Un Monet s-a vândut cu 35 de milioane de dolari la o licitaţie de primăvară la New York

Andrei Dumitru 16/05/2024 | 11:39 Fapt Divers
Un Monet s-a vândut cu 35 de milioane de dolari la o licitaţie de primăvară la New York

Un tablou al maestrului impresionist francez Claude Monet a fost vândut pentru aproape 35 de milioane de dolari la o licitaţie în New York, miercuri, a anunţat casa Sotheby’s.

După o scădere a pieţei mondiale de artă în 2023, marile case de licitaţii Christie’s şi Sotheby’s au deschis luni noul sezon al licitaţiilor de primăvară de la New York, capitala americană a artelor şi finanţelor, într-o stare de spirit mai degrabă optimistă, după rezultatele bune de la Londra şi Paris.

Casa Sotheby’s, care este deţinută de miliardarul franco-israelian Patrick Drahi, a vândut miercuri seară – online, la telefon, dar şi în format fizic, la sediul său din Manhattan – aproximativ 50 de tablouri de artă modernă cu suma totală de 235 de milioane de dolari.

Una dintre pânzele cele mai valoroase, „Meules a Giverny”, pictată în 1893 de Claude Monet, a fost vândută după o licitaţie de opt minute cu preţul de 34,8 milioane de dolari, a precizat un purtător de cuvânt al casei organizatoare.

O pictură a artistei britanico-mexicane Leonora Carrington (1917-2011) a stabilit un nou record de licitaţie pentru această artistă, după ce lucrarea ei intitulată „Les Distractions de Dagobert” s-a vândut cu 28,5 milioane de dolari. Opera de artă a fost cumpărată de un colecţionar „prezent în sală, după o licitaţie de zece minute”, au dezvăluit organizatorii.

Acest preţ de vânzare „o plasează pe Leonora Carrington în rândul celor mai bine cotate cinci femei din lume, înaintea unor suprarealişti bărbaţi, precum Max Ernst şi Salvador Dali”, au adăugat reprezentanţii casei Sotheby’s.

Casa de licitaţii Christie’s, deţinută de holdingul Artemis al miliardarului francez Francois Pinault, se confruntă de joia trecută cu un atac cibernetic care a perturbat activitatea site-ului său, unde se desfăşoară o parte a licitaţiilor. Însă compania a dat asigurări spunând că a gestionat această „problemă de siguranţă tehnologică”.

În timpul licitaţiei de marţi seară, organizată la sediul său din Rockefeller Center din centrul cartierului Manhattan, casa Christie’s a vândut cu 115 milioane de dolari mai multe opere de artă contemporană, inclusiv o parte din colecţia unei celebre comerciante de artă americano-cubaneză din Miami, Rosa de la Cruz, decedată în februarie 2024.

O pânză a americanului Jean-Michel Basquiat, „The Italian Version of Popeye has no Pork in his Diet”, s-a vândut cu 32 de milioane de dolari, departe totuşi de recordurile legendarului artist newyorkez, decedat la vârsta de 27 de ani în 1988.

De asemenea, o altă lucrare a lui Basquiat a dominat licitaţiile organizate marţi seară şi miercuri seară de casa Phillips, după ce „Untitled (ELMAR)” s-a vândut cu 46,5 milioane de dolari.

În contextul războaielor din Ucraina şi Orientul Apropiat, cu mai puţini cumpărători ruşi pe piaţă, licitaţiile mondiale de artă au generat 14,9 miliarde de dolari în 2023, comparativ cu 16 miliarde de dolari în 2022 (-14,5%), anul ieşirii din pandemia care a doborât toate recordurile.