinat publicului nu e atât de inteligent precum credem, avertizează The Atlantic. Și ce lipsă acută de inteligență naturală ne-a determinat să umplem social media cu portrete generate de o aplicație care folosește AI și selfie-urile noastre, fără să știm la ce le și ne expunem?
În plină istovire provocată de ecrane mici după decenii de folosire a dispozitivelor inteligente, răbdarea noastră de a ne concentra atenția în media a scăzut sub nouă secunde, cât poate un peștișor auriu dintr-un acvariu să își mențină focusul. Experții în neuroștiințe explică faptul că toate acestea sunt consecința capacității noastre cognitive limitate: când urmărim concomitent informații (vizuale, auditive) din mai multe medii, creierul nostru are nevoie de un interval de „reconfigurare“, iar comutarea permanentă a atenției ne scade performanța. Suferim de switch-cost effect, prețul pe care îl plătim ca urmare a pendulării atenției de la o informație la alta. Fix alt captator de atenție ne lipsea.
Jurnaliștii vechi, precum autorul acestor rânduri, speră totuși că își vor păstra slujbele din presă, deși le-ar lua zile sau săptămâni să documenteze ceea ce alt bot AI, Consensus, rezolvă în două minute, examinând milioane de pagini științifice relevante. Întrucât în media e la fel de mii de ani.
SOCIAL MEDIA DE IERI. Rețelele sociale nu sunt o invenție a internetului. Piazza di Pasquino din Roma găzduiește și în zilele noastre „statuia vorbitoare“ care a mai rămas dintr-un grup statuar de dinainte de Hristos, de care erau atașate ocări la adresa celorlalți. Obiceiul a traversat veacuri, insultele au fost botezate „paquinate“ și i-au luat în tărbacă și pe soții infideli, și pe mai-marii zilei. Cum sunau jignirile? Astfel: „Quod non fecerunt barbari fecerunt Barberini“ (ce n-au făcut barbarii a făcut Barberini, aluzie la Papa Urban al VIII-lea, născut Maffeo Barberini, care a decis ca bronzul din Pantheon să fie folosit la baldachinul bazilicii Sfântul Petru). Era Twitterul de azi.
În Roma Antică a existat Acta Diurna, un ghid al evenimentelor cotidiene, cu secțiuni de social (viața cetății, edicte, procese, execuții, căsătorii, nașteri, decese), politică (decizii ale Senatului), horoscop (predicțiile astrelor), sport (lupte de gladiatori și întreceri între carete). Nu s-a păstrat niciun exemplar, dar știm din „Satyricon“-ul lui Petroniu că relatau cam așa: „În a șaptea zi înainte de calendele lui august, pe o moșie din Cume (în latină, Cumae,
în Campania, n.r.), domeniu al lui Trimalchio, s-au născut treizeci de băieți și patruzeci de fete; de pe câmp s-au adus în hambar cinci sute de mii de banițe de grâu; s-au pus la jug cinci sute de boi; sclavul Mithridates a fost crucificat, deoarece a vorbit de rău geniul lui Gaius al nostru; au intrat în tezaur zece milioane de sesterți, care n-au putut fi întrebuințați în afaceri; în grădinile pompeiene s-a stârnit un incendiu, pornit din casa vechilului Nasta“. Acta Diurna avea la final mesajul „Publicare et propagare“ (faceți public și răspândiți). Era Facebookul de azi.
Când îmi vine în minte celebra zicere „azi e mâinele de care ne temeam ieri“, o savurez ca pe un măr râvnit.
Îi curăț coaja rondele-rondele cu un cuțitaș special, o mestec îndelung, pentru a mi se umple cerul gurii de arome, o înghit, după care mă înfrupt cu poftă din fructul care opune rezistență la mușcături, fiindcă are o pulpă fermă, aducătoare de satisfacții prelungi la fărâmițare și la îngurgitare și chiar mai apoi, la desăvârșirea adusă de sucurile gastrice. E o cugetare care trebuie rumegată îndelung. Și care îmi spune că n-ar trebui să mă las pradă fiorilor din pricina unor boți. Pot ei emite previziuni economice? Mersi, asta făcea și o presupusă rudă a lui Apollo, sibila cumeană reprodusă în Capela Sixtină de domnul nostru Michelangelo Buonarroti.
SFINCȘII CARE SUPRAVIEȚUIESC. Sigur, observ cu interes modul în care inteligența artificială a lui ChatGPT e perfecționată, ajungându-se, într-un mâine care e îndepărtat lejer de azi, la o altă inteligență, care s-o depășească pe a noastră, cea cu care am creat acești boți. Însă acest mâine nu e atât de înfricoșător cum pare azi. Mâine e ca ieri și ca azi. Supunem un bot unor ghicitori, cum făcea Sfinxul cu trecătorii din împrejurimile Tebei, pe care îi răpunea dacă nu știau să răspundă. Până când a apărut un ChatGPT pe nume Oedip, care a știut „ce e ființa cu patru picioare, apoi cu două și apoi cu trei“ – omul.
Să nu ne aruncăm de pe stâncă precum Sfinxul. Și ghicitoarea, și răspunsul au fost create de imaginația naturală.
