Domnu’ Tudose nu este nici pe departe vreun bun comunicator. Cele mai multe intervenții publice ale lui sunt gâjâite, hârâite, scremute, de parcă i-ar fi lehamite să scoată cuvintele din gât. Aproape de fiecare dată când vorbește domnu’ Tudose trebuie să fac un efort de concentrare pentru a auzi ce spune. Ca să înteleg ce spune, este, uneori, și mai greu. Probabil că domnu’ în cauză se consideră un mare „spadasin“ al cuvintelor, întrucât apelează la ironii sau la atacuri deloc fine și deloc intelectuale.
Mă rog, stilul este omul. Iar Mihai Tudose a aruncat, recent, cu ocazia trecerii prin guvern a actului normativ care legiferează „revoluția fiscală“, două noi săgeți către companiile multinaționale. „Dacă băncile sunt nervoase, eu vă felicit“, i s-a adresat ministrului Finanțelor și a mai adăugat: „A fost un protest al unor români susținuți de conducerea companiei, care doreau autostrăzi, compania externalizând profitul“.
Ca de obicei, premierul, căci, întâmplător domnu’ Tudose este chiar prim-ministrul Guvernului României, aruncă două vorbe, trei cuvinte, fără nicio finalitate. Suntem în fața unui război dus cu mijloacele „aruncă-i o vorbă grea și fugi“. În felul acesta stau lucrurile cu naționalismul economic declanșat de guvern, în frunte cu premierul.
O problemă de principiu. Naționalismul economic, dacă nu este susținut măcar de câteva fapte, rămâne doar simplă propagandă. Mult mai eficient ar fi ca instituțiile statului să meargă acolo unde știu că se externalizează profitul, să facă un control și să recupereze banii. Și apoi să ne arate rezultate concrete, și nu lozinci patriotarde și naționaliste. Statul are toate pârghiile legale, toate instituțiile la îndemână și toate informațiile la dispoziție pentru a controla și a aduce la buget eventualul profit externalizat. De ani de zile, însă, reprezentanții statului nu fac decât să vorbească despre acest subiect (despre cât de mulți bani scot companiile multinaționale din România fără să plătească impozite) fără a avea niciun rezultat concret. Până și studenții de la facultățile de economie știu acum că prin contracte de management sau de consultanță se erodează baza de impozitare. De asemenea, se știe că prin metoda prețurilor de transfer se poate verifica externalizarea profitului.
O abordare profesionistă ar trebui să ne aducă rezultate concrete. Adică, sumele pe care Fiscul le-a recuperat din contractele de consultanță, din aplicarea metodei prețurilor de transfer, din vânzarea sau închirierea activelor în interiorul aceluiași grup de firme sau din banii mutați în zone off-shore. Nu știm nimic concret despre aceste lucruri, nu avem nicio cifră, în schimb, suntem bombardați cu glumițe sau cu atacuri verbale la adresa multinaționalelor. Dacă nu se face nimic, măcar să se vorbească.
Se va spune că implementarea, în avans, a directivei europene împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale este un lucru concret. Este adevărat. Dar doar simpla preluare a legislației nu rezolvă mare lucru. Și acum există norme legale care permit controlul multinaționalelor în privința reducerii bazei de impozitare. Mai ciudat este că noile reglementări europene, introduse în legislația fiscală autohtonă, nu au nicio analiză de impact, adică, mai exact, în expunerea de motive a ordonanței de urgență nu se estimează câți bani va aduce la buget implementarea Directivei europene nr. 1.164 din iulie 2016. Și atunci, ne aflăm în fața a două situații: ori guvernul nu a reușit să facă o analiză, ori impactul aplicării noii legislații este zero. Și într-un caz, și în celălalt suntem în fața unor dovezi de diletantism.
Efecte. Totuși, nu sunt puțini cei care îl ascultă pe domnu’ Tudose. De exemplu, cel mai mare angajator din comerț a anunțat întocmai și la timp că va crește salariile brute ale angajaților pentru ca veniturile nete să nu sufere nicio modificare. Nu este neapărat ceva rău în acest lucru (se pot invoca motivele presiunii pieței forței de muncă), dar graba cu care a fost luată decizia lasă loc interpretărilor. Nuclearelectrica, firmă care a anunțat și ea creșterea salariilor, nu se pune, pentru că este o companie controlată de stat.
Mult mai interesantă mi se pare abordarea unui prieten, mic întreprinzător, cu cinci angajați. El mi-a spus că se gândește serios să aplice, în prima lună, legea (care reduce salariile nete), urmând ca, apoi, eventual, să crească salariile. Nu este vorba de cinism, ci doar de aplicarea legii în litera și în spiritul pieței.
În acest timp, mediul de afaceri încearcă să meargă înainte, adică să își construiască planurile pentru anul viitor. O întreprindere deloc ușoară, dată fiind avalanșa de schimbări din legislația fiscală și cea a muncii. Totodată, grupul olandez Damen a cumpărat Șantierul Naval Mangalia, o tranzacție importantă pentru guvern, măcar pentru că este vorba despre 2.400 de salariați.
Într-un mediu economic mondial în care autoritățile și companiile caută soluții pentru a găsi echilibrul fiscal, noi suntem nevoiți să facem liniște pentru a asculta naționalismele „de doi bani“ ale domnului Tudose. Pe care, culmea, unii le aplaudă.