Recent, am avut ocazia să fac o scurtă vizită în Insula Mare a Brăilei. Nu fusesem niciodată în Insulă. Citisem, la sfârșitul anilor ’90, multe dintre temele controversate cu care se confrunta exploatația agricolă. Concesiuni nereușite, miniștri bănuiți de interese politice sau personale sau controale nesfârșite ale instituțiilor abilitate.
Am ajuns pe Insulă cu un bac, despre care citisem de nenumărate ori că este rămas la nivelul secolului trecut. Așa este. Bacul este atât de rustic, încât cele 10-15 minute pe care le parcurge pe Dunăre pentru a ajunge pe Insulă sunt un fel de desfătare turistică. Doar că, pentru investitorii din Insulă, bacul a fost, de-a lungul timpului, un prilej de veșnice probleme. Toți au cerut dezvoltarea unei infrastructuri moderne. Ceea ce nu s-a întâmplat până astăzi.
La intrarea pe Insula Mare a Brăilei există un monument dedicat deținuților politic din anii ’50 care au lucrat în această zonă. Într-adevăr, Insula a fost modernizată cu aceștia, în anii ’50. În anii ’80, aici nu au muncit doar deținuții de drept comun cu pedepse ușoare, ci cot la cot cu ei erau și militari, dar și elevi și studenți. Toate eforturile au dus însă la o infrastructură agricolă dezvoltată. Diguri, canale de irigații, drumuri, toate au fost refăcute și modernizate de actualii investitori.
„Patriarhul“. Pe Lucian Buzdugan l-am văzut prima dată pe bacul care face legătura între Brăila și Insulă. Venise să întâmpine grupul nostru și ne introducea în povestea Insulei Mari a Brăilei și a sa personală. Buzdugan, un inginer agronom, care a fost trimis chiar de vechiul regim să se perfecționeze în America, a ajuns astăzi la puțin peste 70 de ani și pare a fi mai degrabă „patriarhul“ firmei pe care o conduce decât directorul general. Lucian Buzdugan este un amestec de charismă și profesionalism la care se adaugă un limbaj care poate fi înțeles și de cineva puțin cunoscător al procedurilor agronomice. Este un amestec ideal pentru cel care dorește să înțeleagă ce se întâmplă în Insula Mare a Brăilei.
Mai întâi de toate, există infrastructura. Digurile par aproape o obsesie pentru Buzdugan. „Înălțăm în fiecare an digurile și trebuie consolidate în continuare. Digurile rezistă acum la un nivel al Dunării de până la cinci metri. Dacă fluviul ar ajunge la șapte metri, toată investiția din insulă ar fi în pericol să fie compromisă. Dincolo de culturi, este vorba despre instalațiile electrice. De aceea, în fiecare an lucrăm la înălțarea digurilor“, explică Lucian Buzdugan.
Nu sunt doar digurile. Sunt și perdelele de protecție, utile iarna, când pe insulă vântul suflă mai tare ca în Bărăgan, sunt canalele de irigații, care o dată la doi ani trebuie decolmatate, sunt drumurile care trebuie modernizate („În SUA, am aflat că drumurile sunt esențiale pentru o exploatație agricolă de mari dimensiuni“, spune Lucian Buzdugan). Cu atât mai mult cu cât de la un capăt la altul al Insulei este o distanță de 60 de kilometri, iar drumurile dintre ferme sunt extrem de importante pentru utilajele agricole și pentru business. Afacerea de pe Insulă este mai specială măcar pentru că implică o serie de costuri suplimentare pentru transportul producției peste Dunăre. De aceea, o parte dintre angajații pe care îi conduce Buzdugan sunt marinari.
Inovații. Bărăganul rămâne cel mai fertil teren al României. Numai că în agricultură terenul este important, dar nu este totul. Mai intră în discuție tehnologia, apa, sămânța, tipul culturii, rotația culturilor sau utilajele. Din acest punct de vedere, Lucian Buzdugan și echipa lui (după cum spune) au câteva rezultate excepționale. De exemplu, Buzdugan a convins o companie de utilaje agricole să adapteze la ideile lui câteva dintre mașinile pe care aceasta le produce. Rezultatul a fost o creștere de productivitate.
Inovațiile nu se opresc aici. Ele se referă, de exemplu, la micșorarea distanței dintre rândurile pe care se cultivă plantele. Lucian Buzdugan a făcut acest lucru. Este singurul loc în România unde se aplică această tehnologie. De ce? Nu cunosc fermierii români noua tehnologie? Răspunsul a fost că există un tip de conservatorism și că, pentru a cultiva ca în Insula Mare a Brăilei, este nevoie de investiții în mașini agricole adaptate, atât pentru cultivare, cât și pentru recoltare. Nimeni nu este dispus să facă acest lucru în România și nimeni nu pare că înțelege că este vorba de creșterea producției.
În schimb, în Insula Mare a Brăilei se numără firele de plantă și boabele care vor fi obținute în plus. Boabele în plus se înmulțesc cu producția la hectar și se transformă în bani. Pentru că totul ajunge la bani și la profit, iar Buzdugan știe acest lucru. Lucian Buzdugan este un manager cu totul special. După cum povestește, acum 20 de ani, când a venit în Insula Mare a Brăilei, directorul de atunci i-a spus portarului să nu îl primească în fermă. El s-a ambiționat să intre și să facă din insulă o exploatație agricolă modernă. De aceea, cel mai bun lucru pe care îl pot face agricultorii români este să îl asculte pe Lucian Buzdugan.
