O chestiune de cerere: Cum este afectată piața petrolului de tranziția spre energia alternativă
Timp de 50 de ani, povestea petrolului a fost una de armonizare a ofertei cu cererea în creștere, pe măsură ce economiile se dezvoltau. Sfârșitul jocului ar putea fi extrem de disruptiv. În viitor, șocurile petroliere vor fi induse de cerere, nu de ofertă, ca până acum.
Decenii la rând, cele mai mari temeri legate de petrol s-au concentrat pe tot ce ținea de ofertă. Prima lecție a fost învățată acum o jumătate de secol, când statele arabe membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) au interzis exporturile către Statele Unite și către alte țări care susțineau Israelul în războiul arabo-israelian.
Astăzi, unii ar putea crede că piața energiei s-a decuplat de geopolitică, în sfârșit. Vedem că, deși războiul s-a întors în Orientul Mijlociu, iar invazia Rusiei în Ucraina a făcut-o pe cea dintâi un paria pentru Occident, piețele petroliere au rămas în mare parte liniștite. În realitate însă, intrăm într-o nouă etapă, în care cererea de petrol (și nu oferta) este cea care va influența major piețele energetice. Este o schimbare cu consecințe geopolitice profunde, comentează revista britanică The Economist.
Noul joc
Guvernele lumii elaborează politici pentru a reduce cererea de petrol și pentru a stimula dezvoltarea surselor alternative de energie, în încercarea de a lupta împotriva schimbărilor climatice. Tehnologii precum cele din spatele vehiculelor electrice devin din ce în ce mai ieftine și mai avansate. Acesta fiind contextul, vârful și declinul ulterior al cererii globale de petrol vor determina prețurile și producția în deceniile ce vor urma.
Cumva pervers, schimbarea le va oferi unor producători de țiței mai multă putere pe piață. De departe, cele mai mari și mai ieftine rezerve de petrol sunt în Arabia Saudită și pe la vecinii săi din Golful Persic. Pe măsură ce piața pentru petrol se micșorează, cota de piață a acestora crește rapid.
În funcție de ritmul tranziției energetice, cartelul ar putea deține o cotă de piață de jumătate sau chiar două treimi din producția globală până în 2050, conform estimărilor făcute de British Petroleum (BP), comparativ cu mai puțin de 40%, cât are în prezent. Așa se face că tot în țări precum Kuweit, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite găsim și unele dintre cele mai mari fonduri suverane de investiții din lume. Iar capitalul și dorința de a-și proiecta puterea în străinătate vor crește proporțional.
Perturbarea
Vor fi și puteri petroliere actuale care vor fi lăsate în urmă. Companiile naționale de petrol din câteva zeci de țări din Africa, America Latină și Asia extrag petrol care este mai costisitor și cu o amprentă de carbon mai mare decât cel din țările din Golf.
Investiții de aproximativ 1.200 de miliarde de dolari (din cele 1.800 de miliarde de dolari planificate pentru următoarea decadă) care ar urma să fie făcute de aceste companii naționale de petrol s-ar putea dovedi neprofitabile dacă vor fi respectate angajamentele oficiale de a atinge emisii nete-zero până în 2050. Astfel, expunerea cea mai mare o au companii precum NNPC din Nigeria, Pemex din Mexic sau Pertamina din Indonezia, care riscă să rămână cu active abandonate.
Dat fiind că guvernele din multe țări producătoare de țiței depind adesea de veniturile din materii prime, un eșec al companiilor naționale de petrol (precum cel expus mai sus) ar putea antrena o criză a datoriei publice, falimente și o decadă de dezvoltare pierdută. Fenomenul ar fi cumva în oglindă cu criza datoriilor care a cuprins America Latină în anii ’80, după ce prețurile la petrol au crescut și au mărit deficitul comercial al țărilor importatoare și au afectat capacitatea acestora de a-și rambursa datoriile.
Cum poate fi gestionat acest moment? Accelerarea tranziției energetice este necesară pentru a combate schimbările climatice, dar cu cât tranziția este mai rapidă, cu atât concentrarea puterii pe piață va fi mai mare. La fel va fi și șocul pentru producătorii cu costuri ridicate.
Un mecanism de adaptare ar putea fi rezervele strategice naționale de petrol, ce pot contribui la reducerea volatilității pentru statele consumatoare de petrol. Mecanismul ar trebui extins pentru a include țări mari în curs de dezvoltare din Africa și din Asia, care vor depăși în curând China în ceea ce privește creșterea cererii de petrol. Agenția Internațională a Energiei coordonează deja stocurile strategice deținute de economiile avansate. Noile negocieri cu India ale acestei agenții ar trebui extinse, pentru a include și alte mari economii emergente.
Deșteptarea
Pentru acei nefericiți producători de țiței, prioritatea trebuie să fie diversificarea, acum, când prețurile petrolului sunt relativ ridicate, iar cererea este încă puternică. Companii precum Edecopetrol din Columbia sau Petronas din Malaysia alocă deja o parte semnificativă din bugetele lor către adoptarea de tehnologii cu emisii reduse de carbon, inclusiv energii regenerabile, hidrogen și captarea carbonului, care să le ofere un refugiu pe fondul unui colaps al petrolului.
Dacă, în medie, companiile naționale de petrol alocă doar puțin peste 5% din cheltuielile lor pentru diversificare, giganții petrolieri din Occident cheltuie 15%. Totodată, guvernele trebuie să-și diversifice economiile și să nu se mai bazeze masiv pe veniturile din țiței. Asta înseamnă facilități pentru alte sectoare, investiții în infrastructură și educație, crearea unui mediu antreprenorial în care companiile să poată prospera. Chiar și așa, unele țări s-ar putea să nu facă față noului șoc și să aibă nevoie de ajutoare financiare, ceea ce va pune presiune suplimentară pe instituțiile financiare internaționale.
Șocurile petroliere induse de ofertă în ultima jumătate de secol au fost o sursă importantă de tulburări geopolitice. Așadar, dacă tranziția care vine nu este abordată cu mai mult simț de anticipare, următoarea jumătate de secol nu va fi deloc mai lejeră ca provocări, scriu cei de la The Economist.
Schimbări
Trecerea către alte surse de energie aduce o schimbare în dinamica fundamentală a industriei petroliere.
- MOMENT-CHEIE. În octombrie 1973, înfuriate de sprijinul Statelor Unite pentru Israel în războiul de Iom Kipur, națiunile din Golful Persic din cadrul OPEC au impus un embargou al vânzărilor de petrol către americani și către aliații acestora.
- VOLATILITATE. Înainte de embargou, un baril de petrol costa puțin peste 3 dolari. Până în martie 1974, costa deja 13 dolari. Înainte de embargou, prețul petrolului fusese stabil timp de decenii. După 1973, volatilitatea a fost numele jocului.
Acest articol a apărut în numărul 184 al revistei NewMoney
FOTO: Getty