Zgârcenia excesivă, colaborarea cu mișcarea nazistă și unele practici de business imorale (inclusiv în România) sunt piesele componente ale legendei care îi supraviețuiește lui Ingvar Kamprad, antreprenorul suedez care a murit recent la vârsta de 91 de ani. Inventatorul mobilei ieftine ușor de transportat și de montat, Kamprad supraviețuiește întrucâtva în casele multora dintre noi măcar într-o măsuță colorată sau un set de cuțite de bucătărie. În realitate, nimic din ce s-a scris/spus despre Kamprad nu e alb sau negru. Sunt multe nuanțe de gri (cu care, de altfel, designerii IKEA se joacă destul de mult). Prin definiție, o legendă presupune și multe adevăruri parțiale.
Modestie studiată. Să începem cu zgârcenia. E deja proverbială vestimentația fondatorului IKEA ai cărui pantaloni kaki îl făceau să arate mai degrabă a om de serviciu decât posesorul unei averi de 58,7 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index. Presa a descoperit însă că deținea o reședință de lux pe malul Lacului Geneva și podgorii în sudul Franței. Din același registru, pe lângă la fel de celebrul Volvo străvechi, Kamprad conducea și un Porsche. Nici prânzurile modeste nu erau tocmai un gest spontan, rolul fiind acela de a-i determina pe directorii din cadrul IKEA să îi urmeze exemplul.
Când venea vorba despre averea sa, Kamprad insista că nu are nicio avere reală și că IKEA este deținută de mai multe societăți caritabile. Într-adevăr, doar că motivul pentru care a transferat acțiunile în proprietatea unor fundații venea în principal din dorința de a evita sistemul de taxare draconic din Suedia. Totodată, operând compania printr-un ONG înregistrat în Olanda și printr-o serie de holdinguri controlate integral de familia sa, a putut să evite listarea IKEA sau spargerea ei în mai multe bucăți, înainte sau după moartea sa. De notat, totuși, că mai multe familii suedeze apelează la astfel de practici, dat fiind faptul că acasă, impozitul pe profit este de 62%.
Nici natura colaborării cu mișcarea nazistă din Suedia nu e limpede pe de-a întregul. În 1994, Kamprad a recunoscut public că a fost un simpatizant al național-socialiștilor suedezi, însă a negat implicarea propriu-zisă în Svensk Socialistisk Samling, replica locală a Partidului Nazist din Germania. Ca lucrurile să fie și mai complicate, primul său angajat în momentul în care a înființat IKEA la ferma familiei (Elmtaryd) din satul Agunnaryd era un evreu de origine austriacă, Otto Ullmann. Pentru cei puțini care nu știu, IKEA reunește inițialele fondatorului, fermei și satului în care s-a născut. După 50 de ani, când admitea că apropierea de mișcarea extremistă a fost „cea mai mare greșeală a vieții lui“, l-a sunat pe Ullmann pentru a-și cere iertare, printre primii, după cum relatează chiar un rabin evreu.
Cât despre practicile de business imorale, care au aprins scânteia celor mai mari scandaluri din jurul logoului galben-albăstrui, tabloul nu e simplu de descifrat. În anii ’70 și ’80, IKEA a produs o parte din mobilierul său cu deținuți politici din Germania Democrată. Când informația a devenit o certitudine, compania și-a cerut scuze public în 2012, susținând că nu avea habar despre acest fapt, adevărul ieșind la iveală în urma unui audit EY. Cu doar doi ani mai devreme, imaginea companiei avea de suferit, în urma unui scandal de corupție în Rusia. Atunci doi directori executivi au fost concediați pentru că ar fi închis ochii în privința unei mite plătită de un subcontractor care a vrut să-și asigure furnizarea de energie electrică pentru magazinele din Sankt Petersburg. Când a aflat de cele întâmplate, Kamprad spunea că a plâns ca un copil.
Și România a fost scena unei controverse, marca IKEA. În anii ’80, Kamprad însuși a semnat un protocol de colaborare cu o companie de comerț exterior (controlată de fosta Securitate) care era unul dintre furnizorii firmei suedeze. Există indicii că IKEA ar fi acceptat să contribuie indirect la un fond special pe care serviciile secrete de la acea oră îl foloseau inclusiv pentru operațiuni externe clandestine. Oficialii suedezi au declarat pentru NewMoney în urmă cu peste un an că au verificat arhivele CNSAS și nu au găsit „nicio înțelegere între IKEA și Securitate“.
Revoluția bunului gust. Pe lângă acest amalgam de istorii picante, moștenirea lui Kamprad va păstra, cu siguranță, revoluția bunului gust în materie de design interior. Promisiunea că IKEA va încerca să „le permită oamenilor cu venituri modeste să-și mobileze casele asemeni bogaților“ a trecut dincolo de bla-bla-ul propagandistic. IKEA chiar a înfrumusețat casele multora dintre noi, oameni mai mult sau mai puțin obișnuiți.
Chiar dacă fabricat, mesajul că risipa e un păcat și că e bine să fim zgârciți e, de asemenea, valoros. De inspirație protestantă, principiul chibzuinței mai are nevoie de mult timp până să prindă rădăcini pe meleagurile noastre. Totuși, legendele despre hainele second-hand pe care le purta Kamprad și călătoriile cu o mașină veche sau cu autobuzul au prins pe deplin. E un început.
