Cu Putin la Kremlin până în 2023

Pe 18 martie, peste 110 milioane de cetățeni ruși  cu drept de vot sunt chemați pentru a-și alege pre­ședintele. Sau, mai bine spus, pentru a-l plebiscita pe actualul locatar de la Kremlin, Vladimir Putin (65 de ani), cel care i-a succedat lui Boris Elțîn la 31 ianuarie 1999. Cu o scurtă schimbare de birou, în perioada 2008-2012, când în mod formal a ocupat funcția de prim-ministru, Putin conduce Federația Rusă, neîntrerupt de mai bine de 19 ani, iar aici putem adăuga și altă scurtă perioadă când s-a aflat la șefia guvernului de la Moscova (în ultimele cinci luni ale anului 1999).

Sigur, vor urma încă șase ani la Kremlin și cel mai probabil nu vom avea un al doilea tur al ale­gerilor. Și atunci putem vorbi de o miză a acestor alegeri? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să plecăm de la constatarea că sistemul politic rus are la bază o „demo­crație administrată“, iar tradiția ne arată că o sin­gură dată, în 1996, a exis­tat și un al doilea tur al alegerilor prezidențiale, în urma unui proces electoral foarte contestat.

Câți și cât. Totuși, o miză există, iar aceasta este legată de rata de participare la vot și de scorul pe care îl va înregistra președintele Putin. Mai putem adăuga scorul pe regiuni și mai ales în cele două mari aglomerații urbane ruse, Moscova și Sankt Petersburg.

Aceste date ne pot arăta dacă există germeni ai schimbării politice cu posibilitatea unei schim­bări de gardă la un anumit orizont de timp, fie și înde­părtat. Și mai ales dacă scorul solid obținut de Alexei Navalnîi în cadrul alegerilor municipale de la Moscova, de anul trecut (27,7%) se va regăsi în sco­rul contracandidaților lui Putin. Desigur, Navalnîi nu este candidat, dar voturile se pot regăsi în altă parte.

Mai trebuie urmărit și votul pentru can­didații comuniștilor și naționaliștilor, primii repre­zentați de Pavel Grudinin, un moscovit în vârstă de 56 de ani, care în ultimii douăzeci de ani a condus o fermă colectivă (un fel de sovhoz) la periferia Moscovei, iar ultimii reprezentați de Vladimir Jirinovski, ajuns la 71 de ani.

Voturile pentru acești doi candidați sunt, de regulă, voturi de protest și tot mai puțin nostalgice. La ultimele alegeri prezi­dențiale, fostul etern candidat al comuniștilor, Ziuganov, a obținut 17%.

Deși se bucură de siguranța realegerii, nucleul dur al alegătorilor pro-Putin fiind undeva spre 50 de milioane de ruși, totuși locatarul de la Kremlin caută lărgirea susținerii sale. Pentru prima dată, Vladimir Putin este candidat independent și nu candidatul Partidului Rusia Unită (chiar dacă acesta îl susține în mod oficial), făcând apel la susținere transparti­nică. Mișcarea de a se sprijini pe foarte multe orga­ni­zații ale societății civile, desigur pro-Kremlin, și accentuarea dimensiunii sociale arată o anumită nevoie de schimbare în societatea rusă, conștienti­zată de Vladimir Putin.

Nu doar petrolul. Temele de campanie ale lui Putin au avut și ele accent pe social – mai puțină austeritate și stimularea investițiilor – într-un cadru economic care îl avantajează. Să recu­noaș­tem că Rusia s-a des­curcat mai bine decât ne aș­tep­tam, în contextul sanc­țiu­nilor occidentale. Anul acesta, creșterea economiei ruse este prog­nozată undeva la 1,8-1,9%. Aceasta se datorează doar par­țial scumpirii petrolului. Economia rusă se adap­tează și e posibil ca prioritatea acestui mandat al lui Putin, poate ultimul, să fie tocmai pilota­rea eco­nomiei ruse în contextul tranziției energe­tice și amorsarea perioadei post-petrol. Evident, aspec­tele sociale au în vedere menținerea creșterii demografice, pro­blemă esențială pentru Rusia pentru a-și menține cursul de revenire în clubul pute­rilor cu amprentă globală.

Dimensiunea externă rămâne și ea importantă și nu este întâmplător faptul că data primului tur, 18 martie, coincide cu data integrării Crimeii în domeniul rus. Elita politică rusă a avut prima tinerețe și copilăria în epoca sovietică în care Moscova era promotoarea unui proiect global. În mod cert, al doilea mandat va continua pe linia unei politici externe foarte active în care se vor exploata greșelile făcute de alții și, mai ales, cele ale Casei Albe. De asemenea, trebuie urmărită atitudinea statelor europene din așa-numitul nucleu dur al UE față de Rusia.

Primirea lui Vladimir Putin la Versailles de către președintele Emmanuel Macron, pentru a marca 300 de ani de relații diplomatice, și prezența locatarului de la Elysée ca invitat de onoare în primăvară la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, ne pot da câteva elemente despre felul în care vor evolua raporturile dintre Uniunea Euro­peană și Federația Rusă. Probabil că aceste evoluții sunt luate în calcul de planificatorii politicii noastre externe, pentru ca România să fie consi­derată un actor de luat în seamă pe harta din biroul de la Kremlin.

 

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.