Starea vremii

Probabil că fenomenele extreme ale verii care se apropie de sfârșit (oare?) v-au atras atenția întru­câtva: temperaturile-record din Norvegia, Suedia și Finlanda; zecile de victime ale incendiilor din apropierea Atenei; fierbințeala de peste 40 de grade Celsius (o premieră) care a lovit Tokyo și a luat peste o sută de vieți sau ploile cu iz tropical care au stricat arhitectura obișnuită a verilor românești.

Schimbările climatice au coborât încetul cu încetul din sfera abstractă a cercetării academice în realitatea palpabilă. Un sondaj realizat în 2017 de institutul american de cercetare Pew Research Center pe un eșantion de 42.000 de persoane din 38 de state arată că încălzirea globală este per­cepută drept o amenințare aproape la fel de seri­oasă ca terorismul islamic. În sondaj, încălzirea globală a fost indicată drept o „amenințare ma­joră“ de 61% din subiecți, în vreme ce ponde­rea celor care se tem de ISIS este cu doar 1% mai mare.

Chiar dacă subiectul e mai puțin dezbătut (spre deloc) la noi, e limpede că schimbările climatice influențează dramatic businessurile, politicile guvernamentale, relațiile internaționale și viața de zi cu zi.

În principiu, toate necazurile pleacă de la un grad Celsius – cu atât s-a încălzit planeta de la revoluția industrială încoace. Iar, prin Acordul de la Paris din 2015, statele puternic industrializate se angajau să ia măsuri care să prevină încălzirea planetei cu încă un grad Celsius. În urmă cu un an, Acordul de la Paris avea să primească un duș rece, după ce administrația Trump și-a anunțat intenția de a ieși din termenii înțelegerii pe cât de repede posibil. Cu toate acestea, mai multe state și orașe americane au spus că vor continua să respecte obligațiile la care președintele lor vrea să renunțe.

Un război pierdut. Sunt suficienți sceptici care cred că războiul cu clima este definitiv pierdut și că planeta va continua inevitabil să se încăl­zească. Există estimări potrivit cărora temperatura medie globală va crește cu două – cinci grade Celsius până în 2100.  Iar motoarele acestei creș­teri nefaste vor continua să fie pentru moment China și India.

Ce-i drept, Partidul Comunist Chinez duce o politică de încurajare continuă de înnoire a parcului auto cu mașini electrice. A privi lucrurile doar din această perspectivă înseamnă să spunem doar jumătate de adevăr. Cealaltă fațetă, mai pu­țin fastă, e că bateriile celor peste un mi­lion de mașini electrice ale Chinei sunt încărcate cu energie produsă în centrale pe cărbune, potrivit The Economist. Indirect, mașinile electrice devin astfel mai poluante în emisii de dioxid de carbon decât unele modele de automobile tradi­ționale, însă cu un consum eficient. În aceeași logică, circa 80% din electricitatea produsă în India e pe bază de cărbune – materie primă care începe să fie cerută pe piață în cantități mai mari decât în trecutul apropiat.

Accentuarea problemelor de mediu i-a făcut pe unii să se întrebe dacă nu cumva modelul capita­lismului anglo-saxon (obținerea de profituri pe termen scurt) e de vină și dacă salvarea nu va veni, paradoxal, chiar din China. Marea putere asiatică urmărește reducerea dependenței de cărbune și își propune să devină, pe termen lung, un lider global în materie de tehnologii verzi. În schimb, președintele Trump a anunțat recent un proiect de reglementare care să mențină în viață sute de centrale pe cărbune. Acestea urmau să fie închise, potrivit angajamentelor lui Barack Obama, de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

CĂLDURĂ MARE. Încălzirea planetei este un fenomen global pe care România l-a „adoptat“ încă dinainte de 1989. Tendința a început să se manifeste din anii ’60, iar anul trecut temperatura medie anuală crescuse cu 0,8 grade Celsius față de nivelul anului 1901 și cu peste un grad Celsius în sudul și sud-estul țării, potrivit unei analize a publicației online Scena 9. Culmea, emisiile poluante au scăzut masiv la noi după 1989, în contextul dezindustrializării. În 2015, nivelul acestora era cu 56% mai scăzut decât în 1989.

În urmă cu cinci ani, România experimenta „febra“ certificatelor verzi, instrumente menite să impulsioneze producția de energie regenerabilă. Febra a fost atât de mare, încât ne-am atins ținta de energie verde în 2013, cu șapte ani mai de­vreme decât era planificat. De atunci, subvențiile pentru acest sector au fost într-un continuu declin, lucru care se întâmplă, de altfel, și la nivel mondial. Cert este că, în a doua jumătate a lunii august, ponderea energiei regenerabile era de peste 70% din mixul energetic.

Din perspectivă românească, stăm bine, însă, din păcate, mediul este o zonă veritabil globa­lizată. „Căldură mare, mon cher!“ – acesta va fi mottoul secolului XXI.