Decizia președintelui rus Vladimir Putin de a recunoaște independența celor două republici separatiste din Donbas a crescut intensitatea emoțiilor. Dacă pe teren această recunoaștere nu aduce nimic nou întrucât cu toții cunoaștem faptul că din 2014 până în prezent cele două entități sunt deconectate de Ucraina, fiind de facto două anexe ale Federației Ruse, totuși decretele semnate de Vladimir Putin cresc miza negocierilor Rusia-Occident-Ucraina. Și da, lunga introducere istorică din alocuțiunea președintelui rus din 21 februarie ne arată că independența entităților Harkov și Lugansk și anexarea Crimeii reprezintă numai o etapă în planurile sale privind Ucraina. Totuși, analizându-l, învățăm mai multe despre cum funcționează lumea și ne familiarizăm cu un spațiu aflat în vecinătatea noastră, inclusiv ne permite să reflectăm, prin influența evenimentului asupra prețurilor la gaz, la ce înseamnă reziliență și securitate națională.
Din fericire, România se află la adăpost, în spațiul geopolitic occidental, iar prezența noastră aici este solidă. Deciziile de suplimentare a trupelor și echipamentelor militare în România au valoare de răspuns politic la cererile maximale ale Rusiei de a se replia flancul estic al NATO pe aliniamentul din 1997. Sub umbrelele NATO, UE și a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, România se poate focaliza pe dezvoltare, pe construcția de infrastructuri și pe o politică externă activă la nivel regional, astfel încât să devină un punct de atracție pentru ucraineni, pentru cetățenii Republicii Moldova, pentru Georgia.
O periferie complicată. Da, avem la est o vecinătate foarte complicată, suntem țara cu cea mai lungă frontieră din NATO și UE cu Ucraina, suntem țara europeană și euro-atlantică cea mai apropiată de Crimeea, dar în același timp suntem o țară prezentă într-o regiune-pivot a sistemului internațional, care își păstrează relevanța, în ciuda deplasării centrului de greutate economic și geopolitic al umanității în Indo-Pacific. Prin urmare, acest lucru se traduce prin oportunități pentru România, care are obligația să le valorifice. În caz contrar, alte țări vor fructifica avantajele pe care noi le avem în mod natural. Bunăoară, am fost surprins să observ că președintele polonez
Andrej Duda s-a deplasat luna trecută în Georgia, la Tbilisi, Polonia nefiind riverană Mării Negre. România are marea șansă, spre a-l cita pe Cioran, de a „reabilita periferia“, cu atât mai mult cu cât observăm o complementaritate între interesele franceze, germane și cele americane.
Și acum să vedem la ce să ne așteptăm în est, să vedem cum putem decripta mișcările Rusiei, această țară considerată pe bună dreptate de Churchill drept „o enigmă aflată în sânul unui rebus învăluit în mister“. Să le luăm pe rând și să începem cu desfășurarea militară impresionantă. Aceasta are o funcție geopolitică și de presiune, iar nu de implicare în vreo ofensivă. Deși un membru al parlamentului nostru vorbea de o „certitudine de 100 %“… Și totuși, de ce mă încăpățânez să cred că nu vom asista la așa ceva, deși auzim zgomotul armelor pe linia de demarcație a separatiștilor din Donbass ? Pentru că Rusia este foarte atașată principiului acordurilor de la Minsk, încheiate în 2014 și 2015 sub patronajul Franței și Germaniei, care prevăd acordarea unei autonomii sporite celor două republici separatiste din Donbass, ceea ce ar însemna un drept de veto pe deciziile de politică externă ale Kievului și deci un control de facto al Rusiei al politicii externe ucrainene. Obiectivul Rusiei este forțarea unui „Minsk 3“, a unui acord care sa federalizeze Ucraina, iar această federalizare să fie mult mai amplă decât cele două mici entități din est.
În plus, folosirea forțelor militare în jurul Ucrainei, desfășurarea de „trupe de menținere a păcii în Donbass-ul separatist“, decisă tot pe 21 februarie, reprezintă deja o operațiune militară, dar mult mai eficientă, întrucât sufocă economic Ucraina și o paralizează din punct de vedere securitar.
Pescuind în ape tulburi. Rusia mai are un motiv important pentru care nu trece la ofensivă. Abia acum încep adevăratele negocieri dintre Rusia, Occident și Ucraina, iar acestea vor fi lungi. Or, acest proces pune Rusia în centrul jocului diplomatic internațional și creează percepția de centru major al lumii multipolare. Acest lucru reprezintă un beneficiu major pentru Rusia de pe urma crizei pe care a declanșat-o.
Aceste lucruri le descoperă acum, brutal și dureros, și ucrainenii, care conștientizează limitele susținerii occidentale. Cum poate interpreta Kievul apelurile de evacuare a ambasadelor, alertele adresate conaționalilor de a părăsi teritoriul ucrainean, dincolo de funcția lor presupus disuasivă la adresa Moscovei? Toate acestea le arată vecinilor noștri capacitatea redusă a Occidentului de a-i susține în caz de criză majoră cu Rusia și mai ales posibilitățile limitate în a-i ajuta să se detașeze de Rusia. În definitiv, geografia reprezintă o fatalitate și este nevoie de o mare forță de caracter pentru alegeri dureroase și de o puternică doză de realism pentru a-ți amenaja un viitor într-o asemenea situație complicată.
