După un an

Numărul curent al NewMoney, al 25-lea, mar­chează aniversarea unui an de la apariția noastră pe piața media. În octombrie 2016, mai toată lumea își exprima surprinderea legat de dorința noastră de a lansa un produs tipărit într-o mare de publicații electronice. Ne explicam demersul, la ora respectivă, prin nevoia de conținut relevant, credibil, bine documentat căruia îi șade bine – s-ar putea să fie o prejudecată – cu hârtia tipărită.

Iar prevestirile macabre cum că printul va muri nu s-au adeverit. E suficient să intrați într-un centru Inmedio, în care revista NewMoney este pre­zentă, și veți găsi zeci de titluri românești și stră­i­ne. E vorba mai ales de periodice. Dacă mutăm dis­cuția în zona financiară, piața presei tipărite nu e cu mult mai restrânsă decât media electronică, scoțând din calcule veniturile gene­rate de Google și Facebook. Ca să folosim un clișeu, e loc pentru toată lumea, dacă lucrurile sunt făcute bine și cu bune intenții.

INCORUPTIBILI. În urmă cu un an, am omis să vă promitem ceva foarte important, dar nu e târziu nici acum. Mai ales că acel ceva s-a întâmplat și se întâmplă și în secundele în care parcurgeți aceste rânduri: nu ne lăsăm corupți. Ca cititori, probabil că sunteți prea puțin preocupați de bucătăria internă sau de finanțele instituțiilor media. Însă sănătatea societății românești este un capitol care vă interesează enorm – am văzut-o de-a lungul lui februarie, în Piața Victoriei.

Spre deosebire de presa generalistă, unde presiunile vin cu precădere din zona politica, în media de business, propunerile vinovate sunt făcute de companiile private. E vorba – ați bănuit – de false subiecte scrise doar pentru că cineva a plătit pentru acel conținut, fără să vă avertizeze sub nicio formă (cu deja celebrul P, de exemplu). Încetul cu încetul, problema e că pseudosubiectele au devenit normă în presa de business periodică. Fake story-urile din print vă fac la fel de mult rău ca fake news-urile din media electronică. Doar că de cele din urmă sunteți mult mai avizați. Sinteti­zând, majoritatea revistelor au ajuns să fie scrise pentru clienții de publicitate, nu pentru cititori.

O finanțare pe termen lung ne permite să ne ținem departe de practicile neortodoxe și să ne alegem subiectele după criterii riguroase. „La NewMoney am văzut și «dinozauri» de care m-am plictisit, dar și chipuri noi“, ne scria recent un cititor. Acceptăm reproșul, cu precizarea că efortul permanent al redacției este să identifice și să scoată la lumină cât mai multe chipuri noi. Doar că acestea sunt rarisime și nu întotdeauna dispuse să discute cu presa.

NewMoney a apărut într-un moment de cotitură pentru mediul antreprenorial. Sau, mai bine spus, de triere masivă. O sumedenie de personaje care au ținut prima pagină a revistelor și ziarelor de business din ultimele două decenii au fost proscrise din clasa antreprenorială. Brusc, ne-am trezit fără „dinozauri“ și (parțial) fără topurile bogă­ției care îi legitimau.

NOII VIȚEI DE AUR. Toată presa de business a fost nevoită să-și inventeze alți „viței de aur“, asemenea evreilor care în timpul pribegiei prin de­șert au fost temporar abandonați de Moise. Evident, cei noi nu au mai avut anvergura și strălu­cirea celor de odinioară, dar, spre deosebire de aceștia, vin cu avantajul autenticității.

O parte dintre aceste chipuri noi s-au regăsit chiar pe copertele revistei noastre. Două exemple sunt grăitoare în acest sens: Eliodor Apostolescu, coproprietarul brandului de pufuleți Gusto sau Cristian Covaciu, cofondatorul unui important furnizor de farfurii pentru IKEA. Iar căutările noastre pentru identificarea tot mai multor antrepre­nori au­ten­tici, care au trecut testul pieței, vor continua și în edițiile viitoare.

Universul NewMoney a inclus în toate aceste 12 luni și colaboratori respectabili, precum auto­rul unor superbe comentarii de fapt divers, Radu Paraschivescu sau jurnalistul economic Constantin Rudnițchi. Și lista comentatorilor externi urmează să fie extinsă.

Pe lângă bilanț, este momentul să aruncăm și o privire în viitor, adică spre următorul an. În 2018, vom consolida brandul „Dezbaterile NewMoney“ pe care l-am testat în această primăvară, în cadrul unui eveniment în care mai mulți oameni de afa­ceri (majoritatea membri ai Romanian Business Leaders) au polemizat pe tema „Competiția capitalurilor (românesc vs străin)“.

Concret, de-a lungul anului viitor, vom organiza întâlniri cu elita antreprenorială din principalele orașe ale României și vom colecta o sută de idei care pot contribui la dezvoltarea României, în contextul în care 2018 marchează centenarul Marii Uniri. Colecția de idei va fi prezentată autorităților și – cine știe? – cineva le va lua în seamă. Pornim de la premisa că și ceea ce depreciativ numim provincie este un rezervor de resurse antreprenoriale la fel de important ca Bucureștiul.

Pe scurt, vă asigurăm, în continuare, de bunele noastre intenții.

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.