În media a venit potopul. După atâta stricăciune, digitalizare, polarizare și pierdere a încrederii în presă, regretăm crearea acesteia și am dori să-i dăm o viață nouă după inundare.
În acest plin nudism digital nu mai apreciază nimeni ținuta. E viralizat mai ales fistichiul, nerușinatul fapt divers. Informația digitală a evoluat atât de puțin, încât n-a fost în stare decât să copieze un exemplu de tabloidizare din comunicarea publică – faptul că sumerienii exagerau în desene musculatura războinicilor. Iar prorocii și steaua de la răsărit nu-i mai conduc azi pe magi unde s-a născut Iisus, ci încearcă să ascundă, într-un talmeș-balmeș de informații asurzitor, cine a apărut, unde și ce consecință are această naștere asupra vieților noastre.
Avem și o problemă de distribuție a creațiilor – sunt accesibile, unele difuzate aproape gratuit, dar suntem, practic, la cheremul unor giganți digitali, care decid unde, cum, când și la cine să transporte informațiile.
PRESA ARHANGHELILOR. Am denaturat foarte tare lucrurile, uitând de poruncile jurnalismului arhanghelic: de Buna Vestire, Gavriil i-a comunicat neted Fecioarei Maria că-l va naște pe Iisus din Nazaret. Știrea că Dumnezeu voia să devină om era dintr-o sursă primară și a fost transmisă credibil, nesofisticat, incontestabil.
Dar ce vom pune în Arca jurnalistică a lui Noe, pentru salvarea acestei ocupații pe care o socot esențială, în pofida decăderii sale de la menirea de a informa corect și la timp? Să lărgim un pic misiunea presei. Cea care va descinde din Arca lui Noe nu va fi nevoie să-și reinventeze rolul, ci doar să respecte la literă niște funcții clare: să ofere o dare de seamă adevărată, cuprinzătoare, a evenimentelor zilei, într-un context care le conferă însemnătatea – perspectiva e importantă, nu doar obiectivitatea; să servească drept forum pentru comentarii și critici; să ofere un tablou reprezentativ al grupurilor care constituie societatea, fără stereotipuri; să transmită moștenirea culturală, să prezinte și să clarifice țelurile și valorile societății; să ofere acces deplin la informațiile zilei, respectând dreptul publicului de a ști. Am citat din raportul Comisiei Hutchins, zisă și Comisia pentru Libertatea Presei, publicat în SUA după Al Doilea Război Mondial, din necesitatea de a fi stabilite limpede preceptele mediei într-o democrație modernă.
Dacă ne luăm după modelul consacrat, de bună seamă, Domnul i-a poruncit lui Noe să ia din fiecare animal câte o pereche, dintre păsări câte șapte perechi și să le ducă pe Arcă, pentru a fi din nou animale pe pământ și după potop.
MEDIA DIN ARCA LUI NOE. Dacă aș fi eu cel care ar stabili ce și cine să ajungă pe Arcă, în calitate de creator de conținut, aș recomanda Ghidul de redactare instituțional de la Oficiul pentru publicații – fără gramatică, nu facem treaba treabă. Și ghidul de stil Associated Press (AP), standardul de aur al jurnalismului american. Chit că agenția tocmai a comis ceea ce franțuzește se spune faux pas, recomandând pe X, platforma cunoscută anterior drept Twitter, să se evite „etichetări care dezumanizează“, de genul „săraci, bolnavi mintal, francezi, cu facultate“. Postarea a strâns 20.000.000 de vizualizări înainte de a fi ștearsă și de a fi urmată de un potop de scuze din partea AP, ceea ce i-a făcut pe mulți să caute termeni alternativi pentru evitarea etichetării, bunăoară, Ambasada Franței în SUA propunând să se numească Ambasada Franțuzității în SUA.
Și cu cine populăm Arca presei? E de la sine înțeles, cu reporteri și cu redactori, jurnaliști de opinie, de politică, de investigație, de finanțe, de cultură, de sport. Îi luăm însă și pe cei a căror specializare a apărut în acest mileniu? Voi lăsa denumirile în limba engleză dintr-un raport despre educarea jurnaliștilor realizat de un universitar din Țările de Jos, dr. Nico Drok, n-avem echivalent pentru fiecare termen, dar sunt convins că veți înțelege: crisis reporting, data journalism, digital storytelling, migration reporting, immersive journalism, climate journalism, drone journalism.
Vom crea o presă nouă, din pricina stricăciunii la care s-a ajuns, care să includă și jurnalismul interactiv, comunitar, cetățenesc, conversațional, angajat, orientat spre soluții? Sau ne vom întoarce la izvoarele jurnalismului, când ne luam știrile din natură? Bunăoară, credința populară ne transmite faptul că Blagoveștenia (denumirea de origine slavonă a Bunei
Vestiri) se mai cheamă și Ziua Cucului, acea pasăre care vestește lucruri importante pentru viața oamenilor și care cântă pentru prima dată în acel an. Cei care își imaginează că algoritmii ultraperformanți grație cărora suntem țintiți de informații personalizate sunt vreo scofală ar trebui să ia lecții de la jurnalismul cucului. Informațiile sonore, practic, știrile pe care le transmite această pasăre migratoare care face parte din ordinul Cuculiformes, familia Cuculidae, diferă în funcție de rangul social, ba și de dispoziția receptorului. Dacă acesta e costumat în straie de sărbătoare, nu e supărat sau flămând și are bani în buzunar, știrea pe care o primește cineva de la cuc e una bună: va avea bucurii în acel an. Dacă însă va auzi cucul din spate sau din stânga, știrea va fi proastă. Cea mai proastă, anticipând decesul ascultătorului.
Ducem pe Arcă și algoritmii cucilor? Cu-cu știe!
