Unele efecte ale evoluției din Ucraina

Acum un an, nimeni nu putea emite dubii cu privire la șansele Ucrainei de a câștiga războiul împotriva Rusiei. Mai mult, o presiune inimaginabilă pe orice comentator de politică externă era pusă atunci când trebuia să comentezi știri de genul „rușii vor să bom­bardeze centrala nucleară de la Zaporojie“. Sigur că au fost mulți confrați care au făcut o carieră frumoasă în platourile de televiziune mergând pe acest val. Nu mai vorbesc de „analizele“ pe tema bolilor lui Vladimir Putin, a faptului că a ținut o pătură pe picioare în timpul paradei de 9 mai de anul trecut și, evident, a faptului că „în maximum un an va avea soarta lui Nikita Hrușciov, dacă nu va fi chiar omorât“.

Iată că tonul s-a schimbat și nu mai sunt obligat să fac o întreagă echilibristică spre a rămâne necompromis de cine știe ce fel de comentarii oportuniste. Aceasta nu înseamnă că situația în care s-a ajuns în privința războiului din Ucraina mă bucură. Dimpo­trivă, mă în­gri­jorează și tocmai de aceea cred că răz­boiului infor­mațional și știrilor false li se răspunde efi­cient numai prin comentarii lucide, pertinente, libere. A răspunde la știri false cu contrapropagandă te împiedică să gă­sești soluții și să privești lucid o situație.

ABSENȚA GÂNDIRII CRITICE. Problema pe care trebuie să ne-o punem este de ce specialiștii nu mai sunt auziți de segmente tot mai largi ale pu­blicului, de ce tot mai mulți semeni de-ai noștri pre­feră narativele conspiraționiste. Oare nu avem de-a face cu o problemă structurală în societatea româ­nească, de dispariție a cultivării gândirii critice, a unei curse frenetice spre mediocritate intelectuală?

Un om cu o gândire critică, obișnuit să pună între­bări și să-și pună întrebări, un om care manifestă curiozitate și care are obișnuința să caute, nu cade atât de ușor în capcana știrilor false.

DEZINTERESUL PARTIDELOR. Cultivarea până la refuz a conținuturilor tabloide, lipsa de sprijin pentru presa scrisă – care era o chestiune strategică, inclusiv din punctul de vedere al păstrării unor tiraje pe măsura populației României, dezinteresul parti­delor politice spre a-și forma „rezerva de ca­dre“, toate acestea ne-au dus în situația în care unii re­flec­tează la ideea de creare a unui minister al adevă­ru­lui.

Mă întreb dacă, alături de petrecerile cu manele, la școlile de vară și sindrofiile organizațiilor de tine­ret, nu pot fi oare ținute și conferințe de populari­zare a unor subiecte precum energia, politica ex­ternă, Uniunea Europeană, competiția tehnologică?

Revenind la războiul din Ucraina, îmi va fi repro­șat faptul de a fi susținut până în preajma declan­șării războiului faptul că Rusia nu va invada. Nici acum nu cred că am greșit, oricât de paradoxal vi s-ar părea. Arhivele, dacă la un moment dat se vor deschide în timpul generației mele, cred că vor arăta că decizia declanșării operațiunii militare a fost luată în ultimul moment, numai după ce Moscova a constatat că nu poate forța o înțelegere cu europenii, în sensul propunerilor înaintate la jumătatea lui decembrie 2021.

Recunoașterea independenței celor două entități create artificial tot de Moscova, repu­blicile Donețk și Lugansk, și tratatul de asistență militară pentru a le sprijini să cuprindă teritoriul în limitele administrative ale oblasturilor omonime au fost instrumente în strategia de a forța mâna Occidentului și de a crea o ruptură între europeni și ame­ricani, care să le permită punerea în discuție a prezenței NATO pe flancul estic și în primul rând abandonarea Ucrainei în sfera de influență rusească. Numai după ce nici aceste măsuri nu și-au făcut efectul, a fost luată decizia invaziei. Aceasta este interpretarea mea, neavând pretenția că exprimă adevărul absolut.

Așadar, momentul de față, cu incertitudinile sale mari, exprimate chiar de leadershipul ucrainean, permite libertatea de reflecție cu privire la acest conflict fără riscul de a mai fi catalo­gat.

Putem astfel spune că sancțiunile occidentale au fost necesare, inclusiv pentru că ele au semnificat inacceptabilitatea politicii de forță, dar nu au constrâns Rusia să renunțe la război. De asemenea, asistența occidentală își arată limitele, iar Rusia nu și-a epuizat potențialul de a muta mai la vest linia care va separa zona ocupată de teritoriile ucrainene care vor rămâne sub autoritatea Kievului.

IERARHIZAREA CONFLICTELOR. În sfârșit, există o ierarhizare clară în ceea ce privește puterile occidentale, între interesul pentru conflictul din Orientul Mijlociu și cel pentru războiul din Ucraina, acesta din urmă rămânând un conflict localizat. Astfel, răz­boiul de pe teritoriul Ucrainei rămâne strict încadrat în anumiți parametri, care permit marilor actori implicați să aibă posibilitatea unui exit.