Progresul tehnologic i-a făcut presei ceea ce îi face încălzirea globală planetei, doar că Greta Thunberg nu și-a întrebat semenii cum îndrăznesc să nu mai dea doi bani pe jurnalism.
Dacă vi se pare o afirmație provocatoare, voi face un mic exercițiu: voi înlocui schimbările climatice cu internetul și cu social media, iar planeta cu media tradițională, într-un document oficial al Comisiei Europene, intitulat „Consecințele schimbărilor climatice“.
PÂRJOLUL SOCIAL MEDIA. Citez: „Temperaturile mai ridicate pot avea ca efecte creșterea mortalității, reducerea productivității și deteriorarea infrastructurilor. Categoriile cele mai vulnerabile de populație, cum ar fi bebelușii și persoanele în vârstă, vor fi cel mai grav afectate“. Nu pot decât să confirm că transformarea în comunicator global a oricui are o părere și propagarea informațiilor digitale au crescut masiv mortalitatea în rândurile presei, au depreciat grav productivitatea și acuratețea jurnalistică, au distrus infrastructurile de distribuire a produselor media, care n-au cum să facă față unei difuzări instant și, aparent, gratuite a știrilor. Și, desigur, vulnerabilii presei sunt reprezentați de cei aflați la început, care cred că jurnalismul înseamnă îndemânarea de a folosi tastele de decupare și de alipire, și de cei de la finalul carierei, care știu că documentarea, procesarea, verificarea și acuratețea informațiilor nu se pot face la viteza cerută azi de algoritmi și de consumatorii întâmplători.
Continui paralela: „Aceste schimbări modifică distribuția și numărul multor specii de plante și animale, care sunt deja sub presiune din cauza pierderii habitatelor și a poluării“. Similitudini cât cuprinde: speciile tradiționale de jurnaliști se sting unele după altele, pentru că și-au pierdut habitatul (câte redacții au revenit la componențele și amplasamentele prepandemice, când nu știam că totul, chipurile, se poate rezolva pe Zoom?) și pentru că, din momentul în care a apărut social media, adică de când oricine a putut da și comenta o știre, mediul a devenit tot mai poluat.
Un ultim element de referință care să slujească demonstrației: „Creșterile de temperatură pot influența și fenologia – comportamentul și ciclurile de viață ale speciilor de animale și plante. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci este posibil ca și numărul dăunătorilor și al speciilor invazive să crească“. Ciclul de viață al produsului jurnalistic s-a scurtat dramatic, începând cu procesul de elaborare și terminând cu cel de propagare încă din etapa în care mediul digital a permis validarea prin publicare, eliminând orice etapă intermediară. În ceea ce-i privește pe dăunători și pe invadatori – cum ar putea rezista jurnaliștii concurenței cu niște campioni ai conținutului-momeală, cu seceta de idei a managerilor parașutați din alte industrii care pretind că data-driven journalism e un fel de concurs de popularitate, cu inundațiile din zona politicului și a comercialului, care au mutat azimutul celor care informează spre obiectivul dezinformare?
Avansul tehnologic și acordarea din oficiu a legitimației de presă oricui are un cont de social media au năruit randamentul jurnalistic și au compromis capacitatea ecosistemelor media de a furniza servicii și bunuri esențiale, cum ar fi știri corecte sau un ambient echilibrat de analize – e exact cum a făcut încălzirea globală, depreciind aprovizionarea cu apă curată sau periclitând existența aerului rece și curat.
Până la urmă, știți ce ne-a topit ghețarii din presă? Graba cu care facem totul, începând cu cititul. Imaginați-vă o publicație stufoasă, care conține texte elaborate cu subiecte seducătoare, pe placul dumneavoastră, cu imagini generoase, care spun mai mult decât o mie de cuvinte, cu ierarhii de ilustrare și de paginare care să facă experiența cât mai plăcută. Și când să vă adânciți în citit, din publicația tipărită vă pică niște inserturi cu pisici care fac lucruri caraghioase, niște vouchere la un salon de masaj și un buletin de pariuri pe jumătate completat. Vă mai puteți concentra sau vă întrerupeți, măcar pentru a îndepărta prostiile alea de pe jos? Cam așa e și cu cititul pe internet: dacă te tot întrerupi, n-ai cum să înțelegi ce parcurgi.
PRINT VS DIGITAL. Citirea textelor tipărite mărește capacitatea de a înțelege de șase până la opt ori în comparație cu „consumarea“ unui text digital – e verdictul unei cercetări a Universității din Valencia. A fost nevoie de peste 20 de studii, cu 470.000 de participanți, pentru a se ajunge la această concluzie. Ceea ce observă profesorul Ladislao Salmerón sporește preocuparea legată de modul în care citim: „Asocierea dintre frecvența citirii digitale în timpul liber și abilitățile de înțelegere a unui text se apropie de zero“. Iar asta se întâmplă deoarece, explică universitarul, „calitatea lingvistică a textelor digitale tinde să fie inferioară celei tradiționale, din textele tipărite“. E limpede: în social media, conversația e plină de abrevieri, complexitatea sintaxei suferă pe la încheieturi, vocabularul utilizat e pauper, argumentațiile sunt superficiale, inconsistente. Cercetarea indică și modul în care apar problemele: cei mici care citesc digital riscă să dobândească un lexic mai puțin academic, fix când trec de la a învăța să citească la a citi ca să învețe.
E drept, pentru acest tip de cititori, nici nu mai e nevoie de atâția jurnaliști de meserie, cu o înaltă pregătire. Oricum, viitorii cititori nu vor ști că prin deșertul provocat de încălzirea climatică a presei curgea cândva apă curată și rece, iar aerul era respirabil.
