Clasamentele bogăției au cunoscut în ultimii cinci ani o dublă dinamică: o bună parte dintre milionarii iconici ai anilor ’90–2000 au coborât spre mijlocul, chiar coada clasamentului, și figuri mai puțin obișnuite cu luminile rampei au urcat spre vârf. Secretul acestei mișcări a fost relativ ușor de descifrat: „perdanți“ au fost cei care și-au construit averile pe baza unei strânse relații cu statul, iar „câștigătorii“ s-au revendicat din zona afacerilor care au interfață directă cu consumatorul final. Cum vor evolua însă ierarhiile în următorii cinci ani?
Într-un limbaj mai puțin academic, cei din prima categorie sunt practicanții a ceea ce primul președinte postrevoluționar numea „capitalism de cumetrie“, adică „suma indivizilor interesați care parazitează finanțele statului, naționalizând pierderile și reținând profitul“, ca să-l cităm exact pe însuși autorul sintagmei.
Expresia este românească, însă tipul de a face business la care se referă nu reprezintă nici pe departe o invenție dâmbovițeană. Revista britanică The Economist a creat cu trei ani în urmă o metodologie de calcul al ponderii pe care capitalismul de cumetrie (crony capitalism) o deține în economiile principalelor state dezvoltate sau în curs de dezvoltare. E vorba de raportul dintre averile cumulate ale miliardarilor din fiecare stat în parte și Produsul Intern Brut.
STATUL CA PRIETEN. Deloc întâmplător, statele autoritare cu un grad ridicat de corupție se află în vârful clasamentelor pe care The Economist le-a realizat în 2014 și 2015 pe baza acestei metodologii. Rusia ocupă primul loc în crony-capitalism index, realizat de revista britanică în 2016. Ucraina, Mexic sau Turcia ocupă, la rându-le, poziții din prima parte a clasamentului. Pentru mai multă exactitate, sectoarele economice care generează cea mai mare parte dintre acești capitaliști sunt apărarea, exploatarea resurselor, banking-ul, utilitățile publice sau telecomunicațiile – e vorba, în general, de domenii reglementate sau în care statul are un cuvânt greu de spus.
România a avut de-a lungul ultimului deceniu patru miliardari în euro: Ion Țiriac, Dinu Patriciu, Ioan Niculae și Frank Timiș – evident, evaluările sunt discutabile. Iar Dan Adamescu, recent decedat, s-a aflat în categoria „aproape miliardar“. Cât de crony au fost/sunt cei de mai sus? Într-o doză mai mare sau mai mică, toți au avut conexiuni cu autoritățile, iar, în unele cazuri, afacerile cu statul (nu neapărat cel român) au reprezentat însăși cheia bogăției.
În ultima jumătate de deceniu, dinamica averilor deținute de legendele capitalismului din anii ’90–2000 și economia românească nu au evoluat în tandem. Economia a înregsitrat creșteri cuprinse între 0,6 și 4,8%, iar averile celor mai bogați au scăzut, s-au evaporat cu totul ori, în cel mai bun caz, au stagnat. Coincidența face că, în aceeași perioadă, campania anticorpuție s-a intensificat în România. Probabil există o relație de cauzalitate între cele două fenomene.
Capitalismul de cumetrie a avut de suferit peste tot în lume și ponderea sa din economiile naționale se află în declin. De notat că economiile în curs de dezvoltare generau, anul trecut, 43% din PIB-ul global, însă contribuiau cu 65% la averea cumulată a capitaliștilor de cumetrie.
ISTORIA SE REPETĂ. Vestea bună a ultimilor ani e că antreprenori din tehnologie sau retailul de materiale de construcții au intrat în clubul select al celor mai bogați zece români. Se poate specula că locul lăsat liber de prietenii autorităților a fost umplut de cei care și-au construit un business pe baze sănătoase, de cei care au găsit soluții pentru o cerere reală a pieței libere.
Această înlocuire nu a fost completă și, din păcate, procesul nu se dovedește neapărat ireversibil. România nu este cel mai bun loc în care un antreprenor își poate dori să se nască. Statisticile dealroom.co și crunchbase.com arată că startup-urile tehnologice românești au atras anul trecut finanțări cumulate de sub 10 milioane de euro, în vreme ce proiectele IT din Marea Britanie au fost finanțate cu 3,2 miliarde de euro. În aceeași logică, bursa alternativă AeRO, concepută pentru a atrage fonduri atât de necesare companiilor aflate la început de drum, a găzduit doar cinci listări în doi ani, iar una dintre companiile devenite publice prin acest mijloc intenționează să părăsească piața de capital.
Cu alte cuvinte, musculatura capitalismului pur este destul de puțin dezvoltată, iar, în ultimii 27 de ani – așa cum o sugerează și geografia, și istoria – la noi, predominant a fost modelul rusesc, în detrimentul celui german (Rusia și Germania sunt extremele de sus și de jos, în indexul capitalismului de cumetrie). Vestea proastă este că geografia nu suportă schimbări, iar istoria se încăpățânează să se repete.
