„Iceberg“ și „Tomis“

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) este, anul acesta, într-o viguroasă ofensivă media­tică. Au fost lansate două programe cu denumiri interesante, „Iceberg“ și „Tomis“. Prin programul „Iceberg“, ANAF își propune să își concentreze acțiunile de control asupra marilor companii. Programul „Tomis“ se referă la monitorizarea și controlul portului Constanța. Avem aici o mulțime de vești bune. Portul Constanța este considerat de foarte mult timp ca o zonă cu un potențial evazionist ridicat. De aceea, o concentrare a controlului asupra acestui obiectiv este bine-venită.

Operațiunea „Iceberg“ se leagă direct de aprinsele acuzații din spațiul public la adresa companiilor multinaționale, a băncilor și, în general, a marilor companii străine. Acestea sunt blamate de politicieni fie că sunt lacome, fie că ex­ternalizează profitul, fie, pur și simplu, că realizează un profit prea mic în România. Tema apare periodic, dar acum atacurile sunt mai agresive ca niciodată. Băncile, companiile din energie, cele din sectorul de telecomunicații, toate sunt puse la zid pentru niște vini doar numite, dar nedovedite. De aceea, operațiunea „Iceberg“ este bine-venită. Controlul fiscal ar trebui să clarifice în ce măsură marile companii sunt res­ponsabile de acu­za­țiile care li se aduc de către deci­denții politici.

O COMEDIE. Bineînțeles, totul pare o comedie de prost-gust. În primul rând, pentru că mult mai logic ar fi fost ca lucrurile să se întâmple invers. Ar fi trebuit, mai întâi, să existe controale fiscale care să ateste clar că firmele sunt în culpă, apoi ar fi trebuit să se fi aplicat măsurile legale de recuperare a prejudiciului și abia apoi ar fi trebuit ca politicienii să acuze public. În România, lucrurile stau exact pe dos: politicienii vorbesc, iar Fiscul nu aduce nicio dovadă concretă și nici nu recuperează vreun ban de la vinovați. Situația nu face decât să ducă la concluzia că tema este doar în mintea politi­cienilor.

În al doilea rând, România este la aproape trei decenii de la schimbarea regimului și la mai bine de un deceniu de stat membru al Uniunii Europene. În aceste condiții, era foarte simplu de constatat si­tua­ția fiscală a companiilor cu capital străin în România. Era un subiect care ar fi trebuit clarificat de ani buni, nu ieri sau astăzi. Cu atât mai mult cu cât sta­tul are, practic, toate pârghiile și toate instituțiile în mână. Fiscul, Inspecția Muncii, baze de date sofisticate internaționale pentru aplicarea prețului de transfer, colaborarea cu agențiile fiscale interna­țio­nale, toate sunt în mâna statului român. Meto­dele prin care se erodează baza de impozitare a profitului sunt cunoscute și în România, și la nivel european. De la prețurile de transfer la consultanță, de la plăți pentru know-how până la costuri de marketing transferate către firma-mamă.

Dar, pentru a avea rezultate, nu este suficient ca politicienii să vorbească vrute și nevrute. Este nevoie ca Fiscul să aibă specialiști calificați în aceste practici, să aibă dorința și logistica de a efectua controale fiscale la marile companii.

NEAJUNSURILE FISCULUI. În tot acest timp, pare că nu s-a întâmplat nimic, iar motivele sunt neclare. ANAF nu a comunicat niciodată dacă a făcut controale fiscale la multinaționale și nu a găsit practici de externalizare agresivă a profitului sau, pur și simplu, nu a făcut astfel de controale. La nivel bugetar, niciun efort al Fiscului nu se simte. De ani întregi, România are unul dintre cele mai reduse procentaje din Uniunea Europeană în ceea ce pri­vește veniturile bugetului în produsul intern brut. Fie Fiscul nu a făcut niciodată un control serios la companiile cu capital străin, fie au existat controale pe aceste teme, dar ele nu au arătat nimic sau aproape nimic din ceea ce prezintă politicienii. Ori una, ori alta.

Acum, se anunță un val de controale fiscale la ma­rile companii. Foarte bine. Așteptăm cu nerăb­dare rezultatele și ele ar trebui să fie făcute publice. Pentru a înțelege, în sfârșit, dacă firmele sunt lacome, ticăloase și apelează la practici incorecte (prilej cu care vom putea vedea și rezultate financiare concrete) sau unii politicieni populiști întrețin nejustificat un discurs agresiv împotriva companiilor inter­naționale prezente în România. Ar trebui ca în câ­teva luni să avem primele rezultate și primele clarificări.

Dacă nu vom afla public ce se întâmplă, înseamnă că nu sunt decât vorbe goale, fără nicio acoperire în realitate. Prin operațiunea „Iceberg“, Fiscul este obligat să producă probe care să ne arate dacă firmele multinaționale sunt sau nu vinovate de planificare fiscală agresivă.

Desigur, tema își caută soluții și la nivel european. Parlamentul European, Comisia Europeană lucrează intens la noi prevederi legale cu privire la o bază fis­cală comună și la o nouă legislație privind impozitarea companiilor tehnologice. Este un proces legislativ care se va finaliza în câțiva ani.

Dar acest lucru nu poate fi o scuză pentru România. Există și în acest moment suficiente prevederi legale pe baza cărora se pot impozita companiile cu capital străin prezente în economia românească. Deocamdată, nu putem să fim decât sceptici că operațiunile „Iceberg“ și „Tomis“ vor fi eficiente și vor aduce mai mulți bani la buget.

Constantin Rudnițchi, realizator de emisiuni la Radio RFI România și la TVR1. De asemenea, a fost redactor-șef adjunct al revistei economice Capital.
d