Provocarea susținerii pe termen lung a Ucrainei

Vilnius, capitala lituaniană, a fost vreme de două zile (11 și 12 iulie) centrul nevralgic al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Alegerea de a organiza o reuniune la nivel înalt cu toți șefii de stat sau de guvern ai alianței, în prezența președintelui unei țări aflate în război, ucraineanul Volodimir Ze­lenski, într-un oraș situat atât de aproape de frontierele militare ale Rusiei are, fără îndoială, valoare de semnal. Cu atât mai mult cu cât frontiera dintre Lituania și Polonia este considerată cel mai vulnerabil punct al alianței. Așa-numitul „coridor Suwalki“, lung de numai 65 de kilometri, ar reprezenta, în ipoteza unui conflict, unul dintre obiectivele principale ale Rusiei, deoarece ar întrerupe legătura terestră între NATO și cele trei țări baltice, Lituania, Letonia și Estonia. NATO a transmis astfel un mesaj de angajament robust și durabil pe flancul său estic.

TIMPUL, O MIZĂ ESENȚIALĂ. Dosarul cel mai important al reuniunii la nivel înalt l-a reprezentat însă Ucraina, susținerea acesteia pe termen nelimitat. Într-un război, factorul cel mai important este timpul. A fost și în Primul Război Mondial – principalele puteri ale Antantei au mizat pe rezistență pentru a avea răgazul necesar pentru mobilizarea vastelor resurse ale imperiilor francez și britanic și, ulterior, transforma­rea în forță a imensului poten­țial al Statelor Unite ale Americii.

Timpul a fost o miză și în Al Doilea Război Mondial, Hitler conștientizând că are nevoie de un blitzkrieg pentru a evita ca adversarii săi să-și poată mobiliza resursele net superioare.

Iată că, și în cazul războiului din Ucraina, timpul ră­mâne o miză esențială, cel puțin dacă observăm stra­tegia din ultimul an a Rusiei, după eșecul scena­riului unei operațiuni rapide – un război lung, care să macine potențialul Ucrainei și să epuizeze voința susți­nă­torilor occidentali.

„DESCURAJARE PRIN COERCIȚIE“. Reuniunea la nivel înalt din capitala Lituaniei transmite că securitatea europeană este legată de rezistența pe frontul din Ucraina. Miza acestui angajament al țărilor NATO depășește dosarul Ucraina și are legătură cu credibilitatea articolului 5, iar în ceea ce privește marile puteri ale alianței – SUA, Franța, Marea Britanie – are legătură cu credibilitatea statutului lor de mari puteri și a hotărârii pentru susține­rea aliaților la nivel global și, în mod particular, a celor din regiunea indo-pacifică. Summitul de la Vilnius formali­zează astfel conceptul NATO de „descurajare prin coerciție“.

La Vilnius, chiar dacă Ucrainei nu i s-a adresat invitația de a adera la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, perspectiva materializării acestui deziderat, atunci când condițiile o vor permite, a fost reafirmată. Susținerea atât timp cât va fi necesar înseamnă totuși garanții apropiate de modelul parteneriatului SUA-Israel și o integrare în spațiul de securitate al alianței – ceea ce face și mai supor­tabilă factura cheltuielilor de asistență pentru Ucraina, adevărate subvenții acordate industriilor de profil.

FORȚE MOBILIZABILE RAPID. Planurile de apărare ale NATO au reprezentat un alt subiect important, țările membre declarându-se de acord cu mărirea volumului de forțe mobilizabile rapid în caz de criză, de la 40.000, cât se convenise anul trecut la Madrid, la 100.000 în zece zile, la 200.000 într-o lună și la 500.000 în trei luni.

Există însă o problemă legată de resursele militare încă insuficiente, evident, în primul rând, în ce-i privește pe europeni. Dar și Statele Unite, chiar dacă nu o recunosc public, se confruntă cu presiunea resur­selor, având în vedere nevoile din regiunea indo-pacifică. Poate nu întâm­plător, cei 1.400 de militari francezi prezenți în România sunt mult mai înarmați decât cei 3.500 de militari americani.

CONTEXTUL SUMMITULUI. În sfârșit, să spunem două cuvinte și despre contextul summitului de la Vilnius, cel al dificultăților întâmpinate de operațiu­nile contraofensive ale armatei ucrainene. Acestea le-au și impus planificatorilor de la Washington tri­miterea de muniții cu dispersie, tot cu scopul de a câștiga timp, astfel încât liniile industriale occidentale să producă volumele necesare de mu­niții con­venționale și echipamentele pentru substituirea pierderilor.

O adevărată competiție cu liniile industriale ale complexului militar rus. Totodată, un interes pentru timpul de dinaintea startului oficial al campaniei electorale din Statele Unite pentru mem­brii Administrației Biden.

Din acest cadru nu pot lipsi recentele revelații ale contactelor secrete între experții Consiliului american pentru Relații Externe și oficiali ruși, în frunte cu ministrul de externe, Serghei Lavrov, pentru a se asigura că escalada nu degenerează pe teren nuclear.