Despre utilitatea Casei Regale

 

Mărturisesc faptul că nu îmi place cuvântul „utilitate“ și cu atât mai mult referitor la o instituție care a jucat un rol esențial în nașterea României moderne, în cristalizarea unei identități naționale în sensul modern al termenului. Sunt însă nevoit să îl folosesc.

Nu puține au fost vocile care s-au arătat contrariate și, din păcate, nu foarte elegant, pe tema proiectului de lege prin care Casa Regală a Româ­niei devine o instituție de utilitate publică, finan­țată de la bugetul de stat, urmând să primească în folosință gratuită pentru 99 de ani Palatul Elisabeta. O casă regală finanțată de repu­blică! s-au grăbit unii să strige denunțând, toto­dată, și do­rința de bani ai unor membri ai Casei Regale.

Și Titulescu a fost acuzat că vizitele lui în străi­nătate pentru promovarea intereselor Româ­niei costau prea mult. Pe bună dreptate, marele diplomat a replicat: „Dar cât m-a costat pe mine România?“.

Aceeași întrebare ar putea fi formulată și azi în cazul de față. Cât l-au costat pe Regele Mihai cele 315 vizite în străinătate în decursul ultimilor două­zeci de ani? Căci da, stimați cititori, vizitele Regelui pentru susținerea candidaturii românești și la NATO, și la UE s-au desfășurat pe banii Ma­jestății Sale. Iată de ce sunt nevoit să folosesc termenul de „utilitate“, dincolo de reparația isto­rică pentru o casă regală, prin urmașii acesteia, care și-a legat destinul de cel al României.

Pentru memorie. Dar să lăsăm valoarea reparatorie și datoria de onoare pentru România de a-și arăta recunoștința pentru Casa Regală a Ro­mâniei și a păstra măcar un simbol în această societate tabloidizată și do­mi­nată de un spirit provincial până la refuz. Chiar și numai pentru memoria regilor Carol I și Ferdinand. Pentru această memorie, pentru acțiu­nea reginei Maria pe front, pentru alinarea solda­ților români care au luptat în Primul Război Mondial, tăcerea demnă ar fi fost atitudinea potrivită într-o societate normală pe subiectul conflictului fami­li­al ce l-a avut în centru pe domnul Nicholas de Medforth Mills. Și asta chiar dacă iubitorii Casei Regale se arată îngrijo­rați, pe bună dreptate, de continuarea liniei de succesiune.

Să revenim însă la „utilitate“ și „pragmatism“ cu privire la rolul Casei Regale a României. Voi începe prin a spune că establishment-ul românesc are o mare problemă: nu i se mai deschid uși în Europa. Reprezentanții României au o problemă de socializare în mediul clasei politice europene și asta pentru că avem oameni care nu au ce spune, care își iau translatorul la consiliile europene te­ma­tice, care citesc la întâlnirile oficiale puncta­jele obosite ale Ministerului de Externe.

Eșecul ustu­rător al candidaturii românești pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentului se explică nu atât prin slaba calitate a dosarului, cât prin lipsa de lobby. Diplomația a devenit un exercițiu de PR intern. Cu alte cuvinte, reprezentantul ro­mân își consideră misiunea încheiată în momentul în care fotograful i-a făcut o frumoasă poză alături de un personaj cu relevanță interna­țională. Iată de ce este utilă Casa Regală a Româ­niei. Prin relațiile directe, familiale cu reprezen­tanții caselor regale europene și cu frecventarea mediilor aristocratice europene (influente și în instituții republicane precum Quai d’Orsay), Casa Regală a Româ­niei este singura instituție din Ro­mânia capabilă de un lobby eficient într-o peri­oa­dă foarte deli­cată, de reconfigurare europeană.

O Europă de tip b. Discursul din marele amfi­teatru de la Sorbona al președintelui Emmanuel Macron, declarațiile care au urmat la Berlin și la Roma arată faptul că ne îndreaptăm spre institu­țio­nalizarea unei Europe cu mai multe viteze. Asta cu riscul ca Ro­mânia să nu mai fie parte a tuturor me­canismelor europene de decizie. Eventuala pre­zență într-o Europă de tip B va influența negativ statura inter­națională a țării noastre și ne va plasa într-o periferie din care cu greu ne vom mai re­veni.

Summitul pe tema viitorului Uniunii Europene, amenajarea relațiilor României cu Marea Britanie post-Brexit trebuie de acum pregătite, cu mesaje clare și soluții inteligente acceptate de ceilalți parteneri europeni. Cine să ducă aceste mesaje la destinatar? Primul ministru? Ministrul de Externe? Președinții Senatului și al Camerei Deputaților? Cine poate face un lobby mai eficient la Londra decât Casa Regală a Româ­niei, dar în Marele Ducat de Luxemburg care are al doilea fond de investiții din lume după SUA?

Într-o Europă în schimbare, cu Statele Unite care își redimensionează prezența pe mapamond avem atât de puține atuuri. Să încercăm să nu le irosim și pe cele care ne-au mai rămas. „Utilitatea“ Casei Regale a României se va vedea în urmă­toa­rele 11 vizite regale programate în perioada 2018-2019 pentru promovarea agendei românești a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.
← Close