România über alles

 

Criticii au pretins adeseori că testul suprem al antreprenoriatului românesc ține de capacitatea acestuia de a se extinde peste granițele naționale. Cu alte cuvinte, cu cât numărul oamenilor de afa­ceri autohtoni care vor reuși să exporte cu succes formula validată pe plan intern va fi mai mare, cu atât capitalul local va fi considerat unul realmente solid.

Dacă dăm credit acestei teorii, statisticile arată că avem un antreprenoriat plăpând. În urmă cu o lună, NewMoney publica un text care analiza din perspectivă statistică expansionismul economic al statelor din Europa Centrală și de Est. Cu riscul de a crea un déjà-vu, România se situează pe ultimul loc din întreaga Uniune Europeană într-un clasament care reflectă ponderea investițiilor în afara granițelor ca pondere din PIB, la mare distanță de Ungaria, Cehia, Polonia sau Bulgaria. În vreme ce investițiile românești în afara țării reprezintă, conform Eurostat, 0,4% din PIB, cele maghiare depă­șesc cu mult valoarea Produsului Intern Brut.

Ce-i drept, nivelul ridicat al expansionismului (economic) maghiar nu se datorează doar companiilor pur antreprenoriale, ci și celor în care statul a rămas acționar (grupul petrolier MOL) sau celor publice, precum producătorul de medicamente Gedeon Richter sau grupul financiar OTP Bank – listate pe bursa de la Budapesta.

Eroii noștri. Întorcându-ne la „cuceritorii“ români, aceștia nu lipsesc cu desăvârșire, însă pot fi numărați pe degetele de la două mâini. Îi scoatem din discuție pe cei cu proiecte internaționale despre care există indicii că au beneficiat de sprijin netransparent al statului român. Vă mai amintiți probabil de Ovidiu Tender (aflat acum în detenție) care în urmă cu șapte-opt ani era un investitor înverșunat în state africane cu regimuri mai mult sau mai puțin dictatoriale.

De adăugat că dintre cei puțini care au jucat cartea extinderii și mai puțini au avut succes. Un exemplu în acest sens este Dan Șucu cel care în urmă cu peste un deceniu încerca să exporte mo­delul Mobexpert în Serbia și Bulgaria, planurile sale urmând să fie zădărnicite de criză. Un alt retailer, rețeaua de magazine de pantofi Musette, controlată de antreprenoarea Cristina Bâtlan, a trebuit, de asemenea, să renunțe la francizele pe care le deschisese în SUA, Franța, Libia și Mongolia, păstrându-și totuși punctele de vânzare din câteva state europene și din Israel.

Ce le lipsește conaționalilor noștri din business atunci când vine vorba de depășit frontierele? Întrebarea nu e deloc nouă și, de-a lungul anilor, au apărut și câteva răspunsuri mai mult sau mai puțin previzibile: „le lipsește mentalitatea de cu­ceritori“, „nu au viziune pe termen lung“, „le lip­sesc resursele“, „băncile nu le dau credite pentru extindere în exterior“ etc.

Cover story-ul din numărul curent al acestei reviste reflectă povestea expansionistă a lui Nawaf Salameh, discretul proprietar al producătorului de băuturi spirtoase Alexandrion Group, care urmează să înceapă în mai puțin de două luni construcția unei distilerii în New York care va produce whisky, brandy, vodcă și gin în special pentru piața ame­ricană. Valoarea investiției va urca la o sută de mi­lioane de dolari în următorii ani.

Cuceritorii americii. Evident, succesul american al antreprenorului de origine siriană stabilit în România nu este nici pe departe garantat, însă îndrăzneala sa nu poate trece neobservată. Își propune să se bată în vân­zări de whisky cu americanii, chiar la ei acasă. Exemplul lui Salameh ne amin­tește de povestea asemănătoare (nu identică) a lui Jean Valvis, un alt investitor cu origini străine naturalizat în România anilor ’90, despre care NewMoney scria în urmă cu un an. Valvis s-a dus să cucerească America cu apa Aqua Carpatica, însă, spre deosebire de proprietarul Alexandrion Group, nu a investit într-o fabrică, preferând să exporte produsele direct din România. Pasul în America face parte dintr-un plan (sună utopic) de a transforma Aqua Carpatica în cel mai bine vândut brand de apă îmbuteliată din lume.

Poate părea o concluzie pripită, însă „străinii“ din businessul românesc dau dovadă de mai mult curaj atunci când vine vorba de privit către orizonturi mai îndepărtate. Faptul că au avut succes în România, fără să fie țara lor natală, este un factor motivant. Și Salameh, și Valvis au depășit deja granițele când au investit pentru prima dată în România. Iar, dacă băncile românești nu au fost dispuse să finanțeze astfel de demersuri globale, cele străine nu au ezitat să o facă. Nawaf Salameh a luat doar credite externe pentru investiția sa în Statele Unite.

Gândirea globală este o deprindere care se în­vață cu greu sau niciodată. Dar, ca să îi dăm Cezarului ce-i al Cezarului, avem și noi un campion glo­bal născut și format în România: Florin Talpeș, coproprietarul Bitdefender. E un început pentru toate.

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.