Caravana „Centenar 2018: 100 de idei pentru România“ organizată de NewMoney și de Romanian Business Leaders (RBL) a făcut al doilea popas al său în țară după Iași, la Râmnicu Vâlcea. Ca o coincidență (nefastă), cele două orașe aparțin celor mai sărace regiuni ale României. Pentru cei nefamiliarizați cu conceptul nostru, caravana își propune să „culeagă“ din întâlniri cu antreprenori din toate orașele importante o sută de idei/ sugestii privind dezvoltarea României în următorul secol. Spre sfârșitul anului, colecția de idei ar urma să fie înaintată celor care, într-un limbaj lemnos, se numesc factori de decizie, adică președinte, premier, lideri parlamentari etc.
Dumitru Becșenescu, președintele grupului de firme Antares și unul dintre cei mai bogați vâlceni, a contestat în timpul dezbaterii acest demers. Pur și simplu, l-a văzut inutil. De precizat că a fost la rândul său deputat în urmă cu 15 ani, însă a renunțat la politică pentru că devenise un simplu mecanism în „mașinăria de vot“ a partidului.
„Lenea socială“. Observația lui Becșenescu nu ne va face să ne abandonăm intențiie, însă spune destul de multe despre convingerile mediului de afaceri în ceea ce privește relația cu clasa politică: dialogul este inutil și orice încercare de apropiere nu duce la niciun rezultat. Pe deplin explicabilă, această atitudine ascunde un pericol imens. Apatia generalizată poate fi anticamera unui regim autoritar.
Într-un articol din 2016, publicat pe contributors.ro, filosoful Gabriel Liiceanu cataloga „lenea socială“ sau, mai simplu spus, lehamitea drept „un păcat cetățenesc“ în care ne complacem. Un păcat care ne-a aruncat în prizonieratul clasei politice, în „mâini nevolnice și ticăloase“.
Liiceanu își argumenta cuvintele cu o reflecție a lui Alexis de Tocqueville, marele diplomat francez de secol XIX: „Când totalitatea cetățenilor nu vrea să se ocupe decât de treburile particulare, partidele (…) au toate șansele să devină stăpânele treburilor politice.“ Iar reprezentanții acestora „schimbă legile și tiranizează, după bunul plac, moravurile; și rămânem uluiți văzând în ce număr mic de mâini nevolnice și ticăloase poate cădea un popor mare.“
Altfel spus, dacă fiecare consideră că orice demers civic ar întreprinde e zadarnic, „lenea socială“ se va întoarce ca un bumerang împotriva tuturor. Nimic nu e inutil. În ceea ce ne privește, ne vom continua caravana prin țară, la Brașov, Constanța, Cluj-Napoca și Timișoara și vom strânge cele o sută de idei care – cum ne place s-o spunem pretențios – ar putea salva România în următorul secol. Până acum, am strâns vreo 30. Acestea merg (previzibil) de la dezvoltarea infrastructurii rutiere până la resuscitarea învățământului profesional.
Ce este cu adevărat motivant este că în ambele popasuri pe care le-am făcut până azi, atât în Moldova, cât și în Oltenia, ideile nu au venit doar de la comunitatea oamenilor de afaceri, ci și de la participanții din sală – mulți dintre ei și-au notat dinainte propunerile pe hârtie. Și, chiar dacă ideile care se vor fi strâns în noiembrie (sfârșitul caravanei) nu sunt noutăți absolute, vor avea avantajul reprezentativității.
Pe fundul mării. Întorcându-ne la „păcatul cetățenesc“ pe care Liiceanu îl semnala de acum doi ani, acesta este perfect explicabil, însă nu și scuzabil. Mi s-a întâmplat, în interacțiunile destul de frecvente cu antreprenori, să nu-mi amintesc numele unui anumit ministru. Nu am fost surprins ca de aceeași amnezie să sufere și interlocutorul meu. Cineva mi-a spus cu sarcasm că poate cea mai bună veste e că mulți dintre membrii actualului Executiv sunt la fel de slabi ca miniștrii de dinainte de 1989. Cu alte cuvinte, am ajuns pe fundul mării și de aici avem doar loc de progres. Și avem mare nevoie de asta. O să spuneți (unii dintre voi) că străinii ne vor răul, însă atât instituțiile media, cât și o parte dintre guvernele occidentale continuă să atragă atenția asupra nivelului ridicat al corupției și disfuncționalităților sistemului judiciar din România. „Mita este răspândită în sectorul public“, se arată într-un raport publicat relativ recent de Departamentul de Stat american.
Totodată, publicația britanică The Economist includea România pe lista neagră a statelor europene care au probleme legate de justiție. Prima pe listă este Polonia, stat care a intrat sub lupa Comisiei Europene din cauza unor probleme grave înregistrate în acest sector. Liderii europeni ar putea merge până la suspendarea dreptului de vot al Poloniei. În realitate, măsura este aproape imposibil de aplicat, pentru că necesită unanimitate din partea celorlalte state membre. În schimb, fondurile europene pentru coeziune alocate Poloniei (aceasta consumă aproape 20% din total) ar putea fi drastic reduse.
Așadar lucruri de îndreptat sunt cu duiumul. Și, dacă „lenea socială“ ne-a lovit iremediabil, măcar la vot să ne facem timp să mergem. Merită.
