Contraofensiva de vară a Ucrainei

Contraofensiva lansată în prima jumătate a lunii iunie de forțele armate ucrainene reprezintă, fără nicio umbră de îndoială, evenimentul major al ulti­melor săptămâni. Scopul acesteia este de a disloca dispozitivul defensiv al rușilor în profunzime, de a provo­ca pierderi semnificative forțelor ruse de ocu­pație, astfel încât Moscova să fie nevoită să accepte negocieri de pe poziții slăbite. Este însă greu de comentat în momentul de față, având la dispoziție numai surse externe, care, de cele mai multe ori, fac parte din răz­­boiul informațional. La momentul actual putem face totuși următoa­rele observații.

ANUNȚATĂ DE RUȘI. Contraofensiva ucraineană a fost anunțată în mod eclatant de partea rusă prin dis­trugerea par­țială a barajului de la Kahovka, distrugere care pre­judiciază și Rusia, prin faptul că are impact și asupra zonelor anexate, afectând într-o anu­mită măsură și aprovizionarea cu apă a Peninsulei Crimeea, dar fă­când din acest sector al frontului o barieră de netrecut. Această situație arată intenția Rusiei de a crea o frontieră durabilă pentru securizarea Crimeei, dar, dacă este să privim la rece, Moscova își recunoaște limitele capacităților sale de a avansa în direcția Odessei.

Această limită ne arată că nu se va putea face jonc­țiunea cu Transnistria, ceea ce con­soli­dează securitatea Republicii Moldova și-i alimen­tează spe­ran­țele că, în lipsa acestei joncțiuni, entitatea sepa­ratistă nu va putea supraviețui pe termen lung.

Greu de crezut că vom asista la o nouă bătălie a Niprului, așa cum a avut loc între august și decem­brie 1943, când, angajând forțe impresionante, trupele sovietice au forțat trecerea acestui fluviu. Iată cum Niprul, care în trecut reprezentase un element de unitate a celor două popoare slave de est – rus și ucrainean –, a devenit o barieră de netrecut pentru multe decenii.

AVANS PE TREI AXE. Ce altceva mai observăm pri­vind situația, la numai câteva zile de la declanșarea contraofensivei ucrainene? Că forțele Kievului avan­sează pe trei axe principale: Bahmut, unde sectorul frontului pare întrucâtva fragilizat în urma înlocuirii forțelor parami­litare Wagner cu unități ale armatei regulate; Donețk, având probabil drept obiectiv mai larg Mariupol; Zaporojie, care deschide perspective spre Peninsula Crimeea.

Operațiunile armatei ucrainene par să aibă pentru moment obiectivul de a căuta un punct de ruptură în dispozitivul defensiv al rușilor. . Cred că acesta este motivul pentru care nu am observat angajat din primul moment grosul forțelor. Chiar comunicatele – foarte puține – venite din par­tea ucraineană recunosc pierderile semnificative (deși există o anumită progresie), deoarece rușii se află în spatele unor poziții fortificate, minate și sunt sprijiniți masiv de artilerie.

FRONTIERA PE CARE VA ÎNGHEȚA CONFLICTUL. Operațiunea contraofensivă a forțelor ucrainene

„se va întinde pe mai multe săptămâni, chiar luni“, ne-a anunțat de la Palatul Elysée însuși președintele Franței, Emmanuel Macron, care a reactivat Triun­ghiul de la Weimar, un format de cooperare alături de Germania și Polonia, cu scopul de a oferi asis­tență Ucrainei, astfel încât această contraofensivă să nu ducă la un eșec.

Întâlnirea diplomatică de la Paris arată mizele uriașe ale acestei operațiuni. Probabil că sunt reale acele evaluări care consideră că aliniamentul rezultat va fi și frontiera pe care se va în­gheța conflictul și că, dincolo de aceste operațiuni – acțiunea con­tra­ofensivă de partea ucraineană, acți­u­nea defen­sivă de partea rusă –, nu se vor mai putea organiza manevre de amploare nici de partea Ucrai­nei și nici a Rusiei.

Probabil că, dincolo de această operațiune con­tra­ofensivă, nici aliații celor două părți – puterile occidentale pentru Ucraina, China pentru Rusia – nu doresc să continue pe aceeași linie. În Occident se fac deja planuri de reconstrucție, care au nevoie de încetarea operațiunilor militare și trecerea într-o altă etapă, pentru susținerea Ucrai­nei. De asemenea, Beijingul privește cu interes la re­construcție, dacă zona de ocupație va rămâne semnificativă, întrucât Moscova nu va avea capacitatea tehnică pentru a reabilita zonele distruse. Turcia este un alt actor important, care își dorește trecerea într-o nouă etapă, putând juca în ambele zone de reconstrucție.

STATUTUL RUSIEI. Miza cea mai mare a acestei operațiuni militare este însă statutul de putere al Rusiei și descurajarea ambițiilor Chinei. Un eșec flagrant al Rusiei ar însemna o lovitură foarte greu de reparat pentru statutul ei de mare putere, ceea ce i-ar pune în pericol capacitatea de a-și menține pozițiile în Caucazul de Sud, în Asia Centrală și, evident, în Africa. Chiar și regimul sirian, profitând de deschiderea pe care o are în cadrul Ligii Arabe, ar trage anumite concluzii și ar căuta cel puțin o diversificare a cooperării sale externe.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.