Recent, un tren care transporta huilă a fost atacat de 30 de persoane. Incidentul s-a petrecut în Valea Jiului, în Vulcan, județul Hunedoara. Ca urmare a atacului, un paznic a ajuns la spital cu capul spart, iar hoții au fost alungați cu 14 focuri de armă de avertizare. Vă puteți imagina cum 30 de oameni dau asaltul asupra trenului, cum se luptă cu paznicii (unul dintre hoți chiar îl lovește pe un agent de pază cu o lopată în cap) și cum sunt împrăștiați cu focuri de armă. Este o imagine desprinsă din Vestul Sălbatic, care se întâmplă în România secolului XXI.
Am făcut apel la imaginea trenului luat cu asalt de hoți, pentru că este emblematică pentru diferențele culturale, de dezvoltare și de nivel de trai din România de astăzi. Vorbim zilnic, în media economică, despre antreprenori de succes, despre tranzacții realizate între companii românești și străine sau despre investiții. Este bine că se întâmplă astfel. Doar că vorbim destul de rar despre diferențele de dezvoltare, despre decalajul de dezvoltare dintre regiuni, despre zonele monoindustriale sau despre nivelul sărăciei. Incidentul din Valea Jiului arată, în mod frust, direct, ca și cum ai înțepa cu un stilet fin, exact punctul cel mai sensibil al României reale.
Polarizare. Tema fundamentală în acest subiect este diferența de dezvoltare între regiuni, între orașele țării sau între sectoarele economice. Un studiu realizat recent de societatea Coface România demonstrează, de exemplu, polarizarea mediului de afaceri. Sunt prezentate o serie de date care arată gradul de concentrare al economiei românești. Astfel, cele mai mari 10% din firmele românești dețineau, la sfârșitul anului trecut, 91% din totalul cifrei de afaceri din întreaga economie.
Studiul arată și situația din câteva economii din Europa Centrală și de Est, economii care au traversat, la fel ca România, regimul socialist. În Ungaria, același indicator care arată gradul de concentrare (ponderea cifrei de afaceri a 10% din cele mai mari companii în totalul cifrei de afaceri a economiei) este de 72%, în Polonia de 68% și în Cehia de 59%.
În plus, doar 1% din companiile care activează în România au venituri de peste cinci milioane de euro. Este relevantă și evoluția acestor companii în criză. În anul 2008, companiile cu o cifră de afaceri mai mare de cinci milioane de euro totalizau 65% din veniturile mediului de afaceri, în timp ce în anul 2015 acestea au ajuns la un nivel de 74%.
Ce înseamnă aceste cifre? În mod evident, este vorba despre o polarizare a economiei. Dacă ne consolează cu ceva, trebuie să spunem că România nu este singura economie care traversează acest fenomen. La alt nivel, Statele Unite suferă de același simptom, alegerile prezidențiale fiind prilejul unor dezbateri care arată că în SUA clasa de mijloc a avut de suferit în ultimii ani. Analizele institutelor de specialitate din SUA arată că indicele Gini, un indicator care exprimă inegalitățile de venituri și de avere, s-a degradat în ultimii zece ani. Trei state – Chile, Mexic sau Turcia – au diferențe între bogați și săraci mai mari decât SUA, în vreme ce în Germania, Franța, Australia sau Elveția diferențele sunt mai mici decât în Statele Unite.
Cine deține bogăția. Thomas Piketty, un economist cu o viziune de stânga, analizează în cartea sa, „Capitalul în secolul XXI“, raportul dintre muncă și capital și ajunge la aceeași temă a inegalității. Ca în cazul companiilor, Piketty ajunge la concluzia că și în ceea ce privește persoanele fizice diferențele sunt majore. Atât în SUA, cât și în Europa, 10% din populație deține mai bine de jumătate din capital, din bogăție.
Un studiu al Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM) privind forța de muncă ajunge tot la diferențele de dezvoltare între regiuni sau județe. Există câțiva poli de dezvoltare concentrați în jurul câtorva orașe mari din România (București, Cluj-Napoca, Pitești, Timișoara sau Iași). Astfel, o industrie despre care vorbim cu tot mai mult optimism, tehnologia informației, are concentrați angajați doar în câteva județe. De asemenea, un alt indicator, precum contractele de muncă raportate la numărul de șomeri, arată că există șase județe aflate într-o situație critică. Este vorba despre Teleorman, Mehedinți, Vaslui, Buzău, Olt și Dâmbovița, în care pentru fiecare șomer înregistrat există mai puțin de cinci contracte de muncă. La polul opus se află București, cu 55 de contracte de muncă pentru un șomer, Timiș cu 52 și Cluj cu 29 de contracte de muncă pentru un șomer.
În concluzie, felul în care s-a construit mediul de afaceri în România a favorizat concentrarea afacerilor. Este vorba despre relația cu politicienii, statul slab sau capturat, legarea afacerilor la bani publici, forța disproporționată de marketing și vânzări – toate acestea au făcut ca marile companii să câștige piața. Riscul este ca posibilele șocuri viitoare să nu aibă de cine să fie absorbite, pentru că întreprinderile mici și mijlocii sunt complet nepregătite pentru o astfel de situație. Și mai există un risc: acela ca știri precum atacarea trenului cu huilă din Valea Jiului să apară tot mai des și sub diverse forme.
