De la marea criză din 2008-2009, puține prăbușiri ale unor instituții financiare au avut ecoul pe care insolvența Greensill Capital, o companie care intermedia plățile dintre furnizori și clienții lor, l-a produs. Scandalul Greensill are de toate: de la acuzații de fraudă de proporții, naivitatea sau lăcomia unor investitori renumiți, implicarea unor politicieni de vârf până la inteligență artificială și machine learning.
Ce făcea mai exact Greensill Capital și cum a izbucnit scandalul? Compania, fondată de Lex Greensill, un fost fermier australian în vârstă de 44 de ani, a preluat o practică economică veche de sute de ani și a ambalat-o în așa fel încât să pară unul dintre cele mai atractive fintech-uri ale momentului. Foarte pe scurt, Greensill rezolva două probleme cu care se confruntă toate companiile de pe planetă: furnizorii vor să încaseze cât mai repede posibil banii pe bunurile pe care le produc, în vreme ce cumpărătorii își doresc amânarea plăților la nesfârșit.
Compania înființată la Londra în 2011 – în timp, a deschis 16 birouri în toată lumea – îi plătea furnizorului factura imediat (cu un mic discount), rămânând să-și recupereze banii de la cumpărătorul final.
ILUZII TEHNOLOGICE. Tot acest mecanism (care nu e nici pe departe invenția Greensill) a fost asezonat cu nițică inteligență artificială și machine learning. Lex Greensill pretindea că prin utilizarea tehnologiilor de vârf reușește să reducă masiv riscul de plată al clienților finali. Și astfel, o companie cu operațiuni banale (supply chain finance, în limbaj de specialitate) a devenit un unicorn fintech.
În urma unei investiții de 250 de milioane de dolari făcute de fondul american de investiții General Atlantic în 2018, averea lui Lex Greensill și a fratelui său, Peter, care încă se ocupa la momentul respectiv de ferma de trestie de zahăr a familiei, sărea de pragul de un miliard de dolari. Și acesta era doar începutul.
Spre deosebire de alte firme cu operațiuni similare, Lex Greensill a dus riscurile atașate companiei sale la nivelul următor. A împachetat toate creanțele pe care le avea de la cumpărătorii finali în obligațiuni pe termen scurt și le-a vândut investitorilor de pe piețele financiare. Și nu oricum, ci prin intermediul Credit Suisse, una dintre puternicele bănci de investiții din lume.
Practic, cu banii pe care îi lua de la investitori credita cumpărătorii de bunuri de aiurea. Partea și mai „frumoasă“ era că, în bilanțurile contabile ale clienților, sumele pe care le datorau către Greensill nu apăreau ca datorii (legislația permite acest lucru), ceea ce crea o imagine deformată asupra sănătății financiare a acestora.
Anul de glorie pentru Greensill a fost 2019. SoftBank, un conglomerat japonez, a investit în total 1,5 miliarde de dolari în companie, prin Vision Fund, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții în tehnologii revoluționare. Mai mult decât atât, SoftBank nu devenea doar cel mai mare acționar al Greensill, ci și unul dintre principalii cumpărători de obligațiuni emise de acesta, prin intermediul Credit Suisse. Acum, când toate activitățile fostului așa-zis fintech sunt pe buza prăpastiei, atât SoftBank, cât și Credit Suisse se află într-o situație mai mult decât delicată.
CEVA E PUTRED. Prăbușirea Greensill a intervenit când compania care îi asigura activele financiare de 4,6 miliarde de dolari și-a retras sprijinul, potrivit cotidianului The New York Times. A fost un semnal de alarmă că lucrurile nu sunt în ordine. Dubii legate de viabilitatea acestui business apăruseră încă din 2018, cu un an înainte de marea investiție făcută de SoftBank.
Atunci, Credit Suisse l-a concediat pe directorul de fond care supraveghea investițiile pe care banca elvețiană le făcea în companiile lui Sanjeev Gupta, miliardarul de origine indiană care peste noapte a devenit stăpânul industriei globale a oțelului. O bună parte din ascensiunea rapidă a lui Gupta într-un domeniu de care toată lumea fuge (el deține și combinatul Sidex Galați) se datorează ingineriilor financiare făcute de Lex Greensill. Astăzi, omul de afaceri indian caută o variantă pentru a-și salva afacerile care au 35.000 de angajați la nivel global.
Nu e de mirare că pe statul de plată al Greensill se afla și un politician extrem de influent – este vorba despre David Cameron, fostul premier al Marii Britanii între 2010 și 2016. Cameron a fost audiat relativ recent de o comisie a parlamentului britanic pentru lobby-ul făcut pe timp de pandemie pe lângă autoritățile de la Londra pentru a include Greensill în schemele guvernamentale de salvare a economiei (comparabile cu IMM Invest).
Fostul premier a argumentat că îi presa pe oficialii responsabili cu gestionarea finanțelor Marii Britanii de dragul companiilor aflate în dificultate financiară. Pe de altă parte, a refuzat să dezvăluie salariul plătit de Greensill, lăsând de înțeles că a fost substanțial mai mare decât cel de premier (150.000 de lire sterline pe an).
Până la urmă, marile întrebări sunt: 1) în ce măsură toată această construcție a fost o fraudă cu premeditare? și 2) mai există și alte Greensilluri care nu au fost încă descoperite?
