Absența României de la Davos

Între 23 și 26 ianuarie a avut loc Forumul Econo­mic Mondial de la Davos, un eveniment de neevitat pentru o țară, pentru guverne și actori econo­mici, dar și pentru centre de analiză (think tank-uri) care vor să fie la curent cu marile ten­dințe la nivel global. Importantă la Davos este socializarea cu elitele mondiale. Interesul de a fi prezent arată voința de a exista, de a participa „la scrierea istoriei“ (că tot ne îndeamnă unii lideri politici români „să nu mai scrie nimeni istorie pentru noi ci, dim­potrivă, să fim noi înșine cei care ne scriem propria istorie“…), de a interac­ționa cu alți actori participanți la mondializare.

Absenţa arată dezinteres din partea elitelor țării respective şi pentru securitatea națională, aceasta din urmă construindu-se nu numai prin alocarea celor 2% din PIB pentru Apărare, ci și prin atitudinea proactivă în sistemul internațional și promo­varea propriei viziuni asupra regiunii în care se află România și atragerea interesului marilor investitori. Prezența la Davos mai înseamnă că invitatul are ceva de spus, reprezintă un interes pentru comunitatea internațională. Atunci când nu faci parte din cele 110 țări participante, dintre care 70 reprezentate la nivel de șef de stat sau de guvern, înseamnă că te situezi la periferia sistemului inter­național. Aș întări această afirmație spunând că este vorba de o țară situată nu în Cornul Africii sau devastată de război precum Siria şi Yemenul, ci de România, stat membru UE și NATO, care se mândrește cu cea mai mare creș­tere economică din Uniunea Europeană, clubul cel mai select al planetei.

Lobby nu doar pentru peisaje. Unii actori ai sis­te­mului internațional precum Statele Unite, Franța, Regatul Unit și Germania, China și Fede­rația Rusă, India și Japonia, Coreea de Sud și Singapore sunt practic invitați din oficiu. Cu toate acestea, elitele politice, economice și inte­lectuale ale acestor țări fac eforturi, inclusiv prin angajarea unor companii de lobby, pentru a-și crește prezența la Davos. Chiar elitele artistice sunt foarte sensibile să participe în stațiunea elve­țiană, și nu doar pentru a admira peisajele evocate de Thomas Mann în „Muntele vrăjit“. Pentru o țară ca România, eforturile de a participa ar trebui să fie mai mari, iar prezența la Davos să aibă sem­ni­ficația unui obiectiv strategic, cu atât mai mult cu cât Emmanuel Macron, susținut de Angela Merkel, a vorbit despre noua arhitectură europeană. Pre­șe­dintele francez a expus filosofia care va sta la baza acestei schimbări: țările ambi­țioase vor apar­­ține unui club și mai integrat, iar cele care nu au aceleași ambiții nu vor mai fi parte în toate meca­nismele de decizie comunitare. Cum nucleul dur va fi circumscris zonei euro, se va contura o a doua zonă de țări care și-au păstrat moneda națio­nală, dar sunt prezente în spațiul Schengen, precum Suedia, Cehia, Polonia, Ungaria, eventual Croația, iar România și Bulgaria riscă să ajungă într-o Europă de tip C.

Consecințele unei asemenea evoluții pot fi dramatice asupra locului României în sistemul inter­național, a capacității de a atrage investiții străine și a se dezvolta inclusiv demografic. Decalajele între România și țările aflate în cele două cercuri comunitare se vor adânci. Acum se joacă aceste mize. Chiar în lipsa participării la Davos, elitele românești ar trebui să urmărească atent mesajele date în mica stațiune din Alpii elvețieni, iar aceste tendințe să se regăsească în toate programele de guvernare, în politicile privind educația și dezvol­tarea economică și în orientările transmise de Pre­­ședinție în exterior.

Amicul meu din țara x. Problema princi­pală a elitelor românești actuale este că nu stă­pâ­nesc vocabularul elitelor europene și mondiale, iar socializarea cu acestea din urmă se reduce la fo­to­grafia postată pe Facebook și la comentariul care o însoțește – „prietenul meu, premierul țării X“, „amicul meu, ministrul țării Y“. Atât și nimic mai mult. Unele țări din regiunea noastră, precum Polonia, au copiat modelul Davos și au reușit să pună pe harta mondială a reuniunilor informale mica localitate de la frontiera cu Slovacia, Krynica (Forumul Economic de la Krynica). Este de neima­ginat cum, la București, nu s-a reușit organizarea unui eveniment similar, cu vocație regională, pe Europa de Sud-Est, că tot ne mândrim cu politica noastră activă în Balcani, sau pe regiunea extinsă a Mării Negre. Însă organizarea unui asemenea eve­niment ar fi presupus relații la nivel interna­țional pe care elitele politice românești nu le au și eforturi pe care nu sunt dispuse să le facă. Ce rost ar avea asemenea eforturi când, cu o simplă fotografie pe Facebook, electo­ratul român consideră că este vorba de un succes de politică externă?!

Societatea românească trebuie să se întrebe serios asupra calității oamenilor pe care îi pro­pulsează la vârf, acum țara fiind la o răscruce.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.
← Close