Într-o țară care a avut, mult după 1989, un premier plagiator, nu e de mirare că se plagiază pe rupte. Într-o țară în care Elena Ceaușescu a obținut un doctorat în chimie, nu e de mirare că plouă cu doctori – foarte mulți ieșiți din incubatoarele Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza“ și ale Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul“, ambele din București. Într-o țară în care există o puzderie de universități care produc rebuturi cu diplomă pe bandă rulantă, nu e de mirare că incompetența și impostura circulă braț la braț pe coridoarele puterii.
EXPERȚI DE CARTON. România de astăzi e victima unei șarlatanii enorme, cu urmări nocive. Nu avem doar miliardari de hârtie, ci și experți de carton. Doctori în te miri ce, incapabili să scrie un paragraf din mintea lor, iar unii, incapabili să scrie corect după dictare. Doctori în descifrarea surâsului de hermelină, în tehnologia de fabricare a compotului în Uzbekistan, în macrameurile din Gorj. Doctori pentru care cercetarea nu înseamnă nimic altceva decât o scotoceală rapidă pe internet, urmată de preluarea fără ghilimele a paginii sau a calupului dorit. De fapt, doctori în propagarea semidoctismului, a nerușinării opace, a sfidării cu ochi ficși.
Pe coperta a patra a volumului „Fabrica de doctorate sau Cum se surpă fundamentele unei nații“ de Emilia Șercan (Humanitas, 2017), Gabriel Liiceanu scrie următoarele: „În România, de la doar 1.500 de titluri de doctor în științe acordate timp de aproape o sută de ani (1900-1990), s-a ajuns la 67.000 de titluri în nici treizeci de ani (1990-2017). Cele mai multe, peste 30.000, în ultimii șase ani. […] Se plagiază peste tot în lume. Dar frauda intelectuală în lanț s-a inventat în România în «anii tranziției». În academii create ad-hoc, pulsează, într-un ritm greu de imaginat, falsul intelectual, în care doctori plagiatori devin peste noapte coordonatori de doctorate plagiate. Dintre acești infractori protejați se aleg în România prim-miniștri, miniștri, generali, comisari, procurori, oameni politici, primari, profesori universitari“.
Gabriel Oprea, Robert Negoiță, Loredana Radu, Neculai Onțanu, Constantin Țurai sau Bogdan Licu sunt doar câteva nume de pe o uriașă listă a rușinii. Lista aceasta cuprinde hoți care practică forma cea mai josnică de furt: raptul de inteligență. Înfruptarea din rodul minții și al muncii altuia, pentru ca pe urmă să te împăunezi și să-ți arogi merite. Ba chiar să pretinzi patalama și bani, bașca un post de decizie din care să-ți poți exercita influența. Emilia Șercan nu e singura care face operă de demascare a hoților cu gulere albe. Lângă ea stă Melania Cincea, cu „Frăția penal-academică – Cercetarea științifică din penitenciarele României: o investigație jurnalistică“ (Humanitas, 2018).
Dacă Emilia Șercan se ocupă de doctorii plagiatori, Melania Cincea analizează tot plagiatul, însă pe cel de dinapoia gratiilor. Un plagiat care nu aduce titlul de doctor (între timp reglementările s-au înăsprit), ci micșorarea perioadei de detenție. Este vorba, după cum bine se știe, de acei coloși ai eseisticii europene care stau la răcoare după ce deturnează fonduri, falsifică documente, practică șantajul și în general fac cam tot ce intră în profilul unui autor de cărți. Se numesc Dan Diaconescu și Ioan Niculae, Cristian Borcea și Dan Voiculescu, Gigi Nețoiu și George Copos etc. Ultimul atinge apogeul în materie de insolență după ce-l amenință cu judecata pe ziaristul care constată că teza lui de licență e acum carte scrisă în detenție, sub amicalul ghidaj al unui profesor universitar care dovedește încă o dată că e mult mai ușor să ai obraji decât obraz.
În ceasul al doisprezecelea, ministrul educației retrage Academiei de Poliție acreditarea pentru cele două specializări doctorale: Drept plus Ordine Publică și Siguranță Națională. E un pas util, dar insuficient. Dacă lucrurile se vor opri aici, nu se va întâmpla mare lucru. Se va astupa o conductă a imposturii, atât. Posesorii de false doctorate vor continua să afunde România în incompetență, șmecherie și mafiotlâc. Ca să nu se întâmple asta, ei trebuie luați la bani mărunți, verificați cu tot cu doctorate și deposedați de titlu, acolo unde se constată nereguli. Încă o dată, doctoratul nu e o simplă acoladă, un cuvânt care dă bine pe cartea de vizită. Doctoratele batalioanelor de onțani și de țurai înseamnă bani, funcții de răspundere și trafic de influență.
„#NUTOTEI!“. Cei care se vor încumeta să asaneze mlaștina otrăvită a imposturii cu diplomă au, din 6 noiembrie, adică din prima zi a campaniei electorale, un document important la îndemână. O carte. Ea se cheamă „#nutotei!“, iar autorul, Valeriu Nicolae, pune înăuntru peste o sută de CV-uri doldora de mișmașuri, falsuri, contradicții și imposibilități logice. Sunt foile de parcurs ale escrocilor de partid și de stat care înveninează respirația României și-i refuză dreptul la dezvoltare normală. Ei nu fac parte dintr-un singur partid. Nu doar în România, ci cam peste tot în lume, corupția, impostura și personajele care își atârnă țara la butonieră sunt transpartinice. Fără ca asta să ne consoleze în vreun fel.
Acest articol a aparut în numărul 103 al revistei NewMoney
