Mi se întâmplă adeseori să trăiesc iluzia că nimic nu mai e ca altădată. Vina s-ar putea să o aibă vârsta: am împlinit 40 de ani din care jumătate, cel puțin, i-am petrecut în presă. Sursele (în jargon jurnalistic, oamenii de afaceri sau consultanții cu care vorbim atunci când alcătuim un text) parcă nu mai sunt la fel de disponibile, profunde, informate, suficiente ca acum zece ani. Subiectele despre care scriem parcă nu mai sunt atât de captivante, interesante, generoase ca la începutul anilor 2000. Ce să mai, tot mediul înconjurător a suferit un downgrade fără leac.
Unde sunt businessmenii de altădată la care ne (cel puțin, noi, jurnaliștii) uitam ca la niște idoli moderni? Deși, Vechiul Testament ne învață că idolii sunt un păcat („Să nu-ți faci chip cioplit“), ne-am obișnuit să avem repere: sunt confortabile și ne fac viața mai simplă. Invers spus, lipsa lor ne neliniștește. Și parcă viața e mai complicată atunci când Ion Țiriac (Țiriac Holdings), cel mai bogat român, a (re)început să se ocupe mai mult de sport decât de afaceri, după ce și-a vândut aproape toate participațiile importante. Parcă emisiunile de televiziune, ziarele și site-urile sunt mai sărace fără Dinu Patriciu (Rompetrol), alt „cel mai bogat român“. Ca să nu mai spunem că fără lipsa de rafinament a lui Ioan Niculae (Interagro), deținător la un moment dat al aceluiași titlu, lucrurile nu mai au farmec.
Nume greu de memorat. Un eveniment din primele zile ale lui martie vine să ne arate că lumea nu se sfârșește odată cu intrarea în plan secund sau dispariția, după caz, a celor de mai sus. Doi IT-iști ale căror nume, greu de memorat, nu spuneau prea multe aproape nimănui, până de curând, au împrospătat și relansat colecția națională de idoli. E vorba despre Daniel Dines și Marius Tîrcă, fondatorii unui startup care a ajuns să valoreze peste un miliard de dolari, în urma unei finanțări de 153 de milioane de dolari făcută de fonduri de investiții de peste Ocean.
Cover story-ul din numărul actual al acestei reviste disecă până în cel mai mic detaliu contextul și implicațiile tranzacției care, ca să folosesc un clișeu frecvent, a fixat România pe harta tehnologiei mondiale. Regret că nici Dines, nici Tîrcă nu au fost pe coperta revistei NewMoney până astăzi. Iar investitorii români care nu au pariat niciun cent pe producătorul de software UiPath probabil că regretă și mai mult.
Gândul care mă liniștește este că, aproape sigur, vor mai exista ocazii pentru a face și alte coperți cu cei doi, având în vedere că în doi-trei ani, compania urmează să se listeze pe Nasdaq. Dacă, în primăvara anului trecut când Marius Tîrcă, cofondator și CTO, spunea că firma lor ar putea valora un miliard de dolari nu l-am crezut, acum îi cred că vor ajunge pe bursa americană. Fondurile de investiții care au pus bani în afacerea lor cu asta se ocupă. Cât despre orizontul de timp, o vor face repede, pentru că perioada în care firma crește de opt ori pe an nu va dura o veșnicie.
Un alt motiv pentru care mai pot promite încă o copertă cu fondatorii UiPath ține de faptul că se știu, încă, destul de puține despre ei. De exemplu, știm că firma este primul unicorn cu origini românești, însă nu știm cât mai dețin românii din aceasta. Deocamdată, aflăm că în urma celor trei runde de investiții materializate din 2015 încoace, cei doi antreprenori nu mai dețin pachetul majoritar de acțiuni, însă au, în continuare, cel mai mare număr de voturi. Nu de alta, dar – mai în glumă, mai în serios – ne interesează să aflăm când vor ajunge ei înșiși miliardari în dolari. Din spusele CEO-ului Daniel Dines, faptul că UiPath va ajunge să valoreze zeci de miliarde de dolari este doar o chestiune de timp.
Principiul Selly. Și, totuși, ceva nu mai este ca altădată. În general, bogații României de după 1989 au făcut banii acasă valorificând resurse furnizate de stat. De data aceasta, primul startup miliardar în dolari are doar origini românești, piața și investitorii săi aflându-se la mii de kilometri depărtare. Totodată, produsul care a adus succesul UiPath e o tehnologie pe care publicul larg o înțelege cu dificultate. Cu alte cuvinte, nici Dines, nici Tîrcă nu o să se bucure de popularitatea idolilor din epoca trecută. Și, cel mai probabil, nici nu și-o doresc. Hanoracul pe care îl purta Daniel Dines la conferința de presă în care era anunțată valoarea companiei îl poziționează, fără urmă de îndoială, în afara spațiului monden.
Pentru viitor, trebuie să ne obișnuim ca idolii de modă nouă să vină din zone pe care le tratăm cu indiferență acum. Iar lista celor mai dinamice companii tehnologice din Europa Centrală, realizat de Deloitte, e o pistă de urmărit. După cum, vloggerul Selly este, în realitate, un personaj mult mai influent decât actorii și cântăreții din mainstream, poate n-ar strica să urmărim mai atenți companii precum Trencadis, Tremend Software Consulting sau Qualteh.
