O sărbătoare și întrebări fără răspuns

Ca în fiecare an, la sfârșit de august, are loc pentru trei zile (27–29 august) reuniunea anuală a diplo­ma­ției române. Acest exercițiu îi aduce împreună pe toți șefii misiunilor diplomatice ale României, diplo­mații din Centrală, dar și șefii de secții consu­lare, de birouri de reprezentare economică, deci­denții poli­tici în relațiile internaționale, cu scopul de a dezbate asupra mizelor internațio­nale ale țării noastre și pentru a contura mai bine îndeplinirea obiectivelor de politică externă. De bun augur, chiar numai pentru enunțarea titlului, au fost sesiunile le­gate de diplo­mația culturală, economică, științifică și coo­perarea descentrali­zată, parteneriatele strategice, prezența României în Organizația Națiunilor Unite, vecinătatea estică a României, prezența noastră în Uniunea Europeană și, evident, pregătirea preșe­dinției române a Consi­liului Uniunii Europene.

Merită amintită înscrierea în program a președin­telui Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, deoarece diplomația trebuie să înțeleagă timpul lung al istoriei, permanențele sale și mutațiile din sistemul internațional. Cei impli­cați în dispozitivul de acțiune externă trebuie să fie conș­tienți de identitatea noastră națională, de istoria și viziunea geo­grafică a României, de locul nostru în concertul națiunilor europene, dar mai ales de mizele diplomatice ale Centenarului. De asemenea, inspirată a fost și alegerea invitatului de onoare, ministrul german al Afacerilor Externe, Heiko Maas, care arăta, cel puțin în teorie, că există unele persoane din MAE român care înțeleg nevoia echilibrului între SUA și cuplul franco-german.

Avem cu ce? Din păcate, nu am aflat nimic despre mijloa­cele pe care Ro­mâ­nia și le alocă pentru a avea o diplo­mație efici­entă. Dimpotrivă, am aflat de la domnul ministru Meleșcanu că, în ultimul timp, „a fost întărit profilul internațional al țării noastre“, că diplomația româ­nească a avut „realizări semnificative“ și că „răs­punde așteptărilor cetățenilor ro­mâni“ acum, în prag de Centenar. De la alții am aflat că ne așteaptă o președinție de succes a Consiliului Uniunii Europene (deși nu reieșea clar dacă s-a înțe­les preșe­din­ția cărei instituții europene trebuie să o exercităm…). Cu alte cuvinte, totul merge foarte bine din punctul de vedere al diplomației noastre. Pentru obiectivitate, există un singur succes notabil al diplomației românești pe care trebuie să îl amintim: consolida­rea statutului Brigăzii multinaționale NATO și recu­noașterea ofertei României de găzduire a unui centru de comandă operațional; confirmarea de către recentul Summit NATO de la Bruxelles că Marea Neagră rămâne o regiune de interes special pentru Alianță, conform interesului strategic al României. Dar cam atât.

Felul stângace și iresponsabil în care a fost primit premierul Japoniei (întâm­pinat la aeroport de un secretar de stat, iar nu de ministru de parcă ar fi fost prim-ministrul unei țări oarecare sau cu care avem contacte frecvente!) ne-a afectat. La fel și chestiunea eventualei mutări a ambasadei noastre de la Tel Aviv la Ierusalim, cu impact negativ asupra repu­tației internaționale, inclusiv blocarea iniția­tivei fran­ceze la nivelul UE de a avea o declarație comună privind această decizie americană. La fel și insuccesul candidaturii noastre la OCDE, insuccesul candidaturilor româ­nești pentru atra­gerea unor instituții europene la București (Agenția Europeană pentru Reglementare în Energie am pierdut-o în fața Sloveniei!), lipsa unei discuții sincere pe tema șanselor candidaturii noastre pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. La fel și lipsa unei stra­tegii coerente privind Republica Moldova și aș spune, mai ales, lipsa ori­cărei viziuni și politici față de singura regiune în care ne putem proiecta pute­rea sta­tală – Balcanii – nici la nivel conceptual, dar nici ca mij­loace (ambasade subdimensionate).

Fără sens. Nu s-a discutat despre posturile noastre diplomatice. La ce ser­vește, spre exemplu, ambasada noastră din Mexico City sau cea din Jakarta? Cum le folosim în afară de a avea niște locuri prin care să mai rotim cadrele ministerului? Cum arată ambasadele noastre și rela­țiile noastre bilaterale cu motoa­rele economiei mondiale, China și India sau Vietnam și Coreea de Sud? Structura MAE răspunde nevoilor de reprezentare a Româ­niei? Este acest minister mai eficient cu o conducere supradimen­sio­nată cu mi­nistru, ministru delegat, șase secretari de stat și un subsecretar de stat? Cum folosim pre­zența noastră în formate precum Orga­nizația Inter­națio­nală a Francofoniei? Nu s-au avan­sat scenarii privind evoluția arhitecturii europene și situația României în ipoteza instituțio­na­lizării vite­zelor. Cum se reflectă politica externă în media din România? Care este situația institutelor de profil?

De la deci­denții politici care au luat cuvântul nu am auzit nimic despre importanța politicii externe în programele partidelor și pepinierele de „externiști“ din partide din rândul cărora se aleg miniștrii și se­cretarii de stat de resort. Până când nu se va pune un diagnostic corect, nu putem pre­tinde că avem vreo politică externă.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.
← Close